Există popoare care își definesc identitatea prin forță, altele prin cuceriri, altele prin bogăție. România are o altă chemare: chemarea de a fi casă, casă a rugăciunii, casă a mamei, casă a credinței.

Casă de refugiu în caz de restriște și război, o casă în care să vii și să stai, o casă pentru creștini și musulmani, un tărâm neutru.

Ni s-a spus că suntem „Grădina Maicii Domnului”, dar o grădină nu este un titlu onorific, este o responsabilitate. O grădină trebuie păzită, o casă trebuie apărată.

În Biblie, Maria rostește cuvintele care au schimbat istoria: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1:38) Este un act de curaj, de acceptare, de încredere totală în voia lui Dumnezeu. În Coran, Maryam este descrisă astfel: „O, Maria! Allah te-a ales și te-a curățit și te-a ales peste femeile lumilor.” (Sura 3:42)

Și mai departe: „Și am făcut-o pe ea și pe fiul ei un semn pentru lumi.” (Sura 21:91)

Două revelații, două tradiții, același nume rostit cu venerație: Maria, Maryam. Dacă România este legată simbolic de ea, atunci această țară nu poate fi un spațiu al dezbinării, nu poate fi un teritoriu al fricii, nu poate fi o casă în care frații se suspectează unii pe alții pentru felul în care Îl numesc pe Dumnezeu. În Evanghelie stă scris: „Fericiți făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5:9) Iar în Coran citim:„O, oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut popoare și triburi ca să vă cunoașteți.” (Sura 49:13)

Nu ca să vă urâți, nu ca să vă dominați, ci ca să vă cunoașteți.

România este locul unde clopotul și chemarea la rugăciune au împărțit același orizont, unde biserici și moschei au stat sub același cer, unde identitatea nu a fost uniformitate, ci conviețuire. Acest text nu este doar o reflecție, este un manife, este un apel la protecție.

Să protejăm România de transformarea credinței în armă politică, să protejăm România de radicalismul care vrea să ne învețe că diferența este pericol, să protejăm România de cinismul care ironizează sacrul, să protejăm România, casa Mariei, de uitare.

Dacă Maria este mamă în tradiția creștină și Maryam este model de puritate în tradiția islamică, atunci, simbolic, această țară poate fi casa unei mame comune a credinței, iar casa mamei nu este loc de ceartă, este loc de adăpost.

Isus spune în Biblie „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Marcu 12:31) Coranul afirmă „Allah poruncește dreptatea, binefacerea și dărnicia.” (Sura 16:90) Dreptate, iubire, milă, acestea sunt cărămizile unei case durabile. România nu trebuie protejată doar de amenințări externe, trebuie protejată și de fragmentarea interioară, de tentația de a transforma identitatea religioasă într-un zid, de discursuri care ne învață că „celălalt” este pericolul.

Dacă vrem să spunem că această țară este casa Mariei, atunci trebuie să o păstrăm demnă de ea, curată în intenție, fermă în credință, dar deschisă în inimă.

Manifestul acesta spune clar România este casă pentru creștini, România este casă pentru musulmani, România este casă pentru toți cei care respectă legea, cred în bine și iubesc acest pământ. Nu este slăbiciune să protejezi conviețuirea, este maturitate.

Nu este trădare să recunoști demnitatea celuilalt, este forță spirituală.

În Biblie citim: „Dacă Domnul nu zidește casa, în zadar lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1) Și în Coran: „Allah este Cel mai bun ocrotitor.” (Sura 12:64)

O casă adevărată nu se apără prin ură, se apără prin dreptate, prin lege, prin respect reciproc, prin credință trăită autentic, nu instrumentalizată. România trebuie ocrotită ca o casă a credinței, nu confiscată ca o cetate a exclusivității, trebuie păstrată ca spațiu al dialogului, nu împinsă spre fractură.

A proteja România înseamnă a apăra libertatea religioasă, a cultiva respectul între confesiuni, a sancționa extremismul, indiferent de formă, a păstra echilibrul între tradiție și demnitatea fiecărei persoane.

O mamă își strânge copiii aproape, nu îi împarte în tabere. Dacă invocăm numele Mariei sau al lui Maryam asupra acestei țări, atunci trebuie să fim demni de acel nume. România nu este perfectă, dar poate fi matură, nu este fără răni, dar poate fi vindecătoare, nu este lipsită de tensiuni, dar poate alege pacea.

Aceasta este chemarea, să fim păzitori ai casei, să fim grădinari ai grădinii, să fim făcători de pace.

Pentru ca România să rămână casă, pentru ca numele Mariei și al lui Maryam să nu fie simbol de divizare, ci de ocrotire, pentru ca această țară să fie, cu adevărat, adăpost pentru toți cei care cred și respectă.

O casă nu se moștenește pasiv, se apără activ, se ocrotește sub semnul Mariei.