Sursa imagine: Kam Kam Media

Protecție nouă pentru lucrătorii străini exploatați în UK. Victimele sclaviei moderne vor putea schimba angajatorul

Postat la: 6 sept. 2026

Vizualizari:9

Citeste in: 1 Min

Autor: Corina Hrom

Marea Britanie schimbă regulile pentru persoanele aflate în UK cu Skilled Worker visa care sunt identificate oficial drept victime ale sclaviei moderne.

În mod normal, o persoană cu Skilled Worker visa are dreptul de a lucra în jobul pentru care a primit sponsorship și nu poate pur și simplu să înceapă să lucreze pentru orice alt angajator.

Noile Immigration Rules elimină această restricție pentru Skilled Workers identificați de autoritățile competente ale Home Office drept victime ale modern slavery. Aceștia vor putea lucra pentru orice angajator pe perioada rămasă din permisul de ședere pe care îl au deja. Prin „modern slavery”, legislația britanică acoperă forme grave de exploatare, inclusiv trafic de persoane, muncă forțată și situații în care o persoană este controlată sau exploatată prin amenințări, constrângere ori alte forme de abuz.

Home Office explică faptul că schimbarea urmărește să încurajeze victimele să ceară ajutor mai devreme și să împiedice angajatorii abuzivi să folosească sistemul de sponsorship pentru a controla lucrătorii vulnerabili.

Măsura este relevantă inclusiv pentru lucrătorii străini din domenii în care au existat probleme legate de recrutare și exploatare. Ea nu înseamnă însă că orice Skilled Worker nemulțumit de angajator își poate schimba liber locul de muncă. Excepția se aplică persoanelor identificate oficial de Home Office Competent Authorities ca victime ale sclaviei moderne.

Noile reguli publicate de Home Office

Last Updated: 6 septembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.