Sursa imagine: tribunavalladolid
Sursa imagine: tribunavalladolid
Români exploatați de români în Spania: muncă de 12 ore și salarii reținute
Postat la: 9 nov. 2026
Vizualizari:4
Citeste in: 2 Min
Autor: Corina Hrom
Muncitori români recrutați pentru agricultură în Spania ar fi fost obligați să lucreze până la 12 ore pe zi, fără contracte și fără să primească aproape nimic din salariile promise. Unii dormeau înghesuiți pe podea, în locuințe fără apă și electricitate. Patru membri ai unei familii de origine română sunt judecați la Valladolid, iar procurorii cer pedepse care însumează 45 de ani de închisoare.
Procesul a început luni, 9 noiembrie, la Tribunalul Provincial din Valladolid. Potrivit acuzațiilor, gruparea ar fi recrutat persoane cu dificultăți financiare din România, promițându-le locuri de muncă în agricultură, în zona Medina del Campo.
Un polițist care a depus mărturie în instanță a descris condițiile în care erau cazați muncitorii. Aceștia ar fi fost nevoiți să doarmă pe podea, în spații supraaglomerate, unele fără utilități, pentru care plăteau între 100 și 150 de euro lunar.
Românii ar fi lucrat între 9 și 12 ore zilnic, fără repaus săptămânal sau concedii plătite. Deși remunerația stabilită era de 5,50 euro pe oră, procurorii susțin că presupusul lider al grupării reținea aproape toate câștigurile, invocând cheltuieli pentru hrană, combustibil și datorii. Muncitorilor li se cereau și trei euro pe zi pentru transportul la câmp.
Rețeaua ar fi coordonat simultan peste 80 de lucrători agricoli și ar fi funcționat între sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2020.
Principalul inculpat, Vasile C.U., riscă 36 de ani de închisoare. Procurorii solicită șapte ani pentru soția sa, Liliana G.U., și câte un an pentru ceilalți doi inculpați, Constantin U. și Gheorghe U.
Cei patru sunt acuzați, în diferite forme, de trafic de persoane, încălcarea drepturilor lucrătorilor, spălare de bani și apartenență la un grup infracțional. Procurorii solicită și despăgubiri de câte 80.000 de euro pentru fiecare victimă identificată.
Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

