Sursa imagine: Kam Kam Media

Copiii din diaspora învață jocurile părinților. Seara Jocului Românesc ajunge la ediția a opta

Postat la: 28 sept. 2026

Vizualizari:3

Citeste in: 3 Min

Autor: Corina Hrom

Seara Jocului Românesc ajunge la a opta ediție, pe 3 octombrie, la Dorridge Village Hall, în zona Birmingham. Evenimentul, care a pornit cu aproximativ 50 de participanți, reunește acum români și moldoveni din mai multe orașe britanice, dar și persoane din alte comunități interesate de dansurile tradiționale. Potrivit organizatoarelor, primele șapte ediții au însumat peste 1.000 de participanți.

Proiectul a fost inițiat de Alina Albu, fondatoarea Hai la Joc în UK și Mariana Plămădeală, fondatoarea organizației Români Uniți din Anglia (RUDA). Mariana își dorea să organizeze întâlniri dedicate jocului popular în West Midlands, iar colaborarea cu Alina, originară din Ardeal și specializată în acest domeniu, a făcut posibilă dezvoltarea programului.

Formatul presupune participarea publicului la ateliere și la dans. Instructorii prezintă jocurile și îi îndrumă pe cei care învață pașii, după care urmează o sesiune de joc liber.

„Este despre jocul de la țară, despre hora din sat, despre forma arhaică și simplă în care jucau strămoșii noștri”, explică organizatoarele.

Ediția din 3 octombrie va include ateliere cu repertoriu din Oltenia, Muntenia și Ardeal. Printre invitați se află Emy Stoicescu, fondatoarea și liderul Ansamblului Tezaur, care va susține atelierul dedicat Olteniei, Adrian Lupu, de la UniRom Experience, și Alina Albu, care va coordona jocurile din Ardeal.

La ediția precedentă, organizată la Coventry, au participat aproximativ 175 de persoane, potrivit datelor transmise de organizatoare. Participanții au venit din Birmingham, Londra, Manchester, Corby, Northampton, Barnsley și alte localități. Alături de români și moldoveni au dansat englezi, maghiari și polonezi.

Organizatoarele își amintesc în special de trei participanți englezi care au venit îmbrăcați în costume populare românești și cunoșteau deja dansurile. Evenimentul de la Coventry a fost urmărit și de Kam Kam Media.

O parte importantă a proiectului este implicarea copiilor crescuți în Marea Britanie. Aceștia pot participa alături de părinți și bunici, inclusiv atunci când nu cunosc pașii.

„Noi, adulții, mai știm ce înseamnă jocul popular românesc. Copiii noștri, însă, s-au născut aici”, spun organizatoarele, care consideră că întâlnirile le oferă celor mici ocazia să cunoască dansurile și portul popular prin participare directă.

Mariana Plămădeală povestește că, la ediția a șasea, o mamă i-a spus că s-a hotărât să vină după ce o văzuse organizând evenimentul cu un copil de cinci luni în brațe. Pentru femeia respectivă, acesta fusese încurajarea de care avea nevoie pentru a ieși din casă și a participa la o activitate a comunității.

Întâlnirea de la Dorridge Village Hall este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, între orele 16.30 și 21.30, cu o capacitate anunțată de 180 de locuri. Programul include un bufet rece cu produse românești și apă minerală.

Biletul pentru adulți costă 20 de lire, iar pentru enoriașii bisericilor partenere, dansatori și părinții Școlii Românești, prețul anunțat este de 15 lire. Pensionarii și studenții plătesc 10 lire, iar copiii sub 16 ani au acces gratuit. Detaliile despre categoriile de bilete și rezervări sunt disponibile pe pagina de înscriere.

Alina Albu și Mariana Plămădeală își propun să continue organizarea evenimentului de trei ori pe an în zona Birmingham.

Last Updated: 28 septembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.