UK încasează miliarde din taxele de imigrare. Unele taxe depășesc de peste 10 ori costul procesării

Postat la: 16 sept. 2026

Vizualizari:0

Citeste in: 1 Min

Autor: Corina Hrom

UK încasează miliarde din taxele de imigrare. Unele taxe depășesc de peste 10 ori costul procesării

Marea Britanie încasează miliarde de lire din taxele pentru vize, cetățenie și alte servicii de imigrare. O investigație publicată pe 15 septembrie estimează la aproape £5 miliarde diferența dintre veniturile obținute din aceste taxe și costurile administrative ale serviciilor analizate.

Analiza The Bureau of Investigative Journalism, realizată pe baza datelor Home Office, arată că pentru unele aplicații solicitanții ajung să plătească de peste zece ori costul estimat al procesării. Diferența nu este considerată oficial „profit”, iar o parte din banii încasați peste costul procesării este folosită pentru finanțarea sistemului britanic de imigrație.

De exemplu, o Standard Visitor visa pentru șase luni costă £135, iar o Skilled Worker visa solicitată din afara UK costă £769 pentru o perioadă de până la trei ani și £1.519 pentru mai mult de trei ani, în cazul tarifelor standard. Pentru o Family visa, taxa pentru o cerere depusă din afara UK este de £1.938, iar din interiorul țării de £1.321.

La acestea se poate adăuga Immigration Health Surcharge, în prezent de £1.035 pentru fiecare an de viză pentru majoritatea adulților și £776 pe an pentru copii, studenți și anumite categorii de solicitanți. Astfel, costul unei singure aplicații poate ajunge la câteva mii de lire, iar pentru o familie suma crește pentru fiecare membru.

Românii care au settled sau pre-settled status prin EU Settlement Scheme nu plătesc aceste taxe pentru a-și păstra statutul. Costurile sunt însă relevante pentru românii care vin în UK prin alte rute după Brexit, pentru anumite familii cu statut mixt și pentru cei care solicită ulterior cetățenia britanică.

Last Updated: 16 septembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.