În casa Mamei Mari de la Soveja, tocănița de ciuperci se făcea într-o cratiță mare și se servea cu mămăligă. Ceapa se călea la foc mic, pătrunjelul se toca înainte de masă, iar din usturoi se păstra întotdeauna puțin pentru final. Ciupercile erau aduse din pădure de cineva care le cunoștea bine. Mama Mare le curăța la masa din bucătărie, unde Bunelu apărea cu întrebări. — Ce faci? — [...]
Gustul unei mese simple, în care puiul rumenit, usturoiul, roșiile coapte și mămăliga fierbinte făceau dintr-o zi obișnuită o amintire. Sunt mâncăruri care nu au nevoie de ingrediente scumpe și nici de rețete complicate. Au nevoie doar de o tigaie, câteva lucruri din grădină și din cămară și de oameni adunați în jurul mesei. Așa era saramura de pui cu usturoi și mămăligă a Mamei Mari, la Buzău. În [...]
Zamă de hribe cu găină de casă, de pe Valea Izei Zeamă limpede și aromată, făcută încet din găină de casă, hribe culese din pădurile Maramureșului, ceapă, morcov și rădăcinoase, dreasă la sfârșit cu smântână și gălbenuș. Prin satele de pe Valea Izei, mesele începeau adesea cu o zamă fierbinte. Găina fierbea încet în oala mare, iar gospodina strângea spuma până când zeama rămânea limpede și aurie. Din cămară [...]
Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu Azi, bucate din Țara Buzăului Cârnați de Pleșcoi cu tochitură de hribi, mămăligă și murături de casă Poveste din ținutul Buzăului, unde dealurile Subcarpaților se întâlnesc cu podgoriile, iar focul din vatră încă păstrează gustul rețetelor moștenite din neam în neam. Prin satele de la poalele Munților Buzăului, acolo unde livezile, viile și pădurile se împletesc cu gospodării [...]
„Plăcinte basarabene cu brânză și cartofi, coapte pe tigaie și servite cu mujdei și lapte acru”, poveste dintre Prut și Nistru pentru cei care încă mai aud roata fântânii și cântatul cocoșilor dimineața. În Basarabia, mâncarea nu se făcea niciodată doar pentru foame, se făcea pentru oameni. Pentru musafiri neanunțați, pentru nepoții veniți de departe și pentru serile lungi în care iarna bătea în geamuri, iar soba dogorea încet [...]
În Ardeal, nimic nu era doar mâncare. Totul era poveste. Și dacă „Varza a la Cluj” era inima mesei de duminică, atunci ciolanul scos din gărniță era sufletul ascuns, păstrat pentru zilele când casa avea musafiri sau când dorul de cei plecați devenea prea greu. Mama Mare zicea că „fără carne afumată, varza e doar varză”. Iar Bunelul râdea încet, scoțând din beci ciolanul acela negru-auriu, afumat de timp [...]
