Pentru noi românii, Paștele este un show complet: familia, vecinii, muzică, băutura, mesele infinite și un ritual religios care îți ia tot weekendul. Românii dau un examen de viață: trebuie să slăbești suficient în post, să bei destul, să te împaci cu toată lumea și neapărat să postezi pe rețele. E frumos, dar și destul de extenuant. Ai nevoie de o săptămână după Paște ca să te recuperezi.

În plus, totul trebuie să arate ca de Paște: ouă roșii în fiecare farfurie, salată de boeuf la fiecare casă, o mulțime de bani cheltuiți, o mulțime de telenovele de familie. Paștele e strategie: planifici, măsori, împarți, îți justifici consumația cu„dar e Paște!” și te simți vinovat dacă nu ai făcut suficient de mult. Parcă ceva lipsește, parcă n-a fost ca anul trecut. 

Englezii, pe de altă parte, trăiesc Paștele cu o răceală elegantă. Pentru ei e mai degrabă un pretext pentru o zi liberă, o plimbare în parc, o ceașcă de ceai mai lungă și poate un ou de ciocolată. Nu se complică, nu se chinuie. Paștele nu e o dramă de familie ca la noi.

Ce fac englezii de Paște? Ies la plimbare, la un meniu fără pretenții, își tund iarba din fața casei și poate fac o scurtă vizită la biserică. Totul fără dramă, fără urlete, fără nevoia de a demonstra.

Englezii sunt cool tocmai pentru că nu se complică, nu au nevoie de o masă de zece ore, de „n” de feluri de mâncare și de un post extrem de șapte săptămâni ca să simtă că au fost „adevărați” la Paște. Pentru ei, Paștele e mai mult un stil de viață liniștit, o pauză civilizată, o ocazie de a ieși din casă într‑un mod sobru, fără presiuni.

Românii trăiesc Paștele cu sufletul, cu inima și cu stomacul umplut până la refuz. Englezii îl trăiesc cu capul liniștit, cu o prezență în natură și cu o definiție a religiei și a sărbătorilor mult mai puțin zgomotoasă. Unii te epuizează, alții te relaxează și în această diferență stă, de fapt, întreaga atitudine față de viață.