Am devenit o generație stresată, dar nu neapărat pentru că suntem, dar pentru că așa spunem. Dacă asculți conversațiile de zi cu zi, ai impresia că trăim cea mai tensionată epocă din istorie.
Toată lumea e sub presiune. Întârzie autobuzul? Sună telefonul? Vine un mesaj la care nu ai chef să răspunzi? Orice devine pretext pentru a invoca același termen. Prin folosire excesivă, am subțiat sensul până la absurd, iar odată cu el s-a diluat și legătura noastră cu ceea ce simțim cu adevărat.
În ultimii ani, „stresul” a devenit explicația rapidă pentru aproape orice stare incomodă. Îl strecurăm în conversații, în mesaje, în justificări, uneori chiar automat, fără să realizăm. Spunem „sunt stresat” la fel de firesc precum „plouă”: o constatare vagă, acceptată de toată lumea, care nu cere clarificări.
Problema e că un cuvânt folosit peste tot își pierde precizia și modul în care transmite un mesaj. Termenul a devenit atât de larg încât poate acoperi orice, ceea ce înseamnă că nu mai descrie nimic concret. În loc să ofere lumină, estompează.
De cele mai multe ori, când apelăm la această formulă, nu vorbim neapărat despre tensiune reală, de fapt ne referim la emoții pe care nu știm sau nu îndrăzni să le numim.
Folosim un cuvânt neutru, familiar și lipsit de riscuri, pentru că e mai la îndemână să spui „sunt stresată” decât „m-a deranjat discuția de ieri” sau „nu știu cum să gestionez situația și mă simt nesigur”. Termenul devine astfel un paravan: nu mințim, dar nici nu spunem esentialul.
În comunicare, cuvintele sunt instrumente de orientare, iar dacă le folosim pe toate pentru același lucru, ne pierdem busolă. E ca și cum ai pune aceeași etichetă pe toate borcanele din dulap: știi că este ceva acolo, dar nu mai distingi conținutul. În loc să clarifice, începe să încurce: interlocutorul rămâne fără repere, iar noi fără mijloace reale de exprimare.
Apare însă și un efect secundar: începem să credem propria etichetare. Dacă repetăm suficient de des această formulă, ajungem să nu ne mai întrebăm ce simțim concret. Cuvântul general acoperă emoții specifice precum frica, rușinea, nesiguranța, confuzia, oboseala, presiunea, nevoia de limite. Ele nu dispar, doar rămân nespuse și, adesea, neînțelese.
Nu e nevoie de cunoștințe tehnice ca să transmitem un mesaj potrivit. E suficient să observăm cum vorbim și cum vocabularul ne influențează percepția. A spune „m-a deranjat tonul” sau „nu fac față acum” deschide o discuție și invită la dialog.
Nu e nimic în neregulă în a simți presiune, pentru că ea există și face parte din viața noastră de zi cu zi. Problema apare când folosim același cuvânt pentru orice ne apasă și îl transformăm într-o barieră peste care nici noi, nici ceilalți nu mai putem trece.
Recuperarea unui mod de exprimare adecvat nu e un exercițiu sofisticat, este mai mult o formă de sinceritate, în primul rând cu noi înșine. Când numești lucrurile corect, devin mai ușor de înțeles și de gestionat.
Termenul nu e de vină că l-am transformat într-un scut, dar e responsabilitatea noastră să nu îl lăsăm să înghită toate celelalte trăiri. Un mesaj folosit corect aduce claritate.
Iar cuvântul potrivit, în comunicare, rămâne cea mai solidă formă de relaționare cu ceilalți, dar și cu noi înșine.
Cu respect,
Melinda Popp
Social Alchemist ®️