Doi prieteni lucrează în aceeași companie. Au funcții asemănătoare, își beau cafeaua împreună, se ajută când unul are prea mult de lucru și, la sfârșitul programului, redevin pur și simplu prieteni. La un moment dat, unul dintre ei este promovat. Devine coordonator, manager sau primește mai multe responsabilități și, odată cu ele, obligația de a verifica inclusiv munca prietenului său.

Până ieri putea să-i spună: „Lasă, rezolvăm noi”. Astăzi trebuie să-i spună: „Trebuie să refaci asta”.

Și apar foarte ușor replicile: „Te-ai ajuns”, „Acum te dai șef”, „De când ai funcția asta vorbești altfel”. Deși omul poate fi același. Ceea ce s-a schimbat este rolul lui.

Într-o companie, organizație sau echipă, o promovare nu înseamnă doar un titlu sau un salariu mai mare. Înseamnă alte atribuții, alte decizii și răspunderea pentru anumite rezultate. Cel care ieri era colegul meu poate fi astăzi omul care trebuie să-mi spună că nu am respectat un termen sau că o parte din munca mea trebuie refăcută. Nu pentru că vrea să-mi demonstreze cine este șeful, ci pentru că aceasta este responsabilitatea funcției lui.

Problema apare când nu mai auzim ce ni se spune, ci cine ne spune.

Dacă un manager ne spune „raportul trebuie refăcut”, auzim o cerință profesională. Dacă același lucru vine de la un prieten, putem auzi cu totul altceva: „Nu sunt suficient de bun”, „Mă consideră incompetent” sau „Acum se crede superior”. Când nu facem diferența, riscăm să transformăm o problemă profesională într-un conflict personal și să stricăm o relație pentru ceva ce, de fapt, ținea doar de muncă.

În psihologie, distanțarea cognitivă descrie capacitatea de a face un pas înapoi față de propriile gânduri și reacții și de a privi situația dintr-o perspectivă mai detașată. În cazul nostru, putem începe cu o întrebare simplă: ce este evaluat în acest moment, eu ca persoană sau munca mea?

„Nu ai respectat termenul” se referă la un fapt. „Partea aceasta trebuie refăcută” se referă la rezultatul muncii. Niciuna dintre ele nu spune cât valorez ca om și nici ce fel de prieten sunt.

Aceeași regulă trebuie respectată și de cel aflat în poziția de autoritate. Funcția nu îi dă dreptul să umilească, să vorbească de sus sau să transforme o problemă personală într-o decizie profesională. Feedbackul sănătos se referă la ceea ce ai făcut, nu la ceea ce ești.

Diferența se poate antrena printr-un exercițiu simplu: înainte să reacționezi, separă persoana, rolul și situația. Cine este omul pentru mine? Din ce rol îmi vorbește acum? Ce fapt concret discutăm? Trei întrebări care pot împiedica o observație de serviciu să devină o ceartă între doi prieteni.

Relațiile personale și cele profesionale se pot întâlni fără să se confunde. Putem avea funcții și responsabilități diferite fără ca unul dintre noi să valoreze mai mult decât celălalt.

Profesional, avem întotdeauna ceva de învățat. Personal, putem rămâne aceiași oameni.

Tu știi să faci diferența între personal și profesional?