Sursa imagine: https://www.wall-street.ro/
Lidl s-a decis. În UK, pe lângă ceapă și cartofi, vinde și telefonie mobilă
Dacă în urmă cu câteva zile anunțam în exclusivitate intrarea Digi pe piața de telefonie și internet din UK, astăzi venim să completăm informația… Ei bine, și retailerul Lidl se gândește să facă acest pas!
Lidl are în plan să intre la scară mare pe piața de telecomunicații; gigantul din retail vrea să vândă servicii mobile, bazându-se pe rețeaua proprie de magazine din 30 de țări. Schwarz Group, deținătorul mărcii, se pregătește să cumpere 9,9% din partenerul său tehnologic, compania britanică 1Global, într-o tranzacție estimată la 80 mil. euro, anunțată luni, 13 aprilie 2026.
Cu această ocazie, s-a bifat și un parteneriat pe cinci ani cu firma de telecomunicații 1Global, prin care se intenționează extinderea serviciului de telefonie mobilă Lidl Connect de la trei țări la un număr potențial de până la 30 de piețe, inclusiv Marea Britanie. Ca parte a acordului, Schwarz Group achiziționează 9,9% din 1Global, companie fondată în 2022 de antreprenorii Hakan Koç și Pyrros Koussios, specializată în tehnologia eSIM și conectivitate globală.
Concret, Lidl nu va construi rețele, nu va monta antene și nu va deține frecvențe radio. Va fi un operator virtual de rețea mobilă care închiriază de la un operator existent și revinde servicii sub marcă proprie, la prețuri de obicei mai mici, strategie similară celei a Tesco Mobile. Telefonie Lidl Connect există deja în trei țări: Germania, unde folosește rețeaua Vodafone; Austria, pe infrastructura Drei; și Elveția, pe rețeaua Salt Mobile.
Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.

