Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu

Azi, bucate din Țara Buzăului

Cârnați de Pleșcoi cu tochitură de hribi, mămăligă și murături de casă

 

Poveste din ținutul Buzăului, unde dealurile Subcarpaților se întâlnesc cu podgoriile, iar focul din vatră încă păstrează gustul rețetelor moștenite din neam în neam.

Prin satele de la poalele Munților Buzăului, acolo unde livezile, viile și pădurile se împletesc cu gospodării vechi, masa era mai mult decât hrană. Era locul unde familia își regăsea liniștea, iar fiecare bucată de pâine era împărțită cu drag.

Mama Mare din satul Berca obișnuia să spună:

„Mâncarea bună nu se grăbește. Ea fierbe încet, ca vorba înțeleaptă.”

Iar Bunelu, întors din vie cu mâinile muncite și pălăria de paie pe frunte, zâmbea și răspundea:

„Când sfârâie cârnații pe plită și miroase mămăliga în casă, parcă și necazurile ies pe horn.”

Rețetarul Mamei Mari din Țara Buzăului

(pentru 6 oameni care încă iubesc gustul adevărat al satului)

Ingrediente

Pentru tochitură

700 g cârnați de Pleșcoi

500 g hribi proaspeți

2 cepe mari

4 căței usturoi

3 linguri untură sau ulei

200 ml vin alb sec

200 ml suc de roșii

sare și piper

cimbru uscat

pătrunjel verde

Pentru mămăligă

500 g mălai

2 litri apă

sare

100 g unt

Pentru servit

telemea maturată de Buzău

gogonele murate

ardei iuți murați

ceapă roșie

pâine coaptă pe vatră

Povestea gătitului

Soarele abia răsărea peste dealurile Buzăului, iar ceața se ridica încet dintre vii. Cocoșii vesteau dimineața, iar din hornurile caselor începea să iasă fumul alb cu miros de lemn ars.

În bucătăria încălzită de sobă, Mama Mare punea ceaunul greu de fontă pe plită. Ceapa sfârâia încet în untură, iar mirosul ei dulce umplea toată casa.

Bunelu venea din cămară cu șiragul de cârnați de Pleșcoi, uscați la vânt și afumați ușor.

„Pe ăștia îi păstrăm pentru zilele în care vine toată familia”, spunea el cu mândrie.

Cârnații începeau să se rumenească, lăsând în tigaie aroma lor ușor picantă. Hribii, culeși cu o zi înainte din pădurile de la Siriu, își lăsau parfumul de pământ reavăn și frunză udă.

Mama Mare amesteca încet cu lingura de lemn.

„Ciuperca bună și cârnatul adevărat nu cer multe mirodenii. Ele își spun singure povestea.”

Turna apoi vinul alb, iar aburul parfumat umplea bucătăria. După câteva clocote, adăuga sucul de roșii și puțin cimbru, lăsând tochitura să fiarbă molcom.

În ceaunul alăturat, mămăliga fierbea încet. Mălaiul se îngroșa frumos, iar Mama Mare îl învârtea fără grabă.

„Mămăliga bună trebuie să fie tare cât să stea dreaptă și moale cât să primească untul.”

Când toate erau gata, cârnații și hribii se împrieteneau într-un sos gros și aromat, iar mămăliga era răsturnată pe fundul de lemn și tăiată cu ața, așa cum se făcea odinioară.

Afară, vița-de-vie foșnea ușor în bătaia vântului. Se auzea clinchetul clopotelor oilor și râsetele copiilor care alergau pe uliță.

Timpul părea că stă în loc, iar satul își trăia încă liniștea de altădată.

Finalul mesei

În mijlocul mesei era așezat ceaunul cu tochitura fierbinte. Lângă el, mămăliga aurie, telemeaua sfărâmată și murăturile din cămară aduceau toate culorile toamnei.

La început nu vorbea nimeni.

Se auzea doar trosnetul cârnaților, lingurile care adunau sosul parfumat și mămăliga ruptă cu mâna.

Gustul ușor picant al cârnaților de Pleșcoi se împletea cu dulceața hribilor și cu prospețimea murăturilor, iar fiecare îmbucătură aducea aminte de mesele lungi din copilărie.

Mama Mare privea în tăcere spre copii și nepoți.

Bunelu își ridica încet paharul cu vin din Dealurile Buzăului și spunea:

„Cât timp focul arde în vatră și familia stă la aceeași masă, casa nu îmbătrânește niciodată.”

Pentru cei plecați departe, cârnații de Pleșcoi cu tochitură de hribi nu sunt doar o mâncare.

Sunt mirosul viilor după ploaie, liniștea pădurilor din Munții Buzăului, căldura sobei și glasul bunicilor care încă mai cheamă pe fiecare acasă.

Și ori de câte ori începe să fiarbă mămăliga într-o casă din Țara Buzăului, Mama Mare mai pune o lingură de dragoste în ceaun, iar Bunelu privește spre dealurile pline de vii, convins că drumul spre casă nu se pierde niciodată.

 

Redacția gătește pentru voi.