Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu

Azi, bucate din Țara Mureșului
Tocăniță ardelenească de vițel cu hribi, mămăligă și murături din cămară

Poveste din ținutul Mureșului, unde apele line ale râului poartă ecoul cetăților vechi, iar satele de pe coline păstrează încă rostul gospodăriilor de altădată. Aici, între livezi, pășuni și pădurile Gurghiului și Călimanilor, bucatele se găteau domol, iar mesele adunau întreaga familie în jurul sobei.
Prin satele din Valea Gurghiului și de pe Câmpia Transilvaniei, oamenii spuneau că hrana nu era doar pentru trup, ci și pentru suflet. Fiecare ceaun pus pe foc era un prilej de bucurie, iar fiecare masă începea cu o poveste.
Mama Mare din satul Ibănești obișnuia să spună:
„Mâncarea bună nu cere grabă. Cere răbdare și oameni dragi la masă.”
Iar Bunelu, întors de la câmp cu pălăria plină de praf și mâinile muncite, zâmbea și răspundea:
„Când fierbe tocana în ceaun și miroase a pâine caldă prin casă, parcă și grijile uită drumul spre noi.”

Rețetarul Mamei Mari din Țara Mureșului
(pentru 6 oameni care încă mai iubesc gustul Ardealului adevărat)
Ingrediente Pentru tocăniță

1 kg pulpă de vițel
500 g hribi proaspeți
2 cepe mari
3 căței de usturoi
2 linguri untură
200 ml vin alb
300 ml supă de carne
2 linguri pastă de ardei
1 lingură boia dulce
cimbru
foi de dafin
sare și piper
pătrunjel verde

Pentru mămăligă
500 g mălai
2 litri apă
sare
100 g unt
Pentru servit
Caș de Ibănești
castraveți murați
gogonele murate
ceapă roșie
pâine coaptă pe vatră

Povestea gătitului

Dimineața cobora liniștit peste Valea Mureșului. Roua încă strălucea pe iarbă, iar clopotele bisericii răsunau încet printre dealurile verzi. Din hornurile caselor se ridica fumul alb, iar mirosul lemnului ars se amesteca cu aerul rece al dimineții.
În bucătăria încălzită de sobă, Mama Mare așeza ceaunul de fontă peste focul domol. Untura începea să sfârâie ușor, iar ceapa tăiată mărunt devenea aurie și dulce.
Bunelu venea din cămară cu bucata frumoasă de vițel, crescută în gospodărie.
„Carnea bună nu se grăbește nici ea. Își lasă gustul încet, așa cum omul bun își lasă vorba.”
Bucățile de carne se rumeneau încet, iar peste ele veneau hribii adunați din pădurile Gurghiului, încă păstrând parfumul mușchiului verde și al frunzelor ude. Mama Mare amesteca încet cu lingura de lemn.
„Pădurea și câmpul se întâlnesc cel mai frumos într-un ceaun.” Turna apoi vinul alb, iar aburul parfumat umplea întreaga bucătărie. După câteva clocote adăuga pasta de ardei, supa de carne, cimbrul și foile de dafin.
Tocănița începea să fiarbă molcom, iar sosul devenea tot mai gros și mai catifelat. În ceaunul alăturat, mămăliga fierbea liniștit. Mama Mare învârtea mălaiul fără grabă, cu aceeași lingură moștenită de la mama ei.
„Mămăliga bună nu se ceartă cu focul. Îl ascultă.”
Când toate erau gata, tocănița avea culoarea toamnei, iar hribii deveniseră fragezi și plini de aromă. Mămăliga era răsturnată pe fundul de lemn și tăiată cu ața, după obiceiul vechi al Ardealului. Afară, râul Mureș curgea liniștit. Se auzeau tălăngile vacilor întorcându-se de la pășune, iar vântul legăna încet fânețele.
Satul părea că își păstrează timpul doar pentru cei care mai știu să privească.

Finalul mesei
În mijlocul mesei era așezat ceaunul cu tocănița fierbinte. Lângă el, mămăliga aurie, cașul de Ibănești sfărâmat și murăturile din cămară aduceau toate gusturile Ardealului într-o singură farfurie. La început nu vorbea nimeni. Se auzea doar clinchetul lingurilor, trosnetul lemnelor din sobă și pâinea ruptă cu mâna. Carnea fragedă se împletea cu aroma hribilor, sosul bogat se așeza peste mămăligă, iar cașul începea să se topească încet, aducând gustul laptelui proaspăt din gospodărie. Mama Mare privea cu drag spre copii și nepoți.
Bunelu își ridica încet paharul cu vin alb din podgoriile Târnavelor și spunea:
„Omul poate merge oriunde în lume. Dar masa la care se întoarce îl spune întotdeauna de unde este.”
Pentru cei plecați departe, tocănița ardelenească cu hribi nu este doar o mâncare.
Este mirosul pădurilor din Gurghiu după ploaie, liniștea râului Mureș la apus, căldura sobei din casa bunicilor și glasul lor care încă îi cheamă acasă. Și ori de câte ori începe să fiarbă un ceaun într-o gospodărie din Țara Mureșului, Mama Mare mai pune o lingură de dragoste în tocăniță, iar Bunelu privește peste dealurile Transilvaniei, convins că drumul spre casă nu se pierde niciodată.

Redacția gătește pentru voi!