Cât de sincer poți fi în fața unui microfon când ai o imagine de apărat? Un interviu cu Dragoș Ioniță.

Postat la: 16 nov. 2026

Vizualizari:45

Citeste in: 15 Min

Autor: Corina Hrom

Trăim într-o perioadă în care aproape toată lumea are ceva de spus. Podcasturile apar unul după altul, invitații se plimbă de la un microfon la altul, iar poveștile personale au devenit, în multe cazuri, instrumente de promovare. Vorbim tot mai mult despre autenticitate, dar uneori am impresia că până și sinceritatea a început să fie atent regizată.

Știm să ne prezentăm realizările, să vorbim despre succes, despre cât am muncit și câte obstacole am depășit. Mai greu este să recunoaștem că am greșit, că am făcut compromisuri, că unele alegeri au fost dictate de bani sau pur și simplu că nu avem toate răspunsurile. Și atunci mă întreb: cât de autentici mai suntem când știm că ne privește cineva? Cât din ceea ce spunem ne reprezintă cu adevărat și cât este versiunea pe care am învățat să o arătăm celorlalți? De aici aș porni și discuția cu Dragoș Ioniță.

L-am cunoscut ca fotograf dar povestea lui începe cu mult înaintea aparatului foto. A fost dansator, coregraf, a lucrat în televiziunea românească, în cabaret și în spectacole de striptease masculin. Apoi a venit în Marea Britanie, unde a fost nevoit să o ia de la capăt, inclusiv în construcții. Astăzi, Dragoș este creatorul podcastului teseR!, un proiect în care încearcă să descopere omul din spatele imaginii publice. Dar ceea ce mi-a atras atenția nu a fost neapărat ideea unui nou podcast, ci motivul pentru care l-a început: fiica lui, Lara, căreia își dorește să îi lase posibilitatea de a-l cunoaște într-o zi și ca om, cu greșelile, întrebările și îndoielile lui.

Dragoș Ioniță.

Am vrut să aflu cum privește cineva care a trăit ani întregi în lumea spectacolului această nevoie de autenticitate, unde trasează linia dintre conversație și promovare și cât de dispus este să răspundă el însuși la întrebările pe care le pune invitaților. Așa că în această ediție din Dosar de Antreprenor am vorbit cu Dragoș Ioniță despre celebritate, bani, compromisuri, viața în Marea Britanie și despre ce se întâmplă atunci când microfonul se întoarce spre cel care pune întrebările.

Corina: Dragoș, ai avut un parcurs profesional neobișnuit: ai fost dansator, coregraf, ai lucrat în televiziune, în spectacole de cabaret și în industria striptease-ului masculin, iar astăzi ești fotograf și creatorul podcastului teseR!. Privind în urmă, cât din acest traseu a fost rezultatul unor alegeri asumate și cât a fost determinat de împrejurări? Care a fost momentul în care ai simțit că trebuie să îți reinventezi complet cariera?

Dragoș Ioniță: Privind în urmă, cred că am ales direcția, dar împrejurările au decis de multe ori pe unde ajung acolo. M-a atras mereu să creez, să lucrez cu oamenii, să transmit ceva. Asta găsești și în dans, și în coregrafie, și în fotografie, și în conversațiile de acum.

N-am avut un plan de carieră care începea pe scenă și se termina într-un fotoliu de podcast. Au existat oportunități, nevoi, dezamăgiri și decizii pe care le-am luat cu mintea de atunci. Unele au mers, altele nu.

Mutarea în Marea Britanie a fost o ruptură importantă. A trebuit să mă descurc într-un loc în care oamenii nu știau cine sunt și ce făcusem. Reinventarea asta e influențată de supraviețuire. Asta dacă nu ești cumva vreun cântăreț celebru. Dar și ăla se reinventează doar când nu-i mai cumpără nimeni muzica și sunt sălile goale la concerte. Nu cred în reinventarea periodică ca și evoluție.

Corina: Ai lucrat cu nume cunoscute din televiziunea românească, precum Andreea Marin, Mihaela Rădulescu și Nadine, dar și cu trupa Taboo Boys, într-o industrie în care imaginea și spectacolul contau enorm. Ce ai învățat despre oamenii din spatele scenei și cât de diferită era realitatea din culise față de ceea ce vedea publicul? Ai avut experiențe care ți-au schimbat radical părerea despre succes sau celebritate?

Dragoș Ioniță: Când lucrezi în culise, celebritatea devine mai puțin misterioasă. Vezi munca, oboseala, emoțiile, presiunea. Omul pe care publicul îl vede sigur pe el are și el nevoie să-i iasă lucrurile, să fie apreciat, să nu greșească. Dacă mai e și perfecționist… și eu sunt!

Din dans și coregrafie am rămas cu obiceiul de a observa oamenii: cum intră într-o încăpere, cum ocupă spațiul, cum se raportează la ceilalți. Pentru mine contează mult cum se comportă cineva cu omul de la care nu are nimic de câștigat.

N-aș transforma colaborările cu niște nume cunoscute într-o colecție de dezvăluiri. Ce pot spune este că succesul profesional nu îți explică întregul caracter.

Poți admira ce face cineva și, