Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu
Fasole fierbinte, pepene murat și pâine proaspătă. O mâncare simplă, așa cum se făcea la Podu Turcului, în Bacău, și una dintre rețetele care au rămas în familia Mamei Mari.

Sunt mâncăruri care nu au nevoie de ingrediente scumpe și nici de rețete complicate. Au nevoie de o oală, câteva lucruri din cămară și de oameni adunați în jurul mesei.

Așa era mâncarea de fasole cu pepene murat a Mamei Mari, la Podu Turcului, în Bacău. În casă se gătea simplu și pentru toată lumea, oala era mare, pâinea era proaspătă, iar Bunelu găsea întotdeauna un motiv să mai vină o dată la masă.

Într-o zi, Bunelu a apărut în bucătărie cu un pepene murat sub braț.

— Ce-ai acolo?
— Un pepene.
— Și de ce l-ai scos din butoi?
— Mi s-a făcut poftă.
— De pepene?
— De mâncare.

Mama Mare s-a uitat spre oala de pe plită.

— Fasole?
— Fasole.
— Atunci du-te și adu ceapa.

Bunelu s-a întors cu trei.

— Ți-am zis una.
— Le-am adus să alegi.
— Și tu ce alegi?
— Pe toate.

Mama Mare a început să râdă și, până la urmă, toate ajungeau în oală.

Rețetarul Mamei Mari de la Podul Turcului

Pentru 6–8 oameni

Ingrediente: 500–700 g fasole boabe uscată, 2–3 pepeni murați, 2 cepe mari, un morcov, un ardei, 2–3 linguri de ulei, 1–2 linguri de pastă de tomate sau câteva roșii coapte, 2 foi de dafin, cimbru, puțină boia dulce, sare, piper, pătrunjel verde și pâine proaspătă.

Fasolea se alegea cu grijă și se punea la înmuiat de seara până dimineața. A doua zi, Mama Mare o fierbea încet.

— Fasolea nu-i mâncare de fugă, spunea ea.

Bunelu răspundea din prag:

— Nici noi nu suntem.
— Tu sigur nu ești.

Când fasolea era aproape fiartă, Mama Mare călea ceapa, morcovul și ardeiul, apoi adăuga roșiile sau pasta de tomate și puțină boia. Peste ele veneau fasolea și o parte din zeama în care aceasta fiersese, apoi dafinul și cimbrul.

Mâncarea rămânea pe foc până când zeama scădea, iar fasolea devenea bine legată.

Pepenele murat se scotea din butoi, se tăia în bucăți și se adăuga spre final. Uneori, Mama Mare punea și câteva linguri din zeama murăturilor.

— Nu prea mult.
— De ce?
— Mai putem pune. Dacă punem prea mult, nu mai scoatem.

Gusta, mai punea sare dacă era nevoie, puțin piper și mâncarea era gata.

Nu-i mai trebuia mare lucru lângă ea, doar pâine proaspătă și, eventual, o ceapă tăiată.

Când oala ajungea pe masă, începea împărțirea porțiilor.

— Cine mai vrea?
— Eu!
— Și eu!
— Și eu!

Bunelu aștepta liniștit.

— Tu?
— Eu mai târziu.
— Acum.
— Mai întâi copiii.
— Tu ești copil?
— În suflet.
— În suflet ești și flămând.
— Așa e.

Și râdeau toți.

Fasole fierbinte, pepene murat, ceapă și pâine proaspătă. Atât trebuia pentru masa de la Podu Turcului.

Anii au trecut, casa s-a liniștit, masa nu s-a mai umplut ca odinioară, iar oala cea mare a rămas mai mult prin dulap. Dar rețeta nu a dispărut.

Într-o zi, nepotul s-a întors, a văzut oala și și-a amintit.

— Cine mai vrea?

Glasul Mamei Mari.

— Eu!
— Și eu!

Apoi Bunelu:

— Eu mai târziu.
— Acum.
— Mai întâi copiii.
— Tu ești copil?
— În suflet.

Și râsul lor.

A cumpărat fasole, a pus-o la înmuiat și a fiert-o încet. A călit ceapa, morcovul și ardeiul, a pus roșiile, dafinul și cimbrul, apoi a scos pepenele murat dintr-un borcan și l-a adăugat spre final.

A pus mâncarea într-un castron mare, a rupt o bucată de pâine și a gustat.

— Mamă Mare… am făcut și eu.

A mai luat o îmbucătură.

— Dar pepenele nu-i ca al tău.

Și parcă răspunsul era tot acolo:

— Mai pune niște pâine, mamă.

Rețetele de familie se păstrează tocmai așa, din ceea ce am văzut, am gustat și am învățat în bucătăriile celor care au gătit pentru noi. Mai târziu, fără să ne dăm seama, ajungem să facem aceleași gesturi, să punem pâinea pe masă în același fel și să mai turnăm puțină zeamă de murături pentru că așa făcea Mama Mare.

Iar mâncarea de fasole cu pepene murat de la Podu Turcului a rămas una dintre rețetele familiei, cu oala Mamei Mari, glumele lui Bunelu și masa la care întotdeauna se mai găsea loc pentru cineva.

Redacția gătește pentru voi.