Sursa imagine: Kam Kam Media
Ardei copți – Bunătăți din Dacia, țara lu’ Mama Mare și a lui Bunelu
Vara din curtea Mamei Mari începea cu o ladă de ardei adusă de Bunelu din piață
În casa Mamei Mari din Brăila, ardeii copți nu aveau nevoie de vreo ocazie specială ca să ajungă pe masă. Venea vara, apăreau ardeii buni în piață, Bunelu cumpăra o ladă, iar în curte se pregătea grătarul. Rețeta era simplă și aproape neschimbată de la un an la altul, dar fiecare avea treaba lui, copiii întrebau când sunt gata, Mama Mare îi întorcea pe foc, iar Bunelu comenta de pe scaun.
Într-o astfel de zi, Bunelu intra pe poartă cu lada și o striga:
— Femeie! Am venit!
Mama Mare ieșea pe prispă.
— Cu ce-ai mai venit?
— Cu vară.
— Vară?
— Uite.
Și ridica un ardei mare și roșu în aer.
Mama Mare zâmbea.
— Bine, pune-i jos.
— Nu mă întrebi dacă-s buni?
— Dacă i-ai ales tu, sigur o să-mi spui singur.
— Sunt cei mai buni.
— Atunci hai să-i coacem.
Rețetarul Mamei Mari din Brăila
Pentru 6–8 oameni și o masă la care pâinea se termină înaintea ardeilor.
Ingrediente
2–2,5 kg de ardei grași, cărnoși
5–6 căței de usturoi
3–4 linguri de ulei
2–3 linguri de oțet
sare, după gust
puțin zahăr, dacă este nevoie
pătrunjel verde
roșii coapte
ceapă
pâine proaspătă
Ardeii se puneau direct pe grătar și se întorceau până când coaja era bine arsă pe toate părțile. Nu era o operațiune complicată, dar nici una care putea fi grăbită, iar copiii aveau altă părere. Stăteau pe lângă Mama Mare și întrebau din câteva în câteva minute:
— Sunt gata?
— Nu.
— Acum?
— Nu.
— Ăsta?
— Nici ăla.
Bunelu îi urmărea de pe scaun.
— Lăsați-o, măi copii, ardeiul nu-i pe fugă.
Unul dintre nepoți îl întreba:
— Dar ție nu ți-e foame?
— Ba da.
— Atunci?
— Eu am răbdare.
Mama Mare se întorcea spre el.
— Tu?
— Da.
— De când?
— De când am văzut ardeii.
Și începea râsul. Când ardeii erau copți, Mama Mare îi lua de pe grătar, îi punea într-un castron mare și îi acoperea.
— Acum îi lăsăm puțin.
— De ce?
— Să se odihnească.
Bunelu intervenea imediat:
— Au muncit și ei.
— Ce-au muncit?
— Au stat pe foc.
Mama Mare îl privea peste ochelari.
— Și tu stai pe scaun toată ziua.
— Da, dar eu n-am ardei lângă mine.
După ce stăteau acoperiți, ardeii se curățau. Mama Mare desprindea coaja arsă, scotea semințele și avea grijă să păstreze zeama strânsă în castron. Nu-i trecea pe sub apă.
— Să nu le iau gustul.
Zeama rămânea acolo.
— Asta nu se aruncă.
Usturoiul era zdrobit separat, cu sare, apoi veneau uleiul și oțetul. Amestecul se turna peste ardei și se lăsa să intre bine în ei. În funcție de ce avea în casă sau de ce adusese Bunelu din piață, Mama Mare mai punea roșii coapte, ceapă tăiată subțire și pătrunjel. Pâinea însă nu era opțională. Bunelu rupea o bucată și o trecea prin zeama din farfurie. Mama Mare îl prindea de fiecare dată.
— Iar aduni sosul?
— Păi ce vrei să fac?
— Să-l lași.
— Să păcătuiesc?
— Tu nu păcătuiești, tu mănânci.
— Și bine fac.
Anii au trecut, iar mesele acestea au rămas, încet, doar în amintirea celor care au stat cândva în jurul lor. Casa din Brăila s-a golit, curtea a devenit liniștită, iar scaunul pe care stătea Bunelu a rămas o vreme la locul lui. Într-o zi, unul dintre nepoții crescuți în casa aceea s-a întors la Brăila. A deschis poarta, a intrat în curte și s-a oprit. Locurile erau aceleași, oamenii nu mai erau. A intrat în bucătărie și, pentru câteva secunde, i s-a părut că simte din nou mirosul pe care îl știa atât de bine, ardei copți, usturoi, oțet și pâine. Și-a amintit imediat vocile din curte.
— Sunt gata?
— Nu.
— Acum?
— Mai așteaptă.
Și pe Bunelu:
— Lasă-l, femeie, că-i copil, i-o fi foame.
În seara aceea a cumpărat ardei și a aprins focul în curte. I-a pus pe grătar, i-a întors pe fiecare parte, i-a lăsat acoperiți, apoi i-a curățat așa cum văzuse de atâtea ori. A zdrobit usturoiul, a pus sare, ulei și oțet și a păstrat zeama ardeilor.
Când a terminat, a pus castronul pe masă, a rupt o bucată de pâine și a gustat. Ardeii semănau cu cei pe care îi știa, masa, nu. Pentru că între timp înțelesese că rețeta fusese doar o parte din ceea ce își amintea. Restul erau Mama Mare care îi pregătea, Bunelu care aștepta lângă grătar, copiii care nu mai aveau răbdare și toate discuțiile mărunte care se purtau în jurul unei mese fără ca nimeni să se gândească atunci că, într-o zi, vor deveni importante.
A rămas puțin la masă, apoi a spus:
— Mamă Mare, am făcut și eu.
S-a uitat la zeama rămasă în farfurie, a rupt încă o bucată de pâine și a adăugat:
— Și, Bunelu, am pus destul sos.
Poate că tocmai de aceea continuăm să gătim unele dintre mâncărurile cu care am crescut. Nu pentru că nu am găsi alte rețete, ci pentru că știm deja cine ne-a învățat să le facem iar ardeii copți ai Mamei Mari se făceau cu ardei buni, usturoi, oțet, ulei, sare și, obligatoriu, suficient sos pentru Bunelu.
Redacția gătește pentru voi.
Despre autorul articolului.

Prof. dr. Liviu Pandele face parte din Uniuniea Ziaristilor Profesionisti din Romania , redactor-șef al ABC Știri și Balkan Business News și președinte al Casei de Comerț Balcanice. Prin conexiunile economice la nivelul Balcanilor, este la curent cu numeroase evenimente economice aflate în desfășurare în întreg spațiul est-european. Colaborează cu mai multe ziare și televiziuni din Balcani, furnizând editoriale și reportaje de interes general.

