Sursa imagine: AI generated
11 tipologii de oameni pe care îi întâlnești la orice petrecere
Petrecerile au ceva fascinant: se schimbă decorul, muzica, invitații și motivul pentru care ne-am adunat, dar anumite tipologii par să se repete de fiecare dată. Le întâlnești la nunți, aniversări, botezuri, petreceri între prieteni și chiar la evenimentele acelea elegante la care toată lumea promite, cel puțin la început, că se va comporta impecabil.
Poate pentru că o petrecere este un mic experiment social. Aduni oameni diferiți în același loc, adaugi muzică, mâncare, câteva pahare și suficiente ore petrecute împreună, iar filtrele încep să se relaxeze. Dacă ai fost la suficiente petreceri, probabil i-ai întâlnit pe aproape toți cei de mai jos. Și, dacă suntem sinceri, într-o seară sau alta s-ar putea să te fi regăsit chiar tu într-una dintre aceste tipologii.
1. Amfitrionul
Fără el nu există petrecerea, deși este adesea omul care apucă cel mai puțin să se bucure de ea. A organizat totul pentru 50 de persoane, iar după ce sosesc cele 50 de persoane pare ușor surprins de amploarea situației. Cine n-a ajuns? Mai este gheață? Unde e tortul? De ce masa aceea nu are apă? Cine tocmai a sunat că nu găsește locația? Îl întrebi dacă se distrează și spune că da, în timp ce privește peste umărul tău să vadă ce problemă nouă a mai apărut. Petrecerea este a lui, numai că el o va savura, probabil, a doua zi.
2. Rușinosul
Simplul fapt că a venit ar trebui apreciat. Și-a găsit un loc confortabil, preferabil lângă cineva cunoscut, observă ce se întâmplă și nu simte nicio nevoie să cucerească încăperea. Numai că la fiecare petrecere există cineva convins că Rușinosul trebuie „scos din carapace”. Este tras la dans, prezentat unor necunoscuți și întrebat repetat de ce este atât de tăcut, de parcă liniștea ar fi o problemă care trebuie rezolvată. În realitate, omul se simțea foarte bine înainte să hotărâm noi că trebuie salvat.
3. Vocalul
Pe Vocal nu trebuie să-l cauți. Îl localizezi după sunet. Nici măcar nu trebuie să stea la masa ta pentru ca, până la sfârșitul serii, să afli unde lucrează, unde a fost în vacanță și ce părere are despre câteva subiecte pe care nimeni nu le-a adus în discuție. Nu vorbește neapărat mai mult decât ceilalți, doar suficient de tare încât conversația lui să devină involuntar conversația întregii încăperi. Iar când DJ-ul ridică volumul, Vocalul nu abandonează. Acceptă provocarea și ridică și el vocea.
4. Petrecărețul
Pentru el nu există încălzire. A venit la petrecere ca să petreacă și nu pierde timpul analizând dacă atmosfera este suficient de bună. Nu trebuie să-i placă în mod special melodia și nici să-l invite cineva pe ring. Dacă există muzică și puțin loc liber, este suficient. În timp ce ceilalți negociază dacă dansează acum sau „la următoarea”, Petrecărețul este deja acolo. Iar când luminile se aprind, invitații își caută paltoanele și DJ-ul începe să strângă, el rămâne sincer nedumerit că s-a terminat atât de repede.
5. Măscăriciul
Orice petrecere are nevoie de cineva care să facă lumea să râdă, iar Măscăriciul a decis că acel cineva este el. Are povești, glume, imitații și observații despre tot ce se întâmplă. Când prinde momentul potrivit, destinde atmosfera și poate transforma o masă de necunoscuți într-un grup care râde împreună. Diferența dintre comediant și Măscărici apare însă exact în momentul în care ar fi trebuit să se oprească. Gluma s-a terminat, lumea a râs, conversația merge mai departe, dar el mai are una. Și încă una. Dacă nimeni nu mai râde, probabil publicul n-a înțeles poanta.
6. Iubărețul
La începutul serii te salută, câteva ore mai târziu te îmbrățișează, iar spre final există șanse serioase să afli cât de important ești pentru el. Iubărețul pupă, îmbrățișează și distribuie declarații de afecțiune cu o generozitate care crește odată cu ora. Prietenii sunt extraordinari, cunoștințele sunt oameni speciali, iar persoana întâlnită la aperitiv poate afla până la desert că „noi doi ne-am înțeles întotdeauna”. Nu contează că „întotdeauna” a început în urmă cu trei ore. Sentimentul este acolo.
