Sursa imagine: Kam Kam Media
Un clasament european pune România într-o lumină neașteptată. Germania, Franța și Italia rămân în urmă
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană atunci când generozitatea este măsurată prin proporția din venit pe care oamenii o oferă altora. Românii au donat în medie echivalentul a 0,9% din venituri în 2025, prin donații către organizații caritabile, ajutor oferit direct persoanelor aflate în nevoie sau contribuții în scopuri religioase. Datele apar în cel mai recent World Giving Report al Charities Aid Foundation (CAF).
Raportul arată o particularitate interesantă în cazul României. Doar 27% dintre români au declarat că au donat unei organizații caritabile, însă o proporție mult mai mare, 43%, a oferit bani direct persoanelor aflate în nevoie. Alte 15% au făcut donații în scopuri religioase. În total, 61% dintre respondenții din România au oferit bani într-o formă sau alta.
Raportat la venit, donațiile românilor au reprezentat în medie 0,9%, cel mai ridicat nivel dintre statele UE analizate. România este urmată de Croația, cu 0,8%, și Irlanda, cu 0,7%.
Diferența față de unele dintre cele mai mari economii europene este semnificativă. În Germania, Franța și Italia, totalul donațiilor a reprezentat în medie aproximativ 0,4% din venit în 2025.
România nu conduce însă atunci când clasamentul este făcut după numărul persoanelor care donează organizațiilor caritabile. Aici, Irlanda și Țările de Jos se află în fruntea clasamentului european. În Irlanda, peste două treimi dintre oameni au declarat că au donat unei organizații caritabile.
Datele sugerează astfel că în România generozitatea se manifestă diferit. Ajutorul direct oferit unei persoane aflate în nevoie cântărește mai mult decât donațiile făcute prin intermediul organizațiilor. Din cei 0,9% din venit donați în medie de români, aproximativ 0,5% reprezintă ajutor direct, 0,4% donații către organizații caritabile, iar aproximativ 0,1% contribuții religioase. Valorile sunt rotunjite, motiv pentru care componentele pot depăși ușor totalul raportat.
La nivel european, situația este mai puțin favorabilă. Europa este continentul care donează cea mai mică proporție din venit, cu o medie de 0,6%, față de media globală de 1%. Nicio țară din Uniunea Europeană nu se regăsește în primele zece poziții la nivel mondial.
La nivel global, Nigeria ocupă primul loc, cu donații echivalente cu aproximativ 2,8% din venit. Opt dintre cele zece țări aflate în fruntea clasamentului mondial sunt africane, iar celelalte două sunt din Asia. La polul opus se află Japonia, unde donațiile au reprezentat aproximativ 0,2% din venit.
Raportul CAF se bazează pe răspunsurile a 60.443 de persoane din 105 țări, intervievate între 5 ianuarie și 18 februarie 2026 despre donațiile făcute în cursul anului 2025. Eșantioanele naționale au avut, în general, între 250 și 1.000 de adulți.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

