Sursa imagine: ai generated
Saramură de pui cu usturoi și mămăligă ca la Buzău Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu
Gustul unei mese simple, în care puiul rumenit, usturoiul, roșiile coapte și mămăliga fierbinte făceau dintr-o zi obișnuită o amintire.
Sunt mâncăruri care nu au nevoie de ingrediente scumpe și nici de rețete complicate. Au nevoie doar de o tigaie, câteva lucruri din grădină și din cămară și de oameni adunați în jurul mesei. Așa era saramura de pui cu usturoi și mămăligă a Mamei Mari, la Buzău.
În casa lor se gătea simplu și pentru toată lumea. Puiul era rumenit bine, roșiile veneau din grădină, usturoiul era din belșug, iar mămăliga se făcea în ceaun, încet, cu răbdare.
Într-o zi, Bunelu a apărut în bucătărie exact când Mama Mare pregătea puiul.
— Ce faci?
— Saramură.
— Și mămăligă?
— Normal.
Bunelu a zâmbit.
— Atunci rămân.
Mama Mare a râs. Așa începea masa.
Rețetarul Mamei Mari de la Buzău
Pentru 6–8 oameni care știu că o mâncare simplă poate ține loc de amintire.
Ingrediente:
- 1 pui întreg, porționat
- 8–10 căței de usturoi
- 3–4 roșii bine coapte
- 2 ardei grași sau kapia
- 1 ardei iute, după gust
- 2–3 linguri ulei
- 500–700 ml apă
- 1–2 linguri pastă de tomate, dacă roșiile nu erau destul de coapte
- 2 foi de dafin
- cimbru
- sare și piper
- puțină boia dulce
- pătrunjel verde
Pentru mămăligă:
- 500–700 g mălai
- 1,5–2 litri apă
- sare
Mod de preparare
Puiul se porționa și se ștergea bine. Mama Mare îl săra și îl punea la rumenit într-o tigaie mare, cu puțin ulei.
— Puiul trebuie să prindă culoare, spunea ea.
— Și gust? întreba Bunelu, din prag.
— Mai târziu.
Puiul se rumenea încet, pe toate părțile, până când bucățile deveneau aurii și căpătau gustul acela de friptură făcută în tigaie. Între timp, roșiile și ardeii se coceau, uneori pe plită, alteori pe grătar, până când coaja se înnegrea ușor și legumele căpătau aroma aceea afumată, de vară.
Usturoiul se curăța și se zdrobea.
— Cât?
— Cât să miroasă bucătăria.
Roșiile și ardeii se tocau și se puneau într-un vas. Se adăugau usturoiul zdrobit, puțină sare, piper, boia și cimbru. Peste toate se turna apa fierbinte. Se adăugau foile de dafin, iar saramura se lăsa să fiarbă încet.
Bucățile de pui rumenite se puneau apoi în sos. Totul fierbea câteva minute, cât să se împrietenească aromele. Mama Mare gusta, mai punea puțină sare, mai zdrobea un cățel de usturoi și apoi gusta din nou.
— Acum?
— Acum.
În altă oală se făcea mămăliga. Apa cu sare fierbea, iar mălaiul era adăugat treptat. Mama Mare amesteca încet, până când mămăliga devenea groasă și se desprindea frumos de pereții ceaunului.
— Mămăliga nu-i mâncare de fugă.
— Nici eu nu sunt, răspundea Bunelu.
— Asta știm.
Și râdeau.
Când mămăliga era gata, se răsturna pe fundul de lemn. Saramura se punea într-un castron mare, cu bucățile de pui așezate peste sosul de roșii, ardei și usturoi. Se presăra pătrunjel verde, apoi masa era gata: pui fierbinte, saramură aromată, mămăligă aburindă și pâine proaspătă, pentru cine nu se putea abține.
Masa la care încăpea toată lumea
Când mâncarea era gata, castronul ajungea în mijlocul mesei, iar Mama Mare împărțea porțiile.
— Cine mai vrea?
— Eu!
— Și eu!
— Și eu!
Bunelu aștepta liniștit.
— Tu?
— Mai târziu.
Mama Mare îl știa prea bine.
— Acum.
— Bine.
Și râdeau toți.
Pui rumenit, usturoi, roșii coapte, ardei și mămăligă. O masă simplă, dar care avea tot ce trebuia: oameni, râs, liniște între două vorbe, miros de vară și gust de casă. Avea gustul unei bucătării în care știai că ești așteptat.
Când gustul te aduce înapoi acasă
Au trecut anii. Casa de la Buzău a devenit mai liniștită, masa nu s-a mai umplut ca odinioară, ceaunul a rămas mai mult în dulap, iar tigaia cea mare nu mai era scoasă atât de des.
Într-o zi, nepotul s-a întors. A intrat în bucătărie și a văzut ceaunul. A pus mâna pe el și și-a amintit glasul Mamei Mari:
— Mămăliga nu-i mâncare de fugă.
Apoi, parcă l-a auzit și pe Bunelu:
— Nici eu nu sunt.
Nepotul a zâmbit.
A cumpărat un pui, a luat roșii, ardei și usturoi, a rumenit carnea și a făcut saramura. A pus mămăliga la fiert și a amestecat încet, exact cum o văzuse pe Mama Mare. A pus totul într-un castron mare, a rupt o bucată de mămăligă și a gustat. Pentru câteva clipe, a fost din nou copil.
A spus încet:
— Mamă Mare… am făcut și eu.
Apoi a zâmbit.
— Dar usturoiul nu-i ca al tău.
Și parcă, undeva, din amintire, a venit răspunsul:
— Mai pune, mamă.
Unele rețete nu se învață din cărți. Se învață privind, gustând și urmărind mâinile celor care au gătit pentru noi. Iar când ei nu mai sunt, rămân gustul, mirosul, masa și povestea.
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme prin care oamenii pe care îi iubim rămân cu noi. Se mută în mâinile noastre, în felul în care rumenim puiul, zdrobim usturoiul, amestecăm mămăliga și punem castronul în mijlocul mesei, pentru că așa făcea Mama Mare.
Și, într-o simplă farfurie de saramură de pui cu usturoi și mămăligă, îi putem întâlni din nou pe Mama Mare, pe Bunelu și casa aceea în care întotdeauna mai era loc pentru încă un om la masă.
Redacția gătește pentru voi, cu gust de acasă și povești care merită duse mai departe.
Despre autorul articolului.

Prof. dr. Liviu Pandele face parte din Uniuniea Ziaristilor Profesionisti din Romania , redactor-șef al ABC Știri și Balkan Business News și președinte al Casei de Comerț Balcanice. Prin conexiunile economice la nivelul Balcanilor, este la curent cu numeroase evenimente economice aflate în desfășurare în întreg spațiul est-european. Colaborează cu mai multe ziare și televiziuni din Balcani, furnizând editoriale și reportaje de interes general.

