Când lucrezi de acasă, unde se termină munca? Georgiana Anghel despre afaceri, maternitate și limite

Postat la: 26 oct. 2026

Vizualizari:60

Citeste in: 15 Min

Autor: Corina Hrom

În spatele unei afaceri se află multe ore de muncă pe care publicul nu le vede: emailuri, programări, conținut pentru rețelele sociale, actualizări de site și căutarea unor soluții care să facă lucrurile să meargă mai bine. Pentru un antreprenor, toate acestea pot ajunge să ocupe tocmai timpul de care are nevoie pentru a-și dezvolta afacerea. Aici intervine asistentul virtual, un profesionist al cărui rol poate depăși cu mult sprijinul administrativ.

Georgiana Anghel, fondatoarea Your Virtual Assistant, a ales această profesie din dorința de a construi o activitate proprie și de a putea lucra de acasă, alături de copilul său. Cu studii în Cloud Computing, ea îmbină organizarea cu soluțiile digitale și ajută afaceri din Marea Britanie și din România prin servicii de marketing, branding, creare de site-uri și automatizări.

Implicarea ei continuă și în comunitate. În calitate de cofondatoare și director al Beyond Romania CIC, Georgiana contribuie la campania pentru introducerea examenului GCSE la limba română în sistemul educațional britanic.

Georgiana Anghel

În acest interviu pentru Kam Kam Media News, la rubrica DOSAR DE ANTREPRENOR, vorbim cu Georgiana Anghel despre ce înseamnă să fii asistent virtual, despre construirea unei afaceri și despre responsabilitatea de a duce mai departe un proiect pentru comunitate. O conversație despre inițiativă, încredere și echilibrul dintre ambițiile profesionale și viața de familie.

Corina: Beyond Romania CIC este o inițiativă care își propune să susțină comunitatea românească din Marea Britanie. Cum ai ajuns să faci parte din acest proiect și ce anume te-a convins că merită să investești din timpul și energia ta în el?

Georgiana Anghel: Am ajuns să fac parte din această campanie întâmplător. În cadrul Romanian Christmas Ball am oferit la licitație un pachet de servicii de digitalizare din partea Your Virtual Assistant, companie pe care am fondat-o și prin care ajut afaceri din Marea Britanie și din România să crească online: de la social media, branding și site-uri, până la campanii de marketing și automatizări cu AI. Dr. Tessa Dunlop a câștigat licitația. Atunci se puneau bazele campaniei pentru introducerea unui GCSE la limba română. Lucrând, am înțeles amploarea acestui proiect.

M-a convins inițiativa în sine, dar mai ales să văd cum o britanică se luptă cu atâta patos pentru noi, românii. Mi-am dat seama că o cauză ca aceasta are nevoie de o structură care să o susțină mult mai puternic. Așa am decis, alături de Paul Lungu, să punem bazele Beyond Romania CIC. Așa a apărut organizația, iar Tessa Dunlop a rămas vocea campaniei.

Corina: În Marea Britanie există deja numeroase organizații dedicate românilor, fiecare cu propriile obiective și proiecte. Ce aduce Beyond Romania CIC diferit și ce nevoie a comunității considerați că nu este suficient acoperită în prezent?

Georgiana Anghel: Ce aduce diferit Beyond Romania CIC este faptul că nu ne adresăm doar comunității românești. Multe organizații fac lucruri frumoase pentru români, dar în interiorul comunității. Noi credem că nu e suficient. Trebuie să ajungem și la urechile britanicilor: la politicieni, la presă și la publicul larg. De aceea o mare parte din materialele noastre sunt în engleză.

Nevoia care nu este acoperită suficient în acest moment este recunoașterea limbii române în sistemul educațional britanic. Copiii noștri vorbesc românește acasă, dar această limbă nu le este recunoscută oficial la școală. Prin acest examen vrem să le dăm copiilor un motiv în plus să învețe limba română, iar generațiile viitoare, care vor crește aici, să nu își piardă rădăcinile.

Corina: Unul dintre proiectele importante ale Beyond Romania este campania pentru introducerea examenului GCSE la limba română în sistemul educațional britanic. Ce progrese concrete ați făcut până acum și cât de realistă este perspectiva ca acest examen să devină o realitate?

