Raportul specialiștilor români arată clar! A fost dronă rusească

Postat la: 31 mai 2026

Vizualizari:10

Citeste in: 2 Min

Autor: Horatiu Truşcă

Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat duminică probele care confirmă că drona care s-a prăbușit joi noapte la Galați este de fabricație rusească. Totodată, a subliniat că România nu va trece cu vederea niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi.

Concluzia raportului tehnic a fost pusă de specialiști români care au analizat fragmentele dispozitivului găsite la fața locului, iar rezultatele vor fi transmise structurilor NATO și Uniunii Europene.

„Drona prăbușită joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniență rusească. Aceasta este concluzia fără dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook, unde a publicat și imagini cu fragmentele recuperate. Specialiștii au constatat că elementele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă și motorul sunt identice cu cele ale altor drone Geran-2, anterior găsite pe teritoriul românesc și confirmate ca fiind fabricate în Federația Rusă. Analizele fizico-chimice au indicat, de asemenea, utilizarea acelorași materiale și combustibili caracteristici acestui tip de aparate.

„Siguranța cetățenilor români și integritatea teritoriului național sunt obligații fundamentale ale statului român și vor fi apărate cu toată fermitatea. Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene. România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi”, a declarat președintele.

Reamintim cititorilor noștri că, în urma celor întâmplate joi, Ministerul de Externe a decis închiderea Consulatului Rusiei din Constanța și declararea consulului persona non grata pe teritoriul României.

Last Updated: 31 mai, 2026

Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.