Ne mândrim cu gătitul excesiv, cu faptul că nu mâncăm fast food sau produse fără gust ca alte popoare, dar chiar această mândrie se întoarce împotriva noastră. Bucătăria românească tradițională e adesea bogată în grăsimi și calorii: sarmale cu carne tocată și smântână, mici, cârnați prăjiți, tochitură în untură, ciorbe grele cu smântână, feluri multe într-o singură masă, pâine în exces și deserturi.

Un studiu recent din România arată că aproape trei din zece adulți mănâncă excesiv, în special carne și lactate, în defavoarea fructelor și legumelor. Tendința este confirmată și de datele internaționale: potrivit analizelor OECD și ale Comisiei Europene, românii consumă fructe și legume mult sub media UE, iar problema alimentației dezechilibrate devine tot mai vizibilă.

Potrivit datelor publicate de OECD și Observatorul European pentru Sisteme de Sănătate, peste jumătate dintre români sunt supraponderali sau obezi. România a ajuns pe locul 3 în Europa și la obezitate infantilă. Deci mâncatul, la români, e un risc pentru sănătate. În pofida vorbelor despre diete și echilibru, modelul cultural rămâne același: multă mâncare, cât mai gustoasă și cât mai des.

Rolul femeii în ritualul gătitului

Femeia româncă este adesea prinsă într-o obsesie culturală pentru gătit. Petrece ore în bucătărie pregătind 3-4 feluri de mâncare, plus deserturi sofisticate și vede în acest ritual o validare a rolului ei de gospodină desăvârșită. Devotamentul ăsta, moștenit de la generație la generație, transformă masa într-un act de iubire și de statut social. Aprecierea familiei, „Cât de bună e mâncarea ta”, este cea mai mare recompensă și îi întărește identitatea, în ciuda oboselii. În bucătărie, femeia se validează cel mai mult, prin ce oferă pe farfurie.

Evenimentele dominate de mâncat

În cultura românească, aproape orice eveniment social sau religios se învârte în jurul mâncatului abundent. De la nunți, botezuri și înmormântări, la Paște, Crăciun, onomastici sau simple adunări de familie, totul devine ocazie de îmbuibare festivă. Mesele sunt lungi, ospitalitatea se măsoară în cantitate iar refuzul mâncării e văzut ca un gest aproape agresiv. Rolul principal îl au farfuriile pline, mai mult decât discuția sau cadourile. Mâncatul devine o obligație iar în fața culturilor vestice mai minimaliste sau a celor asiatice mai echilibrate, românii transformă practic orice prilej într-un ospăț copios.

Mâncare și patriotism

Chiar și în diaspora, românii vorbesc obsesiv despre mâncare, pentru că e singurul legământ în care au încredere pe termen lung. Rețelele sociale sunt pline de „sarmale ca la mama acasă”, burgeri, șaormă, papanași, grătare, cozonac și prăjituri stratificate, expuse ca trofee ale identității culturale. Întâlnirile cu ceilalți români, târgurile de weekend, se transformă în ritualuri de îmbuibare nostalgică. Și uite-așa, mâncarea devine emoție și legătură între generații, între cei rămași în țară și cei plecați.

În concluzie, România se simte mai ales în bucătărie. Orice discuție serioasă începe între feluri și se termină la desert, iar grătarul a fost deja scos pe trotuar și în parcare.

Poftă bună!