Georgiana Anghel: Primul lucru pe care l-am aflat când am început a fost că au mai existat inițiative de a introduce examenul GCSE la limba română, dar fără succes. Asta ne-a arătat cât de greu este drumul, dar și cât de necesar.

În acest moment avem un proiect în derulare, susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care cuprinde mai multe inițiative: o campanie online, o campanie offline și evenimente. Următorul eveniment va avea loc pe 6 noiembrie, la Leeds, și va fi o celebrare a identității românești. În cadrul proiectului facem și o cercetare, vom colecta 5.000 de semnături și vom depune prima cerere oficială către comisiile de examinare AQA și Pearson. În acest moment suntem 7 voluntari care lucrăm ca această campanie să meargă mai departe.

Perspectiva ca acest examen să devină o realitate este una realistă, și eu chiar cred în această inițiativă. Dar sunt conștientă că succesul ține de implicarea oamenilor. Trebuie să ne implicăm și să fim uniți, altfel nu vom fi auziți. Și trebuie să profităm de puterea online-ului: să facem videouri, să ne spunem povestea și să arătăm câți suntem și cât de mult ne dorim acest lucru.

Corina: În spatele oricărei organizații comunitare există oameni care își asumă responsabilități, iau decizii și încearcă să transforme ideile în rezultate. Care este contribuția ta concretă în Beyond Romania CIC și ce proiect poartă cel mai mult amprenta muncii tale?

Georgiana Anghel: Contribuția mea concretă în Beyond Romania CIC a început chiar de la fundație: alături de Paul Lungu am înființat organizația și am pus bazele proiectului. Am văzut potențialul campaniei pornite de Dr. Tessa Dunlop și am vrut să-i dăm o structură care să o facă mai puternică și să o ducă mai departe.

Sunt director al Beyond Romania CIC, iar în proiectul susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni am rolul de CIO. Ca CIO, tot ce se întâmplă în proiect trece prin mine: organizez evenimentele și mă asigur că fiecare parte a campaniei merge înainte. Partea digitală este cea mai apropiată de cunoștințele mele: felul în care campania ajunge la oameni online, instrumentele cu care lucrăm și modul în care ne transmitem mesajul. Este partea în care experiența mea din Cloud Computing și din munca de asistent virtual se întâlnește cu ceva în care cred cu adevărat.

Proiectul care poartă cel mai mult amprenta muncii mele este chiar Beyond Romania CIC, pentru că am fost acolo de la primul pas. Iar astăzi, ca director, port responsabilitatea pentru drumul ei mai departe, inclusiv pentru proiectul care ne poate aduce cel mai aproape de examenul GCSE la limba română.

Corina: Organizațiile de tip Community Interest Company au o misiune socială, dar au nevoie și de resurse financiare pentru a funcționa. Cum se susține financiar Beyond Romania CIC și cât de importantă este transparența în relația cu oamenii pe care îi reprezentați?

Georgiana Anghel: Până în acest moment, Beyond Romania CIC s-a susținut în principal prin Paul Lungu, care a acoperit toate costurile, și cu ajutorul voluntarilor.

Pe viitor, da, avem nevoie de donații și de susținere. Proiectele finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu sponsorizează nimic din ce este în limba engleză. Asta înseamnă că flyerele, bannerele, videoclipurile și multe alte materiale pe care le facem în engleză nu pot fi acoperite din aceste fonduri. Dar noi avem nevoie de ele, pentru că demersul nostru nu poate rămâne doar în comunitate. Trebuie să ajungă la urechile britanicilor: la politicieni, la presă și la publicul larg.

Transparența este esențială pentru noi. Când le ceri oamenilor să creadă într-o cauză și să o susțină, trebuie să le arăți exact ce se întâmplă cu sprijinul lor. Ca organizație de tip CIC, avem obligația să depunem în fiecare an un raport public despre activitatea noastră. Dar pentru noi transparența înseamnă mai mult decât o obligație legală. Ne dorim ca fiecare om care donează să vadă unde a ajuns sprijinul lui, fie că e vorba de un banner, de un videoclip sau de un eveniment. Încrederea se construiește greu și se pierde ușor, iar într-o comunitate în care mulți oameni sunt deja sceptici, transparența este singura cale.

