Sursa imagine: Kam Kam Media
Peste 8.000 de români au devenit cetățeni britanici într-un singur an. România, pe locul doi în UE
8.285 de cetățeni români au primit cetățenia britanică în cele 12 luni încheiate în iunie 2026, potrivit celor mai recente statistici publicate de Home Office. Românii ocupă astfel locul al doilea între cetățenii statelor Uniunii Europene care au devenit britanici în această perioadă.
Pe primul loc se află italienii, cu 12.698 de cetățenii britanice acordate, urmați de români, cu 8.285, și polonezi, cu 8.092. Acestea sunt cele mai mari trei grupuri de cetățeni UE care au primit cetățenia britanică în perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2026.
Home Office explică această evoluție și prin numărul mare de italieni, români și polonezi care au obținut settled status prin EU Settlement Scheme, ceea ce a creat pentru multe persoane eligibile posibilitatea de a solicita ulterior cetățenia britanică.
În total, în UK au fost acordate 245.520 de cetățenii britanice în perioada analizată, cu 4% mai puține decât în anul precedent, dar numărul rămâne ridicat în comparație cu anii anteriori. Dintre acestea, 171.435 au fost acordate prin naturalizare.
Naturalizarea este procedura prin care un adult care nu este britanic poate dobândi cetățenia după ce îndeplinește condițiile legale, inclusiv cele privind perioada de ședere și statutul în UK. Persoanele care au obținut settled status prin EU Settlement Scheme se pot număra printre cei eligibili, dacă îndeplinesc și celelalte condiții.
Cetățenia britanică oferă dreptul de a locui și munci în UK fără restricții de imigrație și posibilitatea de a solicita pașaport britanic. Regatul Unit permite dubla cetățenie, astfel încât dobândirea cetățeniei britanice nu presupune automat renunțarea la o altă cetățenie.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

