Astăzi, 8 aprilie, este Ziua Internațională a Romilor, şi pentru mulți e doar o sărbătoare de fațadă, în care li se aduc laude cu jumătate de gură (poate pentru ceva capital politic), fără să li se ofere respect cu adevărat. Și totuși, ar trebui să fie o zi în care să ne uităm puțin mai adânc în oglindă și în viața lor. 

Mi-am amintit că am citit unul dintre cele mai emoționante texte despre romi, scris de sociologul Gelu Duminică într‑un interviu pe life.ro, şi am ajuns la o concluzie simplă: cât de mult ne fixează, de fapt romii, imaginea noastră despre România.

Gelu Duminică, el însuși de origine romă, scrie despre copilăria lui din Galați, crescut între un cartier de români și o comunitate romă și descrie ca fiind o lume în care cea mai înaltă meserie era de colector de pene de găină și de gâscă pentru plăpumi. 

Oamenii care mergeau din casă în casă şi schimbau penele cu plase de pescuit, li se păreau oameni importanți, nu oameni de rând. Pare o imagine romantică, din cărți, dar e cât se poate de realistă. Într‑un cartier sărac, orice muncă care aduce bani are o valoare enormă.

Textul lui Duminică nu este o simplă poveste despre muncă, demnitate și ambiție. Vorbește despre părinții lui care munceau de dimineața până noaptea, despre colegi de clasă care lipseau de la școală pentru că trebuiau să ajute în casă, despre o generație care încerca să‑și schimbe propriile repere, fără să renunțe la origine. El vorbește despre oameni simpli, curajoși și răniți de un sistem care nu le oferă șanse egale.

Acest articol pare a fi doar despre romi dar e și despre noi, ceilalți. Gelu Duminică descrie un cartier în care munca, mizeria, ambiția și lipsa de șanse merg mână în mână. Este o Românie pe care o recunoaștem prin lipsa de locuințe, drumuri neasfaltate, școli puține, lipsa de locuri de muncă. În multe comunități romii, se luptă cu exact aceleași probleme ca și în cartierele românești. Diferența e că acolo, lipsa de reprezentare și de respect le face traiul mai greu.

În România, și noi și ei, avem aceeași problemă doar că ei sunt lăsați de izbeliște pentru că sunt romi și implicit, victime ale unui sistem de inechitate. 

Ziua Internațională a Romilor nu ar trebui să fie o zi în care să spunem „oh, sărăcii romi”, ci o zi în care să ne întrebăm de ce unii copii ajung la liceu și alții rămân acasă să ajute la treburi, de ce unii sunt eroi ai comunității iar alții rămân doar o problemă de ordine publică.

Textul lui Gelu Duminică a fost pentru mine o invitație la empatie. Am înțeles că oamenii care colectează penele de găină (sau fierul vechi) pot fi la fel de mândri de munca lor ca managerii de companie. Am mai înțeles că un copil care vrea să învețe poate fi strivit de un sistem care nu‑l vede, nu‑l sprijină și nu‑i creează loc. Lupta lor cu inechitatea e, de fapt, și a noastră.

Prin urmare, azi putem face un pas mic, să citim un text ca cel al lui Gelu Duminică, să înțelegem că romii nu sunt o altă categorie de oameni, ci o parte din România noastră și să privim Ziua Internațională a Romilor ca o zi de maturizare a societății. 

Merită să sărbătorim împreună cu ei într‑un registru care le recunoaște demnitatea, nu doar problemele!