Corina: Comunitatea românească din UK este numeroasă, dar nu întotdeauna unită în jurul acelorași obiective. Din experiența ta, care este cel mai mare obstacol în mobilizarea românilor pentru proiecte care urmăresc un beneficiu comun?

Georgiana Anghel: Din experiența mea, cel mai mare obstacol în mobilizarea românilor pentru proiecte comune este neîncrederea, iar de multe ori ea vine din lipsa de informare. În cazul campaniei noastre, mulți români nu au înțeles că examenul GCSE la limba română ar fi o variantă opțională. Mulți au fost reticenți pentru că au crezut că ar deveni obligatoriu pentru copiii lor. În realitate, nimeni nu ar fi obligat să-l dea. Ar fi o oportunitate în plus pentru copiii care vorbesc românește acasă să-și vadă limba recunoscută.

Asta m-a învățat că nu e suficient să ai o idee bună. Trebuie să o explici, din nou și din nou, pe înțelesul tuturor. Și trebuie să fim uniți. Dacă fiecare trage în altă parte, nu vom fi auziți.

Corina: Implicarea în proiecte comunitare poate aduce satisfacții, dar și dezamăgiri. A existat un moment în activitatea Beyond Romania în care ai simțit că eforturile depuse nu sunt înțelese sau apreciate și care te-a făcut să îți reconsideri implicarea?

Georgiana Anghel: Da, au existat momente în activitatea Beyond Romania în care am simțit că eforturile depuse nu sunt înțelese sau apreciate. Și cred că e normal, pentru că în orice proiect comunitar e greu. Efortul este imens: timp, energie, nopți în care lucrezi după ce ai terminat tot restul. Iar când nu vezi rezultatele imediat și, mai mult, vezi oameni care sunt împotrivă, e dezamăgitor.

Cel mai mult m-a surprins să văd oameni cu studii, oameni educați, care erau împotriva acestui proiect. Mă așteptam ca tocmai ei să înțeleagă cel mai bine de ce avem nevoie de așa ceva. A fost un moment în care m-am oprit și m-am întrebat dacă merită.

Dar nu am renunțat. La început doar m-am alăturat campaniei. Apoi am înțeles că este una amplă, de lungă durată, și că are nevoie de susținere, de oameni care să creadă în ea și atunci când e greu. De aceea am pus bazele Beyond Romania CIC și tot de aceea am rămas. Am înțeles că un proiect pentru comunitate nu se măsoară în aplauze, ci în ce reușește să schimbe în timp.

Corina: Dincolo de activitatea în Beyond Romania, ai ales să lucrezi ca asistent virtual, o profesie încă insuficient înțeleasă de mulți antreprenori. Ce presupune, în realitate, această activitate și care este cea mai mare prejudecată pe care ai întâlnit-o despre munca ta?

Georgiana Anghel: Am ales să lucrez ca asistent virtual dintr-un motiv foarte concret: aveam un copil mic și aveam nevoie de un job de acasă. Terminasem Cloud Computing, dar orice job în coding sau cyber security presupunea, cel puțin la început, să merg la birou. Eu nu aveam această posibilitate. Așa că am căutat o variantă prin care să încep o activitate a mea. Sunt asistent virtual și am fondat Your Virtual Assistant (yourvirtualassistant.tech), care este astăzi activitatea mea de bază.

Cea mai mare prejudecată pe care am întâlnit-o despre munca mea este că un asistent virtual doar gestionează o agendă, și cam atât. M-am lovit de multe ori de asta. Termenul încă nu e înțeles, iar mulți antreprenori nu își dau seama cât de mult îi poate ajuta.

În realitate, această activitate presupune mult mai mult. Prin Your Virtual Assistant lucrăm cu afaceri din Marea Britanie și din România, de la saloane de înfrumusețare și firme de curățenie până la contabili, agenții de turism și firme de construcții. Ne ocupăm de social media și de crearea de conținut, de branding și design grafic, de analiză de marketing și strategii de creștere, de site-uri și de automatizări cu ajutorul inteligenței artificiale. Și, bineînțeles, de sarcinile zilnice ale unui asistent: emailuri, programări, cercetare și comunicarea cu clienții. Pentru că am studiat Cloud Computing și știu coding, pot merge și pe partea tehnică, nu doar pe cea administrativă. Oferim chiar și un audit de marketing gratuit, ca antreprenorul să vadă de unde pornește. Practic, preiau o parte din munca pe care antreprenorul nu are timp sau nu știe să o facă singur.

Eu o explic așa: la fel cum ai nevoie de un contabil, ai nevoie și de un asistent. Și mai e o diferență importantă, față de un consultant. Consultantul îți dă idei și o strategie, dar cine o pune în practică? Totul cade pe umerii tăi. Asistentul vine cu idei și cu strategie, iar apoi le punem în practică împreună. Sunt lângă tine în tot procesul și măsurăm împreună rezultatele.

Corina: Atunci când îți împarți timpul între propria activitate profesională și proiecte dedicate comunității, viața personală riscă uneori să treacă pe plan secund. Ce ai fost nevoită să sacrifici pentru lucrurile în care crezi și ce ai învățat despre propriile limite?

Georgiana Anghel: Pentru lucrurile în care cred, am fost nevoită să sacrific, în primul rând, timp cu familia. Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare provocare: să ai un echilibru între muncă, proiectele dedicate comunității și familie. De multe ori, sincer, viața personală ajunge pe locul doi.

Am sacrificat să fiu 100% prezentă în viața bebelușului meu. Când ea dormea, eu eram cu laptopul în brațe. Am sacrificat weekendurile în care aș fi putut să petrec timp cu familia sau pur și simplu să mă relaxez. Am sacrificat nopți încercând să recuperez orele în care bebelușul a plâns și n-am putut lucra.

De ce am făcut asta? Pentru că uneori ajungi să fii bine financiar și tot îți dorești mai mult: să simți că lași ceva în urmă, că te implici acolo unde poți aduce o valoare reală. Asta simt eu. Îmi doresc să las ceva în urmă.

Despre propriile limite am învățat că trebuie să le pun eu, pentru că nimeni nu le va pune în locul meu. Am învățat să spun „nu”. Am învățat să nu mă mai las afectată de oamenii toxici din jurul meu. Când cineva încearcă să mă pună într-o lumină proastă doar ca să iasă el bine, nu mă mai atinge. Mi-a luat timp să ajung aici, dar acum îmi protejez energia pentru lucrurile și oamenii care contează.

Corina: Dacă ar fi să privești cinci ani în viitor, ce schimbare concretă ți-ai dori să fi produs Beyond Romania în comunitatea românească din UK și ce ți-ai dori să fi realizat tu, ca om, dincolo de orice funcție sau titlu profesional?

Georgiana Anghel: Schimbarea concretă pe care mi-aș dori să o fi produs Beyond Romania în comunitatea românească din UK, peste cinci ani, este ca proiectul să ajute cu adevărat diaspora și să aibă un impact real în societate, cu proiecte din ce în ce mai mari.

Îmi doresc să schimbe și felul în care românii de aici se văd pe ei înșiși. Văd de multe ori români care evită să vorbească românește în public pentru că sunt judecați. Eu îmi doresc să vorbim cu mândrie, oriunde mergem. Să lăsăm ceva frumos în urmă, iar alte comunități să vorbească de bine despre noi și să se uite la noi cu admirație.

Pentru că avem de ce. Am cunoscut aici mulți oameni care au venit din România nu pentru că o duceau greu, ci pentru că își doreau ceva mai mult de la ei înșiși, își doreau o schimbare. Așa a fost și în cazul meu: am plecat din România pentru că mi-am dorit o schimbare.

Iar ca om, dincolo de orice funcție sau titlu profesional, mi-aș dori să fi demonstrat că femeile pot muta munții, chiar și cu un bebeluș de câteva săptămâni în brațe. Peste cinci ani vreau să fiu un pilon de bază în comunitatea noastră, un om la care alți români, și mai ales alte mame, să vină după sprijin și să găsească curajul să-și construiască ceva al lor, așa cum am făcut și eu.

Last Updated: 2 noiembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.