Sursa imagine: The London Coffee Festival - facebook
Luna mai cu iz de cafea la Londra
Cea mai importantă sărbătoare a culturii cafelei din Marea Britanie se va desfășura între 14 și 17 mai, la Truman Brewery din Londra. London Coffee Festival este cel mai mare eveniment dedicat cafelei și modului de preparare a acesteia din lume, reunind 275 de branduri de cafea artizanală și produse gourmet. Anul acesta, organizatorii au inclus sesiuni de degustări, demonstrații live susținute de bariști de talie mondială, workshop-uri interactive, street food, cocktailuri, muzică, artă și multe altele.
Programul manifestării include: Coffee Masters (competiție pentru bariști), sesiuni de Latte Art Live, The Roasters Village, Brew School și The Lab, precum și cursuri dedicate cocktailurilor și tehnicilor de preparare. Dacă anul trecut festivalul a atras peste 22.000 de vizitatori, organizatorii speră la cifre record anul acesta, în încercarea de a demonstra reputația Londrei ca fiind unul dintre cele mai incitante și avansate orașe ale cafelei din lume. Festivalul se află la adresa F Block G1, Ely’s Yard, Londra E1 6QR, iar biletele se pot achiziționa de pe site-ul oficial al evenimentului.
Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.

