Sursa imagine: https://www.examinerlive.co.uk

Morrisons: Sfaturi medicale pe etichetele gelurilor de duș privind cancerul de piele

Postat la: 12 mai 2026

Vizualizari:13

Citeste in: 1 Min

Autor: Horatiu Truşcă

Retailerul britanic va introduce, începând cu această lună, în colaborare cu NHS, sfaturi tipărite pe ambalajele gelurilor de baie și de duș, atrăgând atenția clienților asupra eventualelor semne de cancer. Recomandările NHS (Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie), prezente pe nouă tipuri de flacoane, includ verificarea următoarelor aspecte:

  • Prezența unor noduli sau umflături;
  • Modificări ale pielii;
  • Vânătăi inexplicabile.

Pentru început, produsele vor fi comercializate în 450 de magazine din întreaga rețea. Peter Johnson, director clinic național pentru cancer în cadrul NHS England, a declarat: Această campanie are scopul de a transforma o rutină zilnică într-un memento simplu pentru verificarea sănătății, ajutând oamenii să își cunoască mai bine corpul și să depisteze posibilele semne de cancer cât mai devreme. În cele mai multe cazuri nu va fi vorba de cancer, dar, dacă este, depistarea timpurie poate face toată diferența.”

Totodată, David Scott, reprezentant Morrisons, a adăugat: „Credem în importanța de a ajuta NHS să ajungă la cât mai mulți clienți posibil.”

Aceasta nu este prima inițiativă de acest gen a retailerului; în 2023, lanțul de magazine a tipărit sfaturi privind cancerul mamar și testicular pe etichetele lenjeriei intime din gama Nutmeg.

Last Updated: 12 mai, 2026

Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.