Sursa imagine: britannica
15 medici din cinci țări se reunesc într-un proiect dedicat sănătății românilor din diaspora
Românii din diaspora sunt invitați să participe la un eveniment dedicat sănătății și prevenției, organizat la Verona, în Italia, dar accesibil și online, gratuit, pentru comunitățile românești din întreaga lume.
Societatea Medicală Română din Diaspora (RoMeDi), în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Verona, va organiza sâmbătă, 27 iunie 2026, între orele 15:00 și 18:00, prima sesiune din cadrul proiectului „Sănătate pentru Diaspora Română”.
Intitulat „Sesiunea I • Panel Multidisciplinar de Prevenție”, evenimentul va reuni 15 specialiști de renume internațional din Italia, Franța, Marea Britanie, Statele Unite și România, care vor aborda teme legate de prevenție, diagnostic precoce și importanța educației pentru sănătate.
Potrivit organizatorilor, proiectul își propune să promoveze o cultură a prevenției și să faciliteze accesul românilor din diaspora la informații medicale oferite de experți din diferite specialități.
Evenimentul se va desfășura într-un format hibrid. Participanții din Italia sunt așteptați fizic în sala Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Verona, în timp ce românii din alte țări se vor putea conecta online, prin intermediul platformei Zoom și al transmisiunii live.
Participarea este gratuită, însă organizatorii au precizat că va fi necesară o înscriere prealabilă obligatorie. Detaliile privind modalitatea de înregistrare urmează să fie anunțate în perioada următoare.
Inițiatorii proiectului spun că acesta reprezintă primul pas dintr-un demers mai amplu care urmărește consolidarea unei comunități românești informate și educate în domeniul sănătății, indiferent de țara în care trăiesc.
Sursa: Puflea Florin via RUF – Circle App
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

