Corina: Trăiești și creezi în Londra, un oraș cu o scenă artistică extrem de competitivă. Ce te-a forțat acest mediu să schimbi la tine, ca artist?

Sophia: Am decis în urmă cu 10 ani că Londra este un mediu favorabil pentru mine ca artist și ca om, dar nu din punctul de vedere al pieței artei extrem de competitive, ci am simțit pur și simplu că aparțin acestui loc. Înainte să mă stabilesc în UK am locuit în diferite locuri pe care le-am integrat în opera mea cu vibrația lor specifică, aparte de România, țara mea natală, am locuit în locuri cum ar fi Cagliari, Paris, Atena, Balchik, țări asiatice, Nepal, India, Pakistan, Afganistan.

Îmi place să călătoresc și să pictez la fața locului. Fiecare loc are o vibrație unică și atunci arta mea se schimbă. Eu sunt ceea ce sunt din toate timpurile: sunt om, femeie și apoi am suflet de artist. Niciodată, nicio conjunctură nu a reușit să-mi schimbe statutul sau modul de a crea. Pictura mea este unică pentru că nu am pictat niciodată la comandă, în funcție de piață sau trend. Eu pictez exact așa cum simt eu, exact așa cum sunt eu, sincer, cu responsabilitate și autentic.

Pictura mea este o pictură de cercetare și nu este un produs. Sunt peste 25 ani de muncă, de studiu și pasiune asumată.

Ceea ce m-a ajutat în Londra nu a fost piața sau oportunitățile de expunere, a fost un mediu propice pentru creație. Am creat foarte mult aici în 10 ani și m-am dezvoltat tehnic și ideatic prin studiul de atelier. Am găsit un loc favorabil pentru a putea crea în liniște în atelierul meu. Expun rar, dar asta nu mă face mai puțin activă ca artist.

Londra este acel fir roșu al creației mele și sunt recunoscătoare pentru asta.

Corina: Există încă ideea că arta nu mai este apreciată la fel ca înainte, ci consumată rapid. Simți asta în reacția publicului?

Sophia: Arta adevărată nu este un produs consumabil, ci mai degrabă o investiție.

Vreau să delimităm puțin acest aspect din două perspective:

A. Arta ca produs estetic
B. Artistul ca producător de frumos

A. O imagine artistică, indiferent cum a fost creată și pe ce suport, are niște principii foarte clare și bine stabilite de istoria artelor și filosofia esteticii.

Valorile unei opere de artă sunt următoarele:

• valoare estetică;
• valoare compozițională;
• valoare materială;
• valoare istorică;
• valoare spirituală, filosofică, metafizică și transcendentă.

În funcție de aceste valori, opera de artă poate fi cotată diferit, îi poate crește valoarea sau nu. Arta este vie și se autosusține în timp, indiferent de trend sau cursul istoric.

B. Cel ce produce arta, artistul în sine, comparativ cu marii maeștri din istoria artelor și cu cei ce creează aici și acum, face diferența. Un artist responsabil va fi mereu sincer în arta sa. Ceea ce vedem acum este o criză spirituală la nivel mondial. Așa cum mulți scriu mai mult decât citesc, mulți pictează fără fundament. Este ușor să desenezi sau să te exprimi în culoare, dar foarte greu să transmiți un mesaj sincer și echilibrat.

Așadar, arta va rămâne un reper spiritual, iar artistul adevărat un solitar. Restul este zgomot de moment. Publicul, avizat sau neavizat, va simți mereu adevărul și arta curată. Ceea ce se impune ca imagine de consum nu va putea supraviețui. Iar istoria artelor va cerne în timp adevărul.

Mulți în vogă astăzi vor ajunge la ghena artelor frumoase peste secole.

Corina: Într-o lume în care vizualul este peste tot, ce mai face ca o lucrare să oprească pe cineva în loc?

Sophia: Trăim într-un abuz al vizualului. Absențeismul de la acest zgomot inutil al lumii te face nu izolat, ci responsabil.

Mereu va fi nevoie de acea lucrare de artă care să poată schimba axul central al unui om. Deși din ce în ce mai puține, totuși există și am speranța că arta nu va muri și nici nu va cădea în desuet.

Arta rămâne esența sufletului.

O lucrare bună de artă atrage publicul instant, te face să te îndrăgostești de ea, produce fiori. Sunt tablouri decorative cu caracter artistic, dar sunt și opere de artă frumoase sau interesante sau care te mișcă pur și simplu și sunt lucrări de artă care pur și simplu nu te atrag și nu le vezi. Dar un lucru este cert: pe termen lung, arta este privită ca o investiție mult mai valoroasă decât alte bunuri materiale.

