Antreprenoriatul românesc din diaspora este adesea discutat în termeni generali, dar rareori analizat din interior. Între entuziasmul începutului și realitatea piețelor vest-europene, multe inițiative se opresc la nivel de intenție iar altele rezistă tocmai pentru că sunt construite fără grabă, cu atenție la reguli, proceduri și context.

Stabilită în Franța din 2004, Andreea Pons a intrat în acest ecosistem într-un moment în care românii erau priviți, în mare parte, prin filtrul migrației economice și al suspiciunii sociale. Integrarea nu era automată, iar accesul la credibilitate profesională presupunea timp, disciplină și o conformare strictă la regulile locale. Parcursul ei a început ca student, a continuat ca profesionist și s-a construit ulterior în zona antreprenorială, într-un sistem cu exigențe clare și puține concesii, în care validarea se obținea exclusiv prin rezultate.

Într-un mediu în care identitatea poate deveni ușor un instrument de marketing, Andreea a ales o abordare pragmatică: construirea unui business românesc dar care să funcționeze în parametrii pieței franceze, fără a depinde de excepții sau contexte favorabile. Tocmai această alegere ridică întrebări relevante despre maturizarea antreprenoriatului românesc în afara granițelor.

Interviul de mai jos urmărește aceste mecanisme: ce se câștigă și ce se pierde în procesul de integrare, cum se iau deciziile atunci când emoția nu mai este suficientă și ce înseamnă, concret, să construiești pe termen lung într-un context străin.

Corina: Cine este Andreea Pons dincolo de titulatura de antreprenor și ce moment din parcursul tău te-a format decisiv pentru business-ul din Paris?

Andreea: Dincolo de titulatura de antreprenor, sunt un om care a învățat să își poarte viața cu responsabilitate și sens. Sunt suma unor oameni care m-au crescut cu ideea că valoarea nu se strigă, ci se dovedește. Că munca este o formă de respect. Că rădăcinile nu te țin pe loc, ci te țin drept.

Momentul decisiv a fost începutul vieții mele în Paris. Nu a fost spectaculos. A fost tăcut, greu și profund formator. Acolo am înțeles ce simt mulți români plecați: că trebuie să demonstrezi de două ori mai mult, să greșești fără a fi iertat ușor și să te ridici fără aplauze. Parisul m-a învățat să nu cer validare, ci să construiesc. A fost momentul în care am devenit antreprenor nu din dorință, ci din necesitate interioară.

Corina: De ce Le Pin Fondu și de ce acest concept, într-un oraș în care competiția HoReCa este una dintre cele mai dure din Europa?

Andeea Pons

Andreea: Le Pin Fondu s-a născut din dor. Dor de oameni, de timp petrecut împreună, de mese care nu se termină în grabă.

În marile orașe ale Europei, inclusiv Parisul, trăim repede și, uneori, singuri chiar și în mulțime.

Fondue-ul este un ritual. Cere răbdare, prezență, conversație. Pentru mine, a fost modul prin care am spus: „aici nu vii doar să mănânci, vii să fii”. Într-o piață extrem de competitivă, nu am vrut să câștig prin zgomot, ci prin autenticitate. Cred că oamenii, mai ales cei plecați de acasă, caută locuri care îi adună, nu doar îi servesc.

Corina: Care a fost cea mai mare diferență dintre a-ți imagina un restaurant în România și a-l construi efectiv în Paris?

Andreea: Diferența a fost trecerea de la emoție la structură.

În România, visele se pot naște mai ușor. În Paris, ele trebuie susținute de sisteme, reguli și rigoare absolută. Acolo nu există „merge și așa”. Există doar „este corect” sau „nu este corect”.

Această diferență m-a forțat să mă maturizez rapid. Să învăț să anticipez, să planific, să fiu organizată până la detaliu. A fost dificil, dar m-a învățat ceva esențial: libertatea adevărată în business vine din disciplină.

Corina: Ce nu se vede din exterior într-un restaurant care funcționează bine și care sunt presiunile reale ale antreprenoriatului în HoReCa?

Andreea: Nu se vede oboseala. Nu se vede presiunea deciziilor luate zilnic. Nu se vede grija pentru oameni, pentru echipă, pentru fiecare client care intră pe ușă cu așteptările lui.

Un restaurant care funcționează bine este un echilibru fragil între costuri, emoții, calitate și responsabilitate. În HoReCa nu ai voie să ai zile „slabe”. Este un domeniu care te obligă să fii prezent mereu. Presiunea reală este să rămâi om într-un ritm care nu te iartă.

Corina: Care a fost decizia cea mai riscantă pe care ai luat-o de când ești antreprenor și ce ai învățat din ea?

Andreea: Să continui atunci când nu aveam siguranța absolută. Să merg înainte bazându-mă pe intuiție, muncă și viziune, nu doar pe cifre.

Am învățat că antreprenoriatul nu este despre lipsa fricii, ci despre conviețuirea cu ea. Despre a merge mai departe chiar și atunci când drumul nu este complet luminat. Curajul real este liniștit, nu spectaculos.

Corina: Cum ți-a influențat parcursul faptul că ești co-franciat în BIZZ.CLUB Paris și ce rol joacă comunitatea în dezvoltarea ta profesională?

Andreea: Comunitatea a fost un sprijin tăcut, dar extrem de important. BIZZ.CLUB Paris m-a ajutat să nu rămân singură în decizii, să văd lucrurile din alte perspective, să îmi amintesc că nu trebuie să duci totul singur.

Pentru românii din diaspora, comunitatea este uneori singurul loc în care te simți înțeles.

Cred cu tărie că progresul real nu se face în izolare, ci în dialog.

Corina: Există un moment în care ai fost aproape să renunți? Ce te-a ținut în joc atunci?

Andreea: Au existat momente de oboseală profundă, în care tăcerea era mai grea decât munca.

Ce m-a ținut în joc a fost responsabilitatea față de oamenii mei și față de mine însămi. Promisiunea că nu voi abandona visul pentru care am muncit ani întregi. Am înțeles că renunțarea este uneori tentantă, dar rareori vindecătoare.

Corina: Cum gestionezi echilibrul dintre identitatea personală, brandul tău și brandul restaurantului într-un oraș atât de exigent?

Andreea: Nu le separ. Sunt aceeași persoană. Valorile mele se regăsesc în fiecare detaliu al restaurantului.

În orașe precum Paris sau Londra, oamenii simt imediat lipsa de autenticitate.

Cred că brandurile care rezistă sunt cele care au suflet, nu doar strategie.

Corina: Dacă ar fi să explici antreprenoriatul în HoReCa în trei cuvinte, care ar fi acestea și de ce?

Andreea: Ritm, pentru că totul se întâmplă rapid.

Presiune, pentru că fiecare zi contează.

Reziliență, pentru că doar cei care se ridică mereu rămân.

Corina: Ce ai spune unui român care visează să își deschidă un business în afara țării, dar încă ezită să facă primul pas?

Andreea: I-aș spune că frica este normală și că nu trebuie să dispară pentru a începe.

Să își asculte valorile, nu zgomotul din jur, să știe că drumul este greu, dar transformator. Și că, uneori, plecarea de acasă nu înseamnă abandon, ci o altă formă de loialitate față de cine ești.