În ultimii ani, constelațiile familiale au devenit tot mai prezente în zona de dezvoltare personală, atrăgând oameni din medii diferite, de la antreprenori și freelanceri, până la persoane aflate în căutarea unor răspunsuri personale. Metoda, creată de Bert Hellinger în anii ’90, pornește de la ideea că blocajele din prezent pot avea legătură cu dinamici și traume transgeneraționale, transmise în cadrul sistemului familial.

Deși a fost dezvoltată de un psihoterapeut, constelațiile nu sunt practicate exclusiv de psihologi. Astăzi, ele sunt facilitate atât de terapeuți acreditați, cât și de coachi, traineri sau facilitatori independenți, într-un spațiu care nu este reglementat unitar și care generează, în același timp, interes, dar și controverse. Pe de o parte, susținătorii vorbesc despre claritate și insight-uri rapide; pe de altă parte, specialiști din zona sănătății mintale atrag atenția asupra lipsei unui fundament științific solid și asupra riscurilor în cazul unui cadru neprofesionist.

În acest context, diferența nu mai este dată doar de metodă, ci de omul care o practică, de modul în care ține spațiul, de limitele pe care le respectă și de responsabilitatea cu care lucrează cu vulnerabilitatea celorlalți.

În Dosar de Antreprenor, o aducem în prim-plan pe Violeta Mîrza, facilitator de constelații familiale, într-un moment în care acest domeniu se dezvoltă rapid și ridică întrebări legitime despre rol, limite și impact. Cine este, cum lucrează și unde trasează linia între ghidare și influență, sunt întrebări care contează mai mult ca oricând.

Corina: Ce faci concret într-o sesiune de constelații familiale și ce ar trebui să înțeleagă clar cineva care vine pentru prima dată?
Violeta: Într-o sesiune de constelații familiale participă oameni care, de cele mai multe ori, nu se cunosc între ei. Ne așezăm în cerc, iar fiecare vine cu o temă personală, o situație sau un blocaj pe care vrea să îl înțeleagă.
Lucrăm pe rând, iar pentru fiecare temă sunt aleși reprezentanți din grup, care sunt poziționați în spațiu pentru a reflecta dinamica sistemului familial. Procesul scoate la suprafață tipare și relații nevăzute, care pot aduce claritate și mișcare interioară.

Corina: Nu ești psiholog. Cum delimitezi rolul tău de cel al unui specialist în sănătate mintală?
Violeta: Nu sunt psiholog, iar rolul meu nu este unul clinic. În sesiunile de constelații creez un spațiu sigur, în care oamenii să se poată deschide fără teama de a fi judecați și să se simtă susținuți în ceea ce trăiesc.
Ghidez procesul cu grijă și respect pentru ritmul fiecăruia, astfel încât să putem privi împreună către ceea ce se cere a fi văzut în acel moment. Constelațiile aduc claritate asupra unor tipare sau blocaje, iar eu însoțesc acest proces fără a interveni dintr-o poziție de diagnostic sau tratament.

Corina: Unde se oprește intervenția ta și când redirecționezi un client către un psiholog sau terapeut?
Violeta: Intervenția mea se oprește atunci când simt că persoana nu mai este în contact cu ceea ce simte și începe să caute răspunsuri sau soluții rapide de la mine. Eu nu lucrez în felul acesta și nu forțez lucrurile.
De asemenea, dacă în spatele situației apare o durere foarte mare sau o traumă pe care persoana nu o poate duce în acel moment, aleg să mă opresc și să recomand sprijinul unui psiholog sau terapeut. Am învățat asta în timp, lucrând cu oameni, dar și din propriul meu proces, în care terapia a avut un rol important în integrarea a ceea ce a apărut în constelații.
Am îndrumat de-a lungul timpului clienți către terapie, fie pentru a integra ce au descoperit, fie pentru a-și duce procesul mai departe în paralel. Pentru mine este important ca omul să fie susținut corect, nu doar să aibă o experiență intensă.

Corina: Cum te asiguri că oamenii nu devin dependenți de astfel de sesiuni pentru decizii personale importante?
Violeta: Mă asigur că oamenii nu devin dependenți de astfel de sesiuni prin felul în care îi ghidez: nu le dau răspunsuri și nu iau decizii în locul lor, ci îi aduc înapoi în contact cu propriile trăiri.
Lucrez mult cu întrebări care îi duc în corp, acolo unde, din experiența mea, sunt atât răspunsurile, cât și resursele lor. De exemplu, îi întreb cum se simte o emoție în corp sau îi invit să respire conștient în momentele dificile.
Uneori ofer și instrumente simple pe care le pot folosi singuri, în viața de zi cu zi. Pentru mine este important ca oamenii să plece mai conectați cu ei înșiși, nu mai dependenți de mine sau de acest tip de lucru.

