Dansurile scoțiene și tradițiile românești au făcut echipă la unul dintre cele mai apreciate festivaluri din Corby
Pentru câteva ore, Coronation Park din Corby a devenit locul în care granițele au dispărut, iar tradițiile mai multor popoare s-au întâlnit într-o atmosferă de sărbătoare. Organizat de Corby CAN duminică, 5 iulie 2026, festivalul a reunit comunități din mai multe țări, oferind vizitatorilor muzică, dans, gastronomie și activități specifice fiecărei culturi.

Spre deosebire de multe festivaluri dedicate exclusiv unei singure comunități, organizatorii au ales ca ediția acestui festival să pună accentul pe rădăcini, tradiții și conexiunea dintre naționalitățile care trăiesc împreună în Marea Britanie. Mariana Horvat, unul dintre organizatori, spune că ideea a fost ca fiecare comunitate să se simtă binevenită.
„Anul acesta avem nu doar vânzători români, avem și lituanieni, letoni, polonezi, maghiari. Suntem deschiși către toate naționalitățile.”

Mariana Horvat
Mariana consideră că astfel de evenimente au și un rol important în integrarea comunităților.
„După cum și noi suntem străini în această țară și ne bucurăm când cineva ne primește cu brațele deschise, ne bucură și pe noi că astăzi am putut să îi aducem pe ceilalți mai aproape de comunitatea românească, dar și să aducem alte naționalități în comunitatea noastră.”
Unul dintre momentele apreciate de public a fost prezența unui ansamblu de dansuri tradiționale scoțiene (foto la finalul materialului) , aflat pentru prima dată la festival, urmat de artiști români precum Diana Vișinar, Petru, Deliu și tinerii violoniști al ansamblului Mugureii, într-un program care a alternat armonios tradițiile locale cu cele românești.
Inițiatoarea proiectului, Daniela Laslău, spune că festivalul a evoluat tocmai prin această deschidere către alte comunități.

Daniela Laslău (stânga) și Cllr Steve O’Brien (dreapta)
„Am realizat, predând, că mulți copii uită cultura și tradițiile românești. Astăzi mi-am dat seama că nu este doar despre români, este despre toate naționalitățile. Sunt foarte mândră că trăim în Marea Britanie dar uităm efectiv unde ne-am născut. Mi se pare foarte trist să nu transmitem copiilor noștri care sunt rădăcinile noastre.”
Ea explică faptul că, după mai multe ediții concentrate în special pe tradițiile românești, anul acesta au fost invitați și reprezentanți ai altor comunități: „Astăzi am adunat slovaci, lituanieni, latvieni și alte comunități.”
Festivalul a fost apreciat și de expozanți, care au remarcat atât atmosfera, cât și organizarea. Alexandra Tălmăciu (RUDA Book Club) spune că este unul dintre cele mai reușite evenimente la care a participat.
„Mi se pare cea mai frumoasă atmosferă din cadrul unui festival pe care îl vizitez în ultimul timp. Lume bună, standuri frumoase, timpul ține cu noi. Felicitări Danei Laslău pentru acest minunat festival.”

Alexandra Talmaciu
Ea a remarcat în mod special includerea dansurilor scoțiene în program. „În cinci-șase ani de când particip la astfel de festivaluri este prima dată când văd așa ceva. Mi s-a părut frumos și impresionant. După dansurile scoțiene au intrat și ai noștri dansatori și violoniști. M-au impresionat și scoțienii, și românii.”
La rândul său, Anna, unul dintre expozanții prezenți la eveniment, a vorbit despre implicarea organizatoarei. „Își pune tot sufletul în evenimentele organizate de ea. Îi înțelege pe toți, pe clienți și pe cei care vin. Nu cred că am ceva negativ de spus despre ea. O ador. Îmi place cum organizează și cum își face toate lucrurile.”
Aprecierile au venit și din partea fotografilor britanici prezenți la festival, care au evidențiat atmosfera creată de Daniela Laslău și caracterul deschis al evenimentului.
Svetlana Litvina a declarat: „Cred că acesta este al doilea eveniment la care particip. Ce m-a impresionat încă de la primul a fost capacitatea Danei de a crea evenimente extraordinare și o atmosferă în care te simți inclus și acceptat. Acesta este, cred, superputerea ei. Și acest festival este la fel de minunat. Chiar îți dă fiori. Ea chiar creează magie.”

Catherine Ward (left) and Svetlana Litvina (right)
La rândul ei, fotografa britanică Catherine Ward a subliniat că festivalul reușește să aducă împreună oameni din toate comunitățile: „Dana este extraordinară. Are capacitatea de a-i include pe toți. Nu este doar pentru români. Oricine poate veni. Coronation Park este un loc minunat, dar ea vorbește cu toată lumea, este extrem de prietenoasă și este un organizator de evenimente incredibil.”
Prin muzică, dansuri, gastronomie și activități pentru întreaga familie, festivalul organizat la Corby a demonstrat că identitatea culturală poate fi păstrată fără a ridica bariere între comunități. Într-un parc plin de oameni, steaguri, costume populare și zâmbete, evenimentul a oferit imaginea unei comunități unite, în care tradițiile fiecăruia au fost celebrate împreună.



Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

