Bunătăți din Dacia – Țara lu’ Mama Mare și Bunelu

Azi, bucate din Țara Argeșului:

Bulz ciobănesc cu tocăniță de hribi și murături

 

Poveste din ținutul domnesc al Argeșului, unde munții își lasă umbra peste sate vechi, iar apele repezi ale râului poartă mai departe cântecele ciobanilor și poveștile bunicilor.

La poalele Făgărașilor, prin satele de lângă Curtea de Argeș, masa nu era doar un prilej de hrană. Era ceasul în care familia se aduna, grijile se lăsau la poartă, iar vorbele bune se împărțeau la fel de firesc precum pâinea caldă.

Mama Mare din satul Arefu obișnuia să spună:

„Bulzul nu se face cu grabă. În el pui și munca omului, și bunătatea laptelui, și răbdarea focului.”

Iar Bunelu, venit de la stână cu cojocul mirosind a cetină și fum, râdea molcom:

„Când vezi mămăliga aurie și brânza curgând, uiți și de oboseală, și de vreme rea.”

Rețetarul Mamei Mari din Țara Argeșului

(pentru 6 oameni care încă mai păstrează muntele în suflet)

Ingrediente pentru bulz

500 g mălai

2 l apă

1 linguriță sare

400 g brânză de burduf

200 g caș afumat

100 g unt

Pentru tocănița de hribi

700 g hribi proaspeți

2 cepe mari

4 căței de usturoi

3 linguri ulei

200 ml smântână

sare și piper după gust

pătrunjel verde

Pentru servit

gogonele murate

castraveți murați

ceapă roșie

pâine coaptă pe vatră

Povestea gătitului

Dimineața cobora încet peste dealurile Argeșului. Roua strălucea pe iarba din grădină, iar clopotul bisericii răsuna peste casele albe cu pridvor de lemn.

În bucătăria încălzită de sobă, Mama Mare punea ceaunul pe foc și pregătea mămăliga. Mălaiul cădea în apa clocotită ca o ploaie aurie, iar aburul umplea încăperea cu mirosul copilăriei.

Între timp, Bunelu se întorcea din cămară cu brânza de burduf păstrată în coajă de brad și cu câteva borcane de murături.

„Azi facem masă de duminică”, spunea el, așezându-le cu grijă pe masă.

În tigaia mare, ceapa se rumenea încet până devenea dulce și aurie. Hribii adunați din pădurile de pe valea Argeșului își lăsau aroma de pământ și frunză udă, iar usturoiul aducea putere și parfum.

Mama Mare amesteca liniștită.

„Ciuperca bună trebuie ascultată cum sfârâie. Ea îți spune singură când e gata.”

Când tocănița era aproape pregătită, adăuga smântâna și pătrunjelul verde. Sosul devenea catifelat, iar bucătăria întreagă se umplea de mireasma pădurii.

Mămăliga era răsturnată pe fundul de lemn și lăsată să răsufle puțin. Apoi era umplută cu brânză de burduf și caș afumat, modelată în bulgări mari și așezată la cuptor până prindea crustă rumenă.

Afară, vântul cobora din munte aducând miros de cetină și fân uscat. Pe uliță se auzeau câinii lătrând leneș, iar timpul părea că merge mai încet, așa cum merge în toate locurile unde oamenii încă își cunosc vecinii după nume.

Finalul mesei

Bulzul fierbinte era adus în mijlocul mesei pe un platou mare de lemn. Alături venea tocănița de hribi, groasă și aromată, iar murăturile colorate aduceau gustul toamnelor păstrate cu grijă în cămară.

La început nu vorbea nimeni.

Se auzea doar trosnetul crustei de mămăligă și lingurile care adunau sosul parfumat din străchini.

Brânza topită se împletea cu aroma hribilor, iar gustul acrișor al murăturilor făcea ca fiecare îmbucătură să cheme încă una.

Mama Mare privea mulțumită spre masă.

Bunelu își netezea mustața și spunea încet:

„Cât timp oamenii se adună la aceeași masă, satul nu moare.”

Pentru cei plecați departe, bulzul ciobănesc cu tocăniță de hribi nu este doar o mâncare. Este răcoarea pădurilor de pe Argeș, sunetul talăngilor pe munte și lumina caldă a serilor petrecute în jurul sobei.

Și ori de câte ori mămăliga începe să fiarbă într-o casă din Țara Argeșului, Mama Mare mai pune o lingură de dragoste în ceaun, iar Bunelu mai privește o dată spre crestele munților, să nu se piardă niciodată drumul către casă.

 

Redacția gătește pentru voi!