7. Criticul
Criticul nu participă la petrecere, ci o evaluează. Locația este frumoasă, dar putea fi mai mare. Mâncarea este bună, dar a mâncat el undeva ceva mai reușit. Muzica merge, dar selecția putea fi alta. Are opinii despre mese, tort, vin, temperatură și aproape orice decizie luată de organizator, indiferent dacă i-a cerut cineva părerea sau nu. După câteva ore în care ți-a explicat tot ce putea fi făcut mai bine, la plecare îți spune cu toată sinceritatea că s-a simțit extraordinar.
8. Tupeistul
Tupeistul se simte foarte repede ca acasă, uneori chiar mai confortabil decât în propria casă. Pentru el, ospitalitatea este un teritoriu ale cărui limite merită testate. Cere, mută, ocupă, se bagă și decide cu o naturalețe impresionantă. Dacă ceva îi place, mai vrea; dacă un loc îi convine, îl ocupă; dacă există o regulă, este curios cât de flexibilă este. Preferă să facă întâi și să întrebe după, pentru că întrebările pot primi și răspunsuri negative. Iar dacă observă câteva priviri insistente, vine inevitabil și nedumerirea: „E vreo problemă?”
9. Plângăciosul
La început nimic nu-l trădează. Râde, vorbește, poate chiar dansează, până când ceva deschide arhiva sentimentală. Dintr-o conversație banală ajungeți, fără să știi exact cum, la fosta iubire, copilărie, prietenii pierdute și oamenii care nu l-au înțeles niciodată. Petrecerea se transformă într-o ședință improvizată de terapie, iar tu descoperi că ai primit rolul de terapeut fără să fii consultat. Dacă îl întrebi dacă este bine, își șterge ochii și te asigură că nu plânge. Este doar „mai sensibil”.
10. Bețivul
Îl recunoști după grija aproape personală pe care o poartă paharelor din jur: niciunul nu trebuie să rămână gol prea mult timp. Își toarnă lui, îți toarnă și ție, iar refuzul este primit cu o ușoară suspiciune: „Hai, mă, că suntem la petrecere!”. Odată ce seara avansează, devine și tipologia cu cele mai multe posibilități de transformare. Poate deveni Vocal, apoi Măscărici, poate trece prin etapa de Iubăreț, ajunge la Plângăcios și, dacă lucrurile iau o direcție mai puțin fericită, poate face tranziția către ultimul nostru protagonist.
11. Scandalagiul
Scandalagiul are talentul de a apărea exact când lucrurile merg prea bine. Oamenii dansează, atmosfera este bună, iar Amfitrionul începe în sfârșit să creadă că poate sta liniștit cinci minute. Atunci, o privire interpretată greșit, o glumă sau un conflict vechi pot deveni motive suficiente pentru o discuție care, evident, nu mai putea aștepta până a doua zi. După zece minute, nimeni nu mai știe exact de la ce a pornit, posibil nici el. Un lucru este însă sigur: subiectul pentru cafeaua de a doua zi tocmai a fost asigurat.
Ai recunoscut pe cineva?
Lista ar putea continua cu Mâncăciosul, Întârziatul, Fotograful neoficial sau cel care vine la petrecere mai degrabă pentru networking. Dar partea cea mai interesantă nu este neapărat să-i recunoaștem pe ceilalți, ci să vedem cât din fiecare se găsește și în noi. Putem fi Rușinosul printre necunoscuți și Petrecărețul între prieteni, Criticul când ceva nu ne convine sau Măscăriciul când simțim nevoia să animăm atmosfera.
Petrecerile nu ne schimbă neapărat. Mai degrabă ne oferă câteva ore în care filtrele se relaxează și anumite trăsături devin mult mai ușor de observat. Așa că, dacă ai citit până aici gândindu-te „Doamne, știu exact pe cineva așa”, nu te grăbi să dai nume. Este foarte posibil ca, undeva, cineva să citească același articol, să ajungă la una dintre cele 11 tipologii și să se gândească exact la tine.
Tu în care dintre aceste tipologii te regăsești la petreceri?
Despre autorul articolului.

Melinda Popp este stabilită în Marea Britanie și este fondatoarea seriei de evenimente „Secretele Comunicării”. Scrie editoriale și articole pe teme sociale și de interes public pentru comunitățile românești din străinătate. Este autoare de poezii și povești pentru copii, publicată în antologii și reviste naționale și internaționale. Cunoscută ca Social Alchemist, susține ateliere și workshop-uri de comunicare, unde lucrează cu participanții pe emoție, voce și structurarea mesajului, îmbinând elemente de neuroștiință, actorie și dezvoltare personală.

