Comunicarea este una dintre puținele competențe pe care aproape toți presupunem că le avem. Vorbim, explicăm, trimitem mesaje, ne exprimăm opiniile și, tocmai pentru că facem toate acestea zilnic, ajungem ușor la concluzia că știm să comunicăm.

Interviul cu Melinda Popp pornește exact din fisura acestei presupuneri.

Pasionată de comunicare și preocupată de studiul felului în care oamenii își transmit și interpretează mesajele, Melinda Popp a dus această preocupare și pe scenă, ca speaker, dar și într-un proiect propriu, „Secretele Comunicării”, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. Nu se prezintă însă din poziția omului care susține că deține toate răspunsurile. Din contră, unul dintre lucrurile care se desprind din discuția cu ea este tocmai preocuparea permanentă pentru a observa, a învăța și a înțelege de ce, deși comunicăm atât de mult, continuăm să ne înțelegem greșit.

Una dintre observațiile sale este că a fi vorbăreț nu înseamnă a ști să comunici. Diferența pare evidentă atunci când este formulată astfel, dar în viața de zi cu zi o ignorăm frecvent. Măsurăm comunicarea prin ceea ce am spus, în timp ce eficiența ei ar trebui măsurată și prin ceea ce a înțeles celălalt.

De aici apare una dintre cele mai interesante idei ale discuției și anume, responsabilitatea celui care transmite mesajul. Melinda vorbește despre blestemul cunoașterii, mecanismul prin care, odată ce stăpânim bine un subiect, ne este greu să ne mai imaginăm cum arată acel subiect pentru cineva care nu deține aceleași informații. Folosim termeni de specialitate, acronime, sărim peste explicații și presupunem că anumite lucruri se înțeleg. Când mesajul nu ajunge unde trebuie, concluzia se transformă rapid în „nu m-a înțeles”.

Corina: Studiezi foarte mult comunicarea și ai transformat această preocupare într-un eveniment ajuns deja la a treia ediție. Ce ai descoperit despre felul în care comunicăm noi, oamenii, care te-a făcut să simți că „Secretele Comunicării” trebuie să existe?

Melinda: Cu tot respectul față de oameni, consider că nu știm exact ce înseamnă comunicarea. Confundăm foarte des faptul că suntem vorbăreți cu ideea că știm să comunicăm. Iar cei care au cât de cât habar despre comunicare tind, uneori, să-și supraestimeze abilitățile.

Cred că de aici a pornit și nevoia mea de a face „Secretele Comunicării”. Vorbim enorm, dar foarte rar ne întrebăm cât de bine o facem și, mai ales, cât din mesajul pe care vrem să-l transmitem ajunge, de fapt, la celălalt. Ce vreau să menționez este că „Secretele Comunicării” este singurul eveniment dedicat exclusiv comunicării, pentru publicul vorbitor de limba română din Londra.

Corina: Spunem adesea „nu m-a înțeles”, deși suntem convinși că ne-am exprimat foarte clar. Din ceea ce ai studiat și observat, cât de des problema este, de fapt, la cel care transmite mesajul și nu la cel care îl primește?

Melinda: Aș spune că în 90% dintre cazuri. Și aici aș intra puțin în ceea ce se numește „blestemul cunoașterii”. Atunci când stăpânim un subiect, indiferent de domeniu, creierului îi este greu să mai facă diferența între ceea ce știm acum și cum era înainte să acumulăm toate acele cunoștințe.

Avem impresia că și cel din fața noastră știe măcar o parte din ceea ce știm noi și atunci tindem să folosim acronime, limbaj de nișă sau să dăm exemple pe care persoana căreia ne adresăm nu are cum să le înțeleagă. Nouă ni se pare că am fost foarte clari, însă celuilalt îi pot lipsi exact elementele de care are nevoie pentru a înțelege mesajul.

Corina: Ce greșim cel mai des atunci când vrem să fim înțeleși: cuvintele pe care le alegem, tonul, momentul în care vorbim sau faptul că ascultăm prea puțin înainte să răspundem?

Melinda: Cred că este o combinație din toate, în proporții diferite, în funcție de context. Dar una dintre cele mai frecvente probleme este că nu ascultăm ca să înțelegem, ci ca să răspundem. Ne pregătim deja replica, ne grăbim să o spunem și nu mai facem pauză între idei.

Uneori, câteva secunde în care îl lași pe celălalt să termine și îți dai timp să procesezi ce a spus pot schimba complet o conversație.

Corina: Comunicăm diferit acasă, într-o relație, la serviciu sau în fața unui public. Există însă o regulă de comunicare pe care o consideri valabilă în toate aceste contexte?

Melinda: Da, chiar două: prima este regula de bun-simț. Dacă ai bun-simț, funcționează în orice context.

