Sursa imagine: Freiwillige Feuerwehr Sommerein

Sursa imagine: Freiwillige Feuerwehr Sommerein

„De ce trebuie să mor aici?” Un român care lucra la negru în Austria a murit după incendiul izbucnit în containerul în care dormea

Postat la: 28 sept. 2026

Vizualizari:11

Citeste in: 3 Min

Autor: Corina Hrom

Un român de 38 de ani a murit după un incendiu violent izbucnit la ferma de cai unde lucra în Austria, iar proprietara și partenerul acesteia au ajuns în fața instanței, acuzați că ar fi încercat să îi ascundă pe el și pe fratele său de echipele de intervenție deoarece cei doi români lucrau fără forme legale. Cazul a fost judecat acum în Austria, iar cei doi proprietari au fost achitați, decizia nefiind definitivă.

Tragedia s-a produs în noaptea de 22 decembrie 2025, la o fermă de cai din districtul Bruck an der Leitha, în Austria Inferioară. Cei doi frați români lucrau la fermă și locuiau într-un container amplasat lângă grajduri. În jurul orei 00:30, containerul a fost cuprins de flăcări.

Frații au reușit să iasă, însă unul dintre ei, în vârstă de 38 de ani, suferise arsuri extrem de grave.

Procurorii au susținut în instanță că proprietara fermei, în vârstă de 57 de ani, și partenerul ei le-ar fi cerut celor doi români să se ascundă într-un birou pentru ca echipele de intervenție să nu îi găsească. Motivul invocat de acuzare: cei doi ar fi lucrat la negru pentru proprietară.

Un paramedic audiat în proces a declarat că echipajele se aflau deja de aproximativ 20 de minute la fermă fără ca cineva să le spună că există o persoană rănită sau dispărută. Românul grav ars ar fi primit îngrijiri medicale abia după aproximativ o jumătate de oră. A fost transportat la Spitalul General din Viena, unde a murit câteva ore mai târziu.

Medicul legist Wolfgang Denk a declarat însă în instanță că rănile erau atât de grave încât viața bărbatului nu mai putea fi salvată. Intervenția medicală mai rapidă i-ar fi putut însă reduce suferința.

Mărturia fratelui supraviețuitor descrie ultimele momente ale românului. În declarația dată poliției în ianuarie, acesta a povestit că se întreba de ce nu vine nimeni să-i ajute.

Potrivit relatării prezentate în instanță, ultimele cuvinte pe care fratele și le-a amintit de la bărbatul de 38 de ani au fost: „Doamne, de ce trebuie să mor aici?” Acuzațiile nu s-au oprit însă la noaptea incendiului. Procurorii au susținut că, a doua zi, fratele supraviețuitor ar fi fost trimis înapoi în România, deși era rănit și nu avea asupra lui cartea de identitate.

Proprietara fermei și partenerul ei au respins acuzațiile. Femeia a declarat că cei doi frați îi spuseseră că sunt bine și că nu și-a dat seama cât de grave erau arsurile unuia dintre ei. Partenerul său a susținut că principala sa preocupare în timpul incendiului fusese salvarea cailor și împiedicarea extinderii focului către un hambar cu fân.

Judecătorul a considerat că nu există suficiente dovezi că cei doi proprietari înțeleseseră gravitatea situației românilor și i-a achitat de acuzațiile formulate împotriva lor. Hotărârea nu este definitivă. Cauza incendiului nu a putut fi stabilită cu certitudine.

Last Updated: 28 septembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.