Corina: Există riscul ca oamenii, în momente vulnerabile, să fie influențați prea mult?
Violeta: Există acest risc, pentru că oamenii vin uneori în momente vulnerabile. Tocmai de aceea este important cum țin cadrul și cum ghidez procesul.
Îi aduc constant înapoi la ei înșiși, la corp și la propria lor capacitate de a înțelege ce li se întâmplă, fără să ia totul ca un adevăr absolut sau o direcție impusă de mine.
Îi încurajez să rămână responsabili de ceea ce apare pentru ei și să folosească experiența ca explorare, nu ca o decizie finală.

Corina: Cum gestionezi această responsabilitate?
Violeta: Când lucrezi cu oameni, influența există în orice spațiu, dar pentru mine este important să nu impun idei sau direcții. Rolul meu este să facilitez conștientizarea, nu să dau răspunsuri.
În constelații vorbim despre anumite principii ale sistemelor familiale, iar fiecare persoană le poate înțelege și integra în felul ei.
Pentru mine este esențial ca fiecare client să rămână în propriul său proces și să ia din experiență atât cât este pregătit să primească.

Corina: Ce reguli sau limite ai în sesiunile tale pentru a proteja participanții emoțional?
Violeta: Regulile din sesiunile mele sunt simple și au rolul de a proteja spațiul și oamenii din el. Prima este lipsa judecății și respectul față de povestea fiecăruia, împreună cu confidențialitatea a ceea ce se lucrează în grup.
Este important pentru mine să nu grăbim procesul nimănui. Fiecare persoană are ritmul ei de a simți și de a integra ceea ce apare.
De asemenea, încurajez liniștea în timpul procesului. Vorbim cât mai puțin, pentru că este mai mult despre a simți și a observa decât despre a explica

Corina: Ce faci concret când într-o sesiune ies la suprafață traume puternice?
Violeta: În astfel de momente, rămân în primul rând prezentă și centrată, pentru că este foarte important ca și grupul să simtă această stabilitate.
Păstrez liniștea și contin procesul atât cât este posibil și potrivit în acel moment, fără să forțez nimic. Cel mai important este că nu las persoana singură în ceea ce apare, rămân lângă ea, cu calm, și aștept împreună cu ea să se stabilizeze.
Îi ofer siguranță, verific dacă este în regulă să închidem procesul și, cu blândețe, recomand continuarea lucrului într-un cadru terapeutic individual, dacă este nevoie.

Corina: Cum răspunzi celor care spun că astfel de practici pot influența sau „modela” gândirea oamenilor?
Violeta: Când lucrezi cu oameni, influența există în orice spațiu, dar pentru mine este important să nu impun idei sau direcții. Rolul meu este să facilitez conștientizarea, nu să dau răspunsuri.
În constelații vorbim despre anumite principii ale sistemelor familiale, iar fiecare persoană le poate înțelege și integra în felul ei.
Pentru mine este esențial ca fiecare client să rămână în propriul său proces și să ia din experiență atât cât este pregătit să primească.

Corina: Care sunt limitele reale ale constelațiilor familiale? Ce NU pot rezolva?
Violeta: Limita constelațiilor este că ele nu înlocuiesc un proces terapeutic și nu sunt o soluție pentru toate situațiile vieții. Nu vindecă și nu rezolvă problemele în mod direct, ci aduc mai multă claritate asupra a ceea ce are nevoie de atenție într-un sistem, în acel moment.
Ce se deschide în sesiune depinde și de cât de pregătită este persoana să se uite la propriul proces și să își asume ceea ce apare. Constelațiile oferă o imagine, dar integrarea și schimbarea țin de fiecare om în parte

Corina: Ce diferențiază un facilitator responsabil de unul care poate face mai mult rău decât bine?
Violeta: Un facilitator responsabil se vede mai ales din felul în care este prezent cu oamenii, nu din cât de mult știe.
Pentru mine înseamnă să nu impun interpretări, să nu grăbesc procesele și să rămân atentă la omul din fața mea și la ritmul lui.
Cred că diferența o fac bunul simț, prezența și onestitatea, dar și capacitatea de a recunoaște când este nevoie de alt tip de sprijin.