Studiul lui Luca Valle Salazar, „Remembering Someone Else’s Past: The Social Psychology of Odysseus’ Fake Autobiographies”, examinează întoarcerea lui Odiseu în Ithaca în Odiseea, unde, urmând sfatul lui Agamemnon, acesta nu își dezvăluie imediat adevărata identitate. În schimb, deghizat în cerșetor cretan, el construiește povești autobiografice elaborate despre un trecut fictiv. Aceste episoade sunt analizate în studiul citat din perspectiva psihologiei contemporane, în special prin cercetări asupra memoriei autobiografice și interacțiunii sociale.

Argumentul central este că, din perspectivă psihologică, amintirea și minciuna nu sunt neapărat opuse. Ambele pot implica construirea unei narațiuni coerente pornind de la informații, așteptări și convenții sociale. Diferența esențială constă în intenția persoanei: amintirea urmărește să reprezinte trecutul, în timp ce minciuna construiește în mod deliberat o relatare falsă.

Deghizat în cerșetor cretan, intenția lui Odiseu este să înșele pentru a afla informații utile despre ceea ce cred oamenii despre el.

Unul dintre cele mai importante concepte din articol este ideea că memoria este reconstructivă. În mod normal, oamenii nu recuperează trecutul ca și cum acesta ar fi o înregistrare perfectă stocată în minte. Nu este un proces de tip copy-paste. În schimb, amintirea presupune reconstruirea experiențelor trecute. Aceasta înseamnă că amintirile pot conține omisiuni, modificări sau detalii selectate. Acest lucru nu reprezintă neapărat un eșec al individului, ci este o consecință a naturii reconstructive a memoriei. O persoană își poate aminti acele părți ale unui eveniment care sunt cele mai relevante pentru situația prezentă, lăsând alte aspecte nemenționate. Înșelăciunea urmează un proces reconstructiv similar; intenția de a înșela este cea care face diferența dintre o minciună și o amintire.

Această distincție dintre memorie și înșelăciune este importantă pentru înțelegerea lui Odiseu. Poveștile sale sunt false, însă modul în care sunt construite imită amintirile unei vieți reale. Noua sa identitate implică o nouă origine: un om cretan, precum și experiențe de viață: călătorii, greutăți, conflicte, pierderi și întâlniri cu alte persoane. Viața sa fictivă posedă, prin urmare, caracteristicile așteptate ale unei autobiografii.

Acest lucru ne conduce la un alt concept: identitatea și relația acesteia cu memoria. Memoria autobiografică, adică amintirea evenimentelor legate de sine, este strâns conectată de modul în care indivizii se înțeleg și se prezintă pe ei înșiși, de situațiile sociale în care se află și de relațiile stabilite cu alte persoane.

Atunci când oamenii le povestesc altora despre trecutul lor, ei selectează anumite experiențe în funcție de situația socială și de tipul de relație pe care îl au cu ceilalți. Amintirile comunicate unui prieten apropiat pot fi diferite de cele prezentate unui străin, unui soț sau unei soții, unui angajator sau unui terapeut, deoarece relații diferite presupun forme diferite de prezentare a sinelui.

În acest sens, povestirea autobiografică nu transmite pur și simplu informații despre trecut; ea construiește, de asemenea, o identitate în prezent și oferă indicii despre tipul de relație pe care o persoană o construiește cu celălalt.

Odiseu pune în practică această relație dintre memoria autobiografică și identitate. Autobiografia sa fictivă îi oferă o identitate temporară, în timp ce trecutul inventat îi oferă fundamentul narativ al acestei identități.

Până în acest punct, am discutat despre memoria autobiografică, diferența dintre înșelăciune și memorie și relația dintre memoria autobiografică și identitate, așa că putem trece la un alt concept important: schemele cognitive.

Schemele sunt structuri organizate de cunoaștere, bazate pe experiențe interpretate, care îi ajută pe oameni să anticipeze și să răspundă în mod adecvat în situații similare și familiare. De exemplu, dacă o persoană întâlnește în mod repetat situații în care jocul cu o minge presupune aruncare, prindere, alergare și uneori cădere, aceste experiențe pot contribui la formarea unei scheme mai largi despre modul în care funcționează jocul cu mingea. Schemele oferă, prin urmare, structuri prin care experiențele noi pot fi interpretate și comunicate. Schemele sunt, de asemenea, modelate social și cultural. Oamenii învață cum să își comunice experiențele din mediul social în care cresc și trăiesc și din așteptările sociale care le sunt impuse.

Cu alte cuvinte, potrivit lui Salazar, înșelăciunea din Odiseea are succes deoarece autobiografia fictivă a lui Odiseu este construită conform unor tipare recognoscibile, care seamănă cu relatările autobiografice adevărate din lumea în care trăiește. Odiseu se prezintă într-un rol recognoscibil din punct de vedere cultural, astfel încât publicul său să îl poată înțelege. Credibilitatea înșelăciunii sale este construită prin coerență și familiaritate. Cu alte cuvinte, o poveste pare credibilă deoarece se potrivește unui cadru existent de așteptări.

Articolul discută un alt principiu psihologic important, care merită analizat: memoria autobiografică ca proces modelat social. Amintirea trecutului nu este întotdeauna un proces complet privat. Atunci când oamenii își povestesc amintirile unii altora, ascultătorul poate influența ceea ce este amintit și modul în care acesta este exprimat. Acest lucru este deosebit de important într-un proces terapeutic, în care clientul își amintește evenimente din trecut în interacțiune cu un terapeut. Întrebările, reacțiile, răspunsurile emoționale și așteptările pot ghida povestitorul. Ca rezultat, amintirea poate deveni un proces de co-narațiune.

Deghizat în cerșetor cretan, Odiseu interacționează cu Eumeu și Penelopa. Interacțiunea cu Penelopa se dezvoltă prin dialog, iar povestea fictivă se dezvoltă odată cu acesta. Penelopa pune întrebări și răspunde emoțional, în timp ce Odiseu își modifică și își dezvoltă narațiunea ca răspuns. El trebuie, prin urmare, să anticipeze și să răspundă posibilelor reacții emoționale ale Penelopei la povestea sa fictivă, demonstrând rolul cogniției sociale în construirea narațiunii.

În acest sens, povestea fictivă poate fi înțeleasă ca fiind co-construită prin interacțiunea dintre Odiseu și Penelopa. Reacțiile ei emoționale contribuie la modelarea dezvoltării poveștii.

Acest lucru ne conduce la un alt principiu psihologic discutat de Salazar: memoria autobiografică și relația acesteia cu emoțiile.

Amintirile autobiografice nu sunt pur și simplu colecții de informații neutre. Ele sunt conectate la sentimente. În conversația dintre Odiseu și Penelopa, răspunsurile emoționale devin parte a procesului prin care autobiografia fictivă este construită.

Studiul lui Salazar asupra Odiseei arată, prin urmare, cât de strâns pot fi conectate memoria, identitatea, interacțiunea socială și ficțiunea. Actul de a înșela nu reprezintă pur și simplu inventarea unei minciuni, ci un proces complex și intenționat de construire a unei identități credibile.

Studiul integral:

Salazar, Luca Valle. 2023. “Remembering Someone Else’s Past: The Social Psychology of Odysseus’ Fake Autobiographies (Od. 14 and 19).” Antichthon 57: 1–17. https://doi.org/10.1017/ann.2023.9.