Sursa imagine: https://www.rcilondon.co.uk/

Sursa imagine: https://www.rcilondon.co.uk/

Două artiste românce aduc la Londra muzica inspirată de Regina Elisabeta

Postat la: 22 oct. 2026

Vizualizari:6

Citeste in: 2 Min

Autor: Corina Hrom

Versurile Reginei Elisabeta a României vor fi ascultate astăzi la Londra, în interpretarea sopranei Rodica Vică și a pianistei Kira Frolu. Recitalul de la Institutul Cultural Român reunește muzică inspirată de poezia semnată Carmen Sylva și compoziții noi, scrise pentru proiectul „Regina și compozitorii”, care marchează 110 ani de la moartea reginei.

Inițiativa îi aparține sopranei Rodica Vică și urmărește să readucă în sălile de concert un repertoriu interpretat rar astăzi. Poezia reginei a inspirat numeroși compozitori, printre care George Enescu, Hans Sommer, Felix Weingartner, August Bungert și Agathe Backer Grøndahl. O mare parte dintre aceste lucrări au fost scrise pe texte în limba germană.

Concertul prezintă această legătură dintre literatură și muzică, dar și rolul Reginei Elisabeta în susținerea artiștilor și în viața culturală a epocii. Interpretarea muzicală este însoțită de informații istorice și materiale multimedia. Institutul Cultural Român din Londra

Programul turneului include și două cicluri noi de lieduri, lucrări pentru voce și pian, comandate compozitorilor Andrei Petrache și Radu Mihalache. Aceștia au pornit de la poeziile reginei în traduceri românești.

Noile compoziții sunt prezentate în primă audiție absolută în cadrul turneului. Proiectul a debutat la București pe 13 octombrie, astfel că mențiunea premierei privește turneul în ansamblu, nu exclusiv recitalul londonez.

Rodica Vică a debutat la Opera Națională București în 2010. Repertoriul său include operă, muzică vocal-simfonică, lied și creație contemporană, iar activitatea sa cuprinde și proiecte dedicate recuperării muzicii românești mai puțin cunoscute.

Kira Frolu a studiat la Academia Regală de Muzică din Londra și a susținut recitaluri la Wigmore Hall, St Martin-in-the-Fields și St James’s Piccadilly. Pianista a câștigat în 2022 bursa „Moștenitorii României Muzicale”.

„Regina și compozitorii” este organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Turneul se desfășoară între 13 octombrie și 27 noiembrie, cu opriri în București, Sinaia, Brașov, Londra, Paris, Viena și Tokyo.

Recitalul de la Londra este programat pe în această seară, de la ora locală 19.00, la sediul Institutului Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH. Informațiile despre participare și rezervare sunt disponibile pe pagina evenimentului.

Last Updated: 22 octombrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.