Iar a doua este să nu întrerupem interlocutorul. O facem adesea pentru că, în momentul respectiv, ni se pare că ceea ce avem noi de spus este mai important decât ceea ce spune cealaltă persoană.

Corina: Secretele Comunicării a ajuns la ediția a III-a. Ce ai învățat tu din primele două ediții și ce va fi diferit anul acesta?

Melinda: Mi-a fost greu să înțeleg că nu toți oamenii văd comunicarea ca pe o prioritate și că unora le este foarte bine așa. Prima ediție am făcut-o din dorința de a-mi împlini un vis. A doua cred că am făcut-o mai mult din ego, ca să demonstrez că pot. Ediția de anul acesta este făcută mult mai conștient și este mai concentrată pe practică.

Știm cu toții că povestea vinde foarte bine și ne place să ascultăm experiențele oamenilor, dar, la final, omul vrea să poată aplica ceva concret, care să-i folosească în viața de zi cu zi. Asta mi-am dorit să aduc anul acesta.

Corina: Cum ai ales invitatul special de anul acesta?

Melinda: În fiecare an avem o temă. Comunicarea este un domeniu foarte vast și se aplică peste tot, de la relațiile personale până la viața profesională. Tocmai de aceea aducem profesioniști care să ne arate, să ne explice și să ne învețe importanța comunicării și, mai ales, aplicabilitatea ei în viața de zi cu zi.

Anul acesta am ales pe cineva care să ne pună puțin la muncă. Omul învață mult mai repede atunci când este implicat în acțiune, nu doar când stă și ascultă. Iar asta mi-am dorit de la ediția a III-a, mai puțină poziție de spectator și mai multă implicare.

Corina: Uneori mesajul pe care credem că îl transmitem este foarte diferit de cel pe care îl primește celălalt. Cum putem verifica dacă oamenii au înțeles ceea ce am vrut noi, de fapt, să spunem?

Melinda: Avem tendința, involuntar, să punem la îndoială capacitatea celuilalt de a înțelege. Tocmai de aceea am învățat de la mentora mea în comunicare să nu întreb niciodată „m-ai înțeles?”, ci „m-am făcut înțeleasă?”.

Aflăm dacă am fost înțeleși prin feedback. Trebuie să întrebăm. Este mult mai simplu să întrebăm o dată și să verificăm dacă mesajul a ajuns corect decât să repetăm de șapte ori același lucru, în același fel, și apoi să ne întrebăm de ce celălalt nu înțelege.

Corina: Ai întâlnit, prin studiul comunicării, o idee care ți-a schimbat inclusiv ție felul de a vorbi, de a asculta sau de a gestiona un conflict? Care a fost aceea și ce ai schimbat concret?

Melinda: Da. În primul rând, prezența. Să fii prezent în momentul respectiv și în conversația respectivă. Pare ceva extrem de simplu, dar nu este. Apoi este o frază pe care am auzit-o de foarte multe ori: „Dacă nu poți să-i explici unui copil în cuvinte simple, înseamnă că n-ai înțeles nici tu”. Pentru mine nu a rămas doar o frază. Mi-a fost demonstrată în viața reală, prin conversațiile zilnice cu băieții mei.

Copiii te obligă să renunți la cuvintele complicate, la presupunerea că se subînțelege și la explicațiile care sună bine, dar nu spun mare lucru. Dacă ei nu înțeleg, trebuie să găsești altă cale să explici și asta m-a făcut mult mai atentă la felul în care transmit o informație.

Corina: Astăzi comunicăm enorm prin mesaje, WhatsApp, e-mail și social media, unde dispar tonul vocii, expresia feței și multe dintre indiciile unei conversații directe. Crezi că tehnologia ne-a făcut să comunicăm mai mult, dar să ne înțelegem mai puțin?

Melinda: Nu. Înainte de tehnologie existau scrisorile sau răvașele, au existat mesaje trimise prin porumbei, semne, simboluri și tot felul de convenții cărora oamenii le dădeau o anumită semnificație. Am comunicat dintotdeauna și fără să fim față în față. Cred însă că astăzi există un alt fenomen, ne-am sărăcit sau ne-am limitat vocabularul. Și cred că inclusiv faptul că citim foarte multe cărți dintr-o anumită nișă contribuie la asta.

Corina: Dacă un om ar veni la Secretele Comunicării, ediția a III-a  și ar pleca acasă schimbând un singur lucru în felul în care comunică cu partenerul, copiii, colegii sau oamenii din jur, ce ți-ai dori să fie acel lucru?

Melinda: Să învățăm să ascultăm. Dacă ar fi să aleg un singur lucru, acesta ar fi. Și apoi, dacă mi se permite să mai strecor unul, mi-aș dori să vorbim limba română corect.