Diaspora românească din Londra se mobilizează: gală caritabilă cu artiști, licitații și invitați oficiali
Comunitatea românească din Regatul Unit este invitată să ia parte, pe 14 martie, la Gala Caritabilă organizată de TEZAUR FOLCLORIC CIC, un eveniment dedicat solidarității, culturii și sprijinului comunitar. Gala va avea loc la Hotel Village Elstree, în Borehamwood (WD6 3SB), Londra, într-o sală cu o capacitate de 250 de persoane.
Scopul evenimentului este strângerea de fonduri pentru susținerea unui azil de bătrâni din județul Suceava și a două centre destinate persoanelor cu dizabilități, organizatorii subliniind că toate fondurile colectate vor fi direcționate către aceste trei cauze umanitare.
Programul galei va include un spectacol de muzică ușoară și populară, susținut de artiști consacrați, momente de divertisment și intervenții ale unor invitați din domenii diverse. Printre speakerii anunțați se numără Felicia Akaya, președinta Camerei de Comerț Bilaterale România-Marea Britanie, alături de Raluca Uță, Mario Păunică și Olesea Mazur.
Participanții vor avea parte și de tombole cu premii, licitații de obiecte de artă, precum și de o defilare de rochii de zi și de seară, semnate de designeri cunoscuți din Regatul Unit. Seara va fi completată de momente de umor, un meniu atent selectat, două feluri de mâncare și desert, și de acordarea unor diplome de recunoștință, precum și a distincțiilor „Businessul Anului 2025”, oferite de Asociația TEZAUR FOLCLORIC CIC.
Evenimentul va fi onorat de prezența reprezentanților Ambasadei României la Londra și ai Consulatului României, precum și a primarului și consilierilor locali din Borehamwood, alături de invitați din mediul de afaceri și din zona profesională.
Organizatorii fac apel la sprijinul comunității și al mediului de business, menționând că sponsorii și partenerii beneficiază de factură pentru deducere fiscală, promovare pe canalele media ale asociației, vizibilitate pe materialele oficiale ale galei, posibilitatea amplasării de materiale promoționale la eveniment și acces la oportunități de networking cu alți antreprenori români și internaționali.
Prin această gală, organizatorii își propun să transforme o seară de eleganță și cultură într-un gest concret de sprijin pentru cei care au nevoie de ajutor, atât în România, cât și în comunitatea românească din diaspora.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

