Sursa imagine: londonwithalocal

Banca Angliei nu ia în calcul majorări ale ratei dobânzilor

Postat la: 30 mai 2026

Vizualizari:16

Citeste in: 1 Min

Autor: Horatiu Truşcă

Banca Angliei nu ia în calcul majorarea ratelor dobânzilor atât timp cât situația din Golf rămâne incertă, iar rata de creștere economică a Marii Britanii este încă slabă, a declarat Andrew Bailey, guvernatorul acesteia. El a adus în discuție costurile de împrumut, spunând că vor rămâne la 3,75% cel puțin pe parcursul verii, iar inflația va rămâne peste ținta de 2% în timpul actualei crize. Totuși, acest lucru s-ar schimba dacă ar apărea o creștere permanentă a prețurilor.

„Având în vedere contextul de slăbiciune din economia reală și incertitudinea legată de amploarea și durata șocului, tolerarea unei inflații temporar peste țintă pentru a oferi un anumit sprijin economiei reale este o modalitate adecvată de a aborda compromisul dintre inflație și activitatea economică, însă această toleranță s-ar diminua dacă încep să apară semne ale unor efecte de rundă a doua”, a declarat Bailey.

La începutul anului, piețele financiare anticipau că Banca va reduce dobânda de referință de două ori în acest an, până la 3,25%, însă, de la izbucnirea războiului din Iran, se prognozează contrariul: o majorare de 0,25 puncte procentuale, până la 4%, înainte de luna decembrie. Vorbind la o conferință din Reykjavik, organizată de banca centrală a Islandei, Bailey a subliniat că situația economică s-a deteriorat de la începutul războiului. „Trebuie să monitorizăm foarte atent situația din Orientul Mijlociu și modul în care aceasta afectează economia și inflația din Marea Britanie, și să ajustăm politica monetară în funcție de necesități”, a mai spus el.

 

Last Updated: 30 mai, 2026

Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.