Corina: Povestea ta personală nu este una ușoară. Cât din ea alegi să lași să se vadă în lucrările tale și cât păstrezi pentru tine?

Sophia: Fiecare om are o poveste de viață, fiecare om poate avea viața, soarta sau destinul. Sunt mulți artiști care trăiesc viața lor, au o soartă, dar nu sunt conștienți de destinul lor; alți artiști le au pe toate trei și sunt conștienți și de destinul artistic. Eu personal am ales conștient destinul artistic, indiferent de povestea mea de viață. Spun asta în contextul în care, indiferent de piedici sau nevoi, nu am renunțat niciodată să fiu ceea ce am ales să fiu din toate timpurile.

Actul artistic pentru mine este ceva sfânt. Pictura este pentru mine exact ca o religie. Chiar dacă actul artistic presupune inițial o exprimare a sinelui, tot ceea ce creez este sfânt pentru mine. Am chiar un ritual de a picta, iar fiecare tablou este o investiție spirituală primordială.

Arta este un sacrilegiu.

Corina: Crezi că oamenii înțeleg cu adevărat arta sau doar reacționează la ea?

Sophia: Oamenii sunt pe diferite paliere, așa cum și arta este la fel. Așa cum nu putem judeca oamenii, nici arta nu poate fi judecată.

Cu adevărat, arta nu va putea fi înțeleasă niciodată. Ea rămâne mereu un mister. Iar reacția publicului nu este mereu un punct de sprijin, ținând cont de faptul că pictorul creează pentru viitor și nu pentru contemporaneitate.

Corina: Ai simțit vreodată că trebuie să „traduci” ceea ce faci pentru a fi acceptată într-un context internațional, cum este Londra?

Sophia: Refuz să mă „traduc”, indiferent de context. Arta mea este precum muzica. Fiecare artist are nișa lui și publicul cuvenit. Așa cum cei ce cântă rock nu vor cânta niciodată manele și invers.

Eu nu creez pentru Londra sau pentru români sau o societate restrânsă. Eu sunt artist universal. M-am născut în România și trăiesc în UK, dar creez pentru universalitate și nu pentru prezent. Acest lucru mă descătușează de frustrări sau alte restricții contemporane.

Am reușit să depășesc pragul psihologic prin care ar trebui să mă raportez la ceva anume pentru a mă identifica. Eu știu cine sunt, iar atât timp cât pot crea cu simț de răspundere este suficient pentru mine. Știu că arta mea va supraviețui destinului meu asumat.

Eu voi muri, dar tot ce am creat va dăinui mai mult decât prezența mea aici.

„Sacrificiu” de Sophia-Cristina Lauric                                      „Speranța” de Sophia-Cristina Lauric

Corina: Care este diferența reală între a fi artist într-un oraș ca Londra și a fi artist în altă parte?

Sophia: Nu este nicio diferență! Artistul adevărat va fi mereu același indiferent de locație. Fluxul creator este cel care dă startul și nu neapărat volumul de vânzări. Foarte greu de înțeles în zilele noastre acest statut.

Este o condiție sine qua non acceptată.

Corina: Cât de mult contează astăzi contextul în care este expusă o lucrare, față de lucrarea în sine?

Sophia: O operă de artă adevărată strălucește indiferent de locație. Au fost artiști care au manifestat expunând în grajduri de cai. Lucrarea dă valoare spațiului și nu spațiul dă valoare lucrării de artă.

Corina: Există o tensiune între vulnerabilitate și protecție în ceea ce faci? Unde trasezi linia?

Sophia: Nu există așa ceva. Artistul este vulnerabil pentru că își așterne sufletul pe pânză, apoi se expune, deci fără protecție. Este ca și cum ar defila dezbrăcat în piața publică. Tensiunea vine din sensibilitate.

Corina: Dacă te uiți la publicul de azi, crezi că mai are răbdarea necesară să înțeleagă arta sau doar să o consume?

Sophia: Arta cere răbdare, arta cere asumare, arta te lasă fără suflu, arta te face mut, arta nu se consumă, arta se trăiește, arta se respiră.

„Rădăcini” de Sophia-Cristina Lauric          „Pattern” de Sophia-Cristina Lauric        „Levitație” de Sophia-Cristina Lauric