Sursa imagine: https://www.cam.ac.uk

NHS se confruntă tot mai des cu abuzuri rasiste venite dinspre politic, exprimate tot mai des și în media

Postat la: 19 mai 2026

Vizualizari:55

Citeste in: 2 Min

Autor: Horatiu Truşcă

Abuzurile rasiste la adresa asistenților medicali din NHS (Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie) au crescut cu 86% în ultimii ani, precizează secretarul general al sindicatului asistenților medicali, prof. Nicola Ranger. Domnia sa pune această creștere pe seama radicalizării discursului politic, dar și a manipulării din mass-media. Aceasta a făcut referire la exemple șocante prezentate chiar și în Royal College of Nursing (RCN): astfel, o asistentă a fost numită „maimuță” de către un coleg; un pacient a aruncat cu o băutură caldă în altă asistentă și a insultat-o pe criterii rasiale; iar în mai multe incidente, asistentele au fost numite cu un apelativ care făcea referire la culoarea pielii. În alte exemple, familia unui pacient i-a spus unei asistente că nu dorește ca oameni de culoare să aibă grijă de fiica lor, iar un angajat al NHS a strigat la o asistentă: „Nu avem oameni de culoarea ta aici.”

Numai anul trecut, în Marea Britanie s-au raportat 6.812 incidente de abuzuri rasiste, arată datele NHS, o creștere majoră față de cele 3.652 de incidente înregistrate în 2022.

Din păcate, nu există date clare despre câte incidente au fost raportate la poliție sau au dus la luarea unor măsuri, cum ar fi informarea unui agresor că trebuie să solicite tratament de la un alt furnizor de servicii. Prof. Nicola Ranger, secretarul general și directorul executiv al RCN, a declarat că cifrele arată „o creștere extrem de îngrijorătoare a abuzurilor rasiste cu care se confruntă personalul medical”. Chiar dacă rasismul a existat dintotdeauna, „cei care împărtășesc aceste opinii au devenit mult mai vocali și mult mai îndrăzneți în ultima perioadă. Acest lucru reflectă o degradare a societății, mai ales că opiniile extreme sunt normalizate în rândul publicului larg prin politică și împinse în față prin mass-media”, a declarat Ranger pentru The Guardian. Solicitări FOI recente efectuate de BBC au scos la iveală și mai multe rapoarte ale personalului privind abuzurile rasiste, doar în Anglia. Datele de la 106 trusturi au arătat că numărul incidentelor raportate a crescut de la 7.002 în 2023 la 8.235 în 2024 – o creștere de 17% într-un singur an. Duncan Burton, directorul de nursing al NHS England, a declarat pentru aceeași sursă: „Rasismul împotriva personalului NHS este total inacceptabil. Toate organizațiile locale trebuie să adopte o abordare de toleranță zero față de discriminare, luând măsuri care includ implicarea poliției și urmărirea penală, după caz.

Încurajăm orice membru al personalului care se confruntă sau este martor la incidente rasiste să le raporteze, astfel încât să se poată lua măsuri”, a mai spus Duncan Burton.

Last Updated: 19 mai, 2026

Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.