Sunt mâncăruri care nu se grăbesc, mâncăruri care se fac la foc domol, într-o oală grea, cu ingrediente simple și cu răbdarea aceea pe care oamenii de la munte o aveau din belșug. Nu cer cine știe ce bogății, nici sosuri sofisticate, nici condimente aduse de peste mări și țări. Cer carne bună, ceapă din grădină, cartofi sănătoși, puțină boia, untură cât trebuie și o bucată de pâine de [...]
În gospodăriile din Moldova, borșul de găină se pregătea din ingrediente simple: carne de pasăre crescută în curte, legume, borș acru și leuștean proaspăt. Fiecare familie avea propria rețetă, iar cantitățile erau adesea stabilite din ochi, după experiența gospodinei. Așa pregătea și Mama Mare borșul, în bucătăria casei din Moldova. Nu urmărea minutele și nu cântărea fiecare ingredient. Știa când carnea era suficient de fragedă, cât borș să adauge [...]
Bunătăți din Dacia – Țara lu' Mama Mare și a lui Bunelu Sarmale făcute încet, în oală grea, din carne de porc, orez, ceapă și cimbru, așezate peste varză murată și afumătură, lăsate să fiarbă domol până când toate aromele se adună într-un singur gust. Așa se făceau sarmalele prin gospodăriile Moldovei. Nu erau mâncare de grabă și nici nu se făceau doar pentru că trebuia pus ceva pe [...]
Bunătăți din Dacia - Țara lu’ Mama Mare și Bunelu Azi, bucate din Țara Mureșului Tocăniță ardelenească de vițel cu hribi, mămăligă și murături din cămară Poveste din ținutul Mureșului, unde apele line ale râului poartă ecoul cetăților vechi, iar satele de pe coline păstrează încă rostul gospodăriilor de altădată. Aici, între livezi, pășuni și pădurile Gurghiului și Călimanilor, bucatele se găteau domol, iar mesele adunau întreaga familie în [...]
Poveste din ținutul viilor și al pădurilor, pentru cei care încă mai aud clopotul bisericii din sat și trosnetul lemnelor în sobă. În Vrancea, între dealurile încărcate de vii și pădurile care coboară dinspre munți, mâncarea nu era doar hrană. Era răsplata unei zile de muncă și prilej de adunare pentru întreaga familie. Mama Mare dintr-un sat de lângă Panciu spunea adesea: „O tochitură bună trebuie să fiarbă încet, [...]
În casa veche de la marginea satului, acolo unde iarna trosnea soba iar vara mirosea a fân proaspăt cosit, mâncarea nu era doar hrană. Era amintire, era poveste, era felul în care Mama Mare și Bunelu țineau lumea adunată în jurul mesei de lemn. Din toate felurile simple pe care le făceau, unul îmi vine mereu în minte cu o căldură greu de descris: fasolea frecată cu ceapă prăjită [...]
În casa lui Mama Mare, începutul primăverii avea mereu același miros: aluat cald, miere aurie și scorțișoară. În satul din vechea Dacie, unde poveștile se spuneau la gura sobei, mucenicii nu erau doar un desert. Erau o tradiție, un ritual al gospodinelor care transformau câteva ingrediente simple într-o tavă plină de bunătate. Mama Mare spunea mereu că mucenicii trebuie făcuți cu răbdare și cu inimă bună, pentru că atunci [...]
