Când vine vorba despre începuturile civilizației, Egiptul, Mesopotamia și China apar aproape automat în conversație. Numele lor sunt familiare, imaginile lor circulă în manuale, documentare și filme de zeci de ani. Mult mai rar ajungem să vorbim despre Hamangia, Gumelnița, Cucuteni sau Căscioarele, deși descoperiri provenite din aceste spații sunt studiate de cercetători din întreaga lume și apar frecvent în expoziții internaționale dedicate preistoriei europene.

Gânditorul de la Hamangia este unul dintre cele mai cunoscute obiecte ale preistoriei europene. Statueta, realizată din lut în urmă cu aproximativ șase milenii, înfățișează un om așezat pe un scaun, cu coatele sprijinite pe genunchi și capul între palme. Imaginea sa a devenit atât de recunoscibilă încât apare frecvent în albume, expoziții și lucrări dedicate începuturilor culturii europene.

Pe malurile Dunării se dezvoltau, în urmă cu peste cinci milenii, comunitățile culturilor Boian și Gumelnița. Cultura Boian, datată aproximativ între 5200 și 4300 î.Hr., este asociată cu unele dintre cele mai vechi comunități agricole bine organizate din această parte a continentului. Cultura Gumelnița, care îi urmează cronologic, dezvoltă așezări mai mari, ceramică mai elaborată și obiecte care sugerează o viață socială și spirituală tot mai complexă. Figurinele antropomorfe, vasele fin decorate și construcțiile descoperite de arheologi au făcut ca această cultură să fie considerată una dintre cele mai importante ale eneoliticului european.

Unul dintre locurile în care urmele acestor comunități pot fi urmărite direct este situl de la Căscioarele-Ostrovel, din județul Călărași. Cercetările sistematice începute în anii ’60 au scos la lumină straturi succesive de locuire aparținând culturilor Boian și Gumelnița, oferind cercetătorilor posibilitatea de a observa evoluția unor comunități care au ocupat aceeași zonă vreme de secole.

Tot aici a fost descoperită celebra machetă de sanctuar asociată culturii Gumelnița, interpretată de specialiști drept reprezentarea unui complex ceremonial. Piesa avea să ajungă ulterior în expoziții organizate la Oxford, Atena, New York, Beijing și Liège, unde a fost prezentată alături de alte artefacte importante ale preistoriei europene.

Tăblițele din lut descoperite la Tărtăria continuă să atragă atenția cercetătorilor după mai bine de jumătate de secol de la descoperirea lor. Simbolurile gravate pe aceste artefacte sunt mai vechi decât cele mai vechi texte sumeriene cunoscute, iar dezbaterea privind semnificația lor este încă deschisă. Unii specialiști le interpretează ca simboluri ritualice, alții ca elemente ale unui sistem de comunicare simbolică. Interesul pentru aceste descoperiri depășește de mult granițele României.

Spațiul carpato-danubian păstrează urmele multor alte comunități care au contribuit la formarea Europei preistorice. Cultura Starčevo-Criș, datată în jurul anilor 6200–5500 î.Hr., este asociată cu unele dintre primele comunități agricole din sud-estul Europei. Cultura Vinča, dezvoltată în mileniile VI–V î.Hr., a lăsat în urmă simboluri care continuă să fie studiate și astăzi.

Cultura Cucuteni, activă între aproximativ 4800 și 3000 î.Hr., a produs vase decorate cu spirale și motive geometrice atât de elaborate încât multe dintre ele par realizate într-un atelier contemporan. Coțofeni, Monteoru, Wietenberg și Basarabi completează tabloul unei regiuni care a cunoscut o dezvoltare continuă de-a lungul mai multor milenii.

Mulți arheologi includ aceste comunități în ceea ce cercetătoarea Marija Gimbutas a numit „Old Europe”, un ansamblu de culturi neolitice și eneolitice dezvoltate în sud-estul continentului înainte de apariția marilor civilizații clasice. În această perspectivă, spațiul dunărean apare ca una dintre zonele cele mai dinamice ale Europei preistorice.

Gânditorul de la Hamangia, ceramica de Cucuteni, artefactele Gumelnița și tezaurele dacice au fost prezentate de-a lungul timpului în expoziții organizate la Paris, Londra, New York, Madrid, Roma, Beijing și Amsterdam. Vizitatorii acestor expoziții au descoperit acolo obiecte provenite din actualul teritoriu al României, încadrate de specialiști în marile povești ale preistoriei și antichității europene.

Dunărea apare în multe dintre aceste povești ca un element comun. Fluviul oferea apă, hrană, rute de circulație și legături între comunități aflate la distanțe considerabile unele de altele. Oamenii transportau materii prime, schimbau bunuri, preluau idei și adaptau tehnologii într-o perioadă în care granițele de astăzi nu existau.

Cel mai interesant aspect este diferența dintre locul pe care aceste descoperiri îl ocupă în mediul academic și prezența lor în conversațiile de zi cu zi. Cercetători din numeroase țări studiază de decenii siturile de pe malurile Dunării. Muzee importante includ artefacte descoperite aici în expoziții dedicate preistoriei europene. Volume și articole de specialitate apar constant, aducând informații noi despre comunitățile care au trăit în această regiune.

Pentru mulți dintre noi, întâlnirea cu nume precum Hamangia, Gumelnița, Boian sau Căscioarele are loc târziu, de multe ori în afara școlii și în afara muzeului. Ajungem la ele printr-o recomandare, un documentar, o expoziție sau o discuție cu un prieten. Asta face cu atât mai interesantă întrebarea: câte culturi preistorice de pe actualul teritoriu al României am putea numi fără să deschidem Google?

Merită să privim mai atent aceste pagini ale preistoriei europene. Dunărea de Jos a scris capitole importante ale istoriei continentului, iar urmele lor continuă să iasă la lumină strat cu strat. Cu cât le cunoaștem mai bine, cu atât înțelegem mai profund povestea Europei și locul pe care această regiune l-a ocupat în formarea ei.I