Gândul ăsta îmi vine tot mai des ori de câte ori citesc o carte veche sau mă uit la fotografii de acum peste o sută de ani.

Zepeline plutind deasupra orașelor, mașini electrice care existau într-o perioadă în care mulți oameni încă mergeau cu trăsura, arhitectura uimitoare, experimente cu transmisie wireless, invenții și schițe care păreau desprinse dintr-un film SF. Toate astea făceau parte dintr-o lume care încă își aprindea focul cu greu.

Nu am cum să nu mă întreb: dacă semințele existau deja, de ce viitorul a venit atât de lent?

Recent am citit despre aerogel. Un material care arată ca un cub de cer, atât de ușor încât pare aproape ireal. Unele variante conțin până la 99,8% aer. Mai fascinant este că are o rezistență la temperaturi extreme și izolează mai bine decât materialele groase de câțiva centimetri.

Când îl vezi, ai impresia că privești o bucată de fum solidificat. Și totuși există. Materialul a fost folosit inclusiv în proiecte spațiale ale NASA pentru colectarea particulelor cosmice și izolare termică.

Adevărul este că omenirea dintotdeauna avea idei uriașe. Unele poate naive, altele imposibil de aplicat la scară mare în perioada respectivă, însă direcția exista.

Curiozitatea și îndrăzneala îi făceau pe oameni să încerce variante diferite pentru energie, transport și comunicare, într-un ritm care astăzi pare aproape romantic.

Apoi, parcă lumea a început să stagneze odată cu intrarea în secolul petrolului.

Această resursă fosilă a devenit fundația economiei moderne. Drumurile, războaiele, industria, fabricile, expansiunea orașelor, influența geopolitică și averile uriașe ale ultimului secol au crescut în jurul extracției și consumului.

Când o întreagă civilizație își construiește coloana vertebrală pe același combustibil, orice alternativă începe să incomodeze prea multe interese în același timp.

Unele invenții au dispărut, altele au fost doar împinse suficient în spate încât să nu schimbe direcția lumii prea devreme.

Probabil că progresul tehnologic nu ajunge la oameni exact în momentul în care este descoperit. Apare atunci când poate fi integrat economic, politic și industrial fără să destabilizeze sistemele deja construite.

Am impresia că omenirea a făcut un ocol enorm prin fum, extracție și dependență energetică, deși alte alternative existau încă de la începutul secolului trecut. Și erau suficient de interesante încât să ridice întrebări.

Astăzi ni se vorbește despre sustenabilitate, poluare și tranziție verde ca și cum am descoperit brusc planeta în ultimii câțiva ani.

Între timp, mai bine de un secol întreg a fost construit pe consum accelerat, industrializare agresivă și ideea că dezvoltarea trebuie să ardă permanent ceva pentru a exista.

Simt că există o ruptură între discurs și realitate. Instinctiv am senzația că anumite direcții tehnologice au fost încetinite sau lăsate în umbră atunci când nu mai serveau mecanismului economic dominant.

Aici apare partea cea mai fascinantă: viitorul tehnologic nu ne-a fost ascuns complet. A ajuns la oameni în etape, în ritmul convenabil celor care dețineau deja controlul economic și industrial.

Poate de aceea apare atât de des senzația că viitorul există deja, doar că îl vedem în fragmente, într-un material precum aerogelul sau printr-o invenție uitată ori printr-o schiță veche care seamănă izbitor cu prezentul.

Toate creează impresia că omenirea aleargă și stagnează în același timp. Suntem înconjurați de tehnologie, dar avem tot mai puțin sentimentul de evoluție.

Mă uit la lumea de azi, care e plină de cabluri, combustibil, dependențe energetice și promisiuni reciclate sub alte ambalaje.

Între timp, omul de rând încă plătește facturi tot mai mari, stă blocat în trafic, încercând să țină pasul cu o lume care îi vorbește despre inteligență artificială și revoluții tehnologice.

De multe ori am senzația că oamenii din trecut visau mai curajos decât noi.