Timp de decenii, spațiul dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică a fost privit mai degrabă ca o zonă tampon între marile puteri europene decât ca un centru real de influență. Astăzi, aceeași regiune cunoscută în analizele geopolitice sub numele de Intermarium începe să fie tratată drept una dintre cele mai importante axe strategice ale următorului deceniu.

Războiul din Ucraina a schimbat aproape complet percepția asupra Europei Centrale și de Est. Ceea ce până recent era considerat „flanc estic” sau „periferie europeană” a devenit între timp o zonă critică pentru securitatea NATO, pentru infrastructura energetică europeană și pentru noile coridoare logistice care pot redefini economia continentului. În realitate, miza Intermarium nu este doar militară. Este una economică, energetică și tehnologică.

Regiunea funcționează astăzi ca punct de contact între NATO și Rusia, dar și ca spațiu în care influența economică a Chinei încearcă să se extindă discret prin infrastructură, porturi și investiții logistice. În paralel, Statele Unite tratează tot mai mult această zonă ca pe o coloană strategică a securității europene.

Din Polonia și statele baltice până în România și zona Mării Negre, se construiește o nouă arhitectură regională bazată pe trei elemente: infrastructură, energie și securitate.

Inițiative precum Three Seas Initiative (3SI), Via Carpatia sau Rail2Sea nu mai sunt simple proiecte regionale. Ele reprezintă încercarea Europei de a crea o axă nord–sud capabilă să reducă dependența de vechile rute economice și energetice dominate istoric de Vestul Europei sau de Rusia.

În acest nou context, România capătă o poziție diferită față de cea avută în ultimele decenii. Marea Neagră devine treptat una dintre cele mai sensibile zone energetice ale continentului, iar resursele offshore, coridoarele energetice și infrastructura de tranzit transformă regiunea într-un punct strategic pentru securitatea energetică europeană.

În paralel, estul Europei trece printr-un proces accelerat de militarizare. Polonia și-a crescut masiv investițiile în apărare, bazele NATO de pe flancul estic sunt extinse, iar regiunea Mării Negre este analizată tot mai des în termeni de risc geopolitic major.

Totuși, adevărata competiție a următorului deceniu nu pare să fie despre granițe, ci despre controlul fluxurilor.

Cine controlează energia, infrastructura logistică, datele și securitatea digitală într-o regiune aflată între UE, Rusia și influența economică a Chinei va controla, indirect, una dintre cele mai importante zone strategice ale Europei.

Intermarium nu mai arată astăzi ca un proiect politic clasic și nici ca o alianță formală. Mai degrabă, începe să funcționeze ca un sistem regional de reziliență construit din infrastructură, interconectare energetică, apărare și repoziționare economică.

În următorii ani, întrebarea nu va mai fi dacă această regiune contează, ci cine va reuși să îi modeleze direcția.

(Sinteză realizată cu sprijinul PROMETEU INTELLIGENCE. Toate drepturile de copyright rezervate.)