Sursa imagine: wikipedia

„România mă persecută de 30 de ani”. Paul Philippe încearcă să oprească extrădarea din Franța

Postat la: 24 sept. 2026

Vizualizari:3

Citeste in: 1 Min

Autor: Corina Hrom

Paul Philippe al României, condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa, a cerut Curții de Apel din Paris să suspende predarea sa către autoritățile române. În vârstă de 78 de ani, acesta invocă probleme grave de sănătate și susține că dosarul său are motivații politice.

În fața judecătorilor francezi, miercuri, 23 septembrie, Paul Philippe a declarat: „România mă persecută de 30 de ani”.

Avocații săi au cerut suspendarea predării din motive umanitare, invocând afecțiuni neurologice și cardiace. Unul dintre apărători, Patrick Ramaël, a avertizat că, în cazul transferului, clientul său ar putea părăsi Franța pe targă și s-ar putea întoarce „într-un sicriu”.

Reprezentanta Ministerului Public francez a respins argumentele apărării, susținând că problemele medicale au fost deja analizate și că tratamentul poate continua în România. Curtea de Casație a Franței validase anterior predarea lui Paul Philippe către autoritățile române.

Paul Philippe, care deține și cetățenie britanică, a fost condamnat definitiv în decembrie 2020 pentru trafic de influență și complicitate, în dosarul retrocedării unor proprietăți revendicate ca moștenitor al familiei regale. În același dosar au fost condamnate 18 persoane, iar prejudiciul estimat de justiția română depășește 145 de milioane de euro, sumă contestată de apărare.

După mai multe proceduri judiciare în Franța și Malta, Paul Philippe încearcă acum să obțină suspendarea executării deciziei de predare.

Curtea de Apel din Paris urmează să pronunțe hotărârea pe 4 noiembrie 2026.

Last Updated: 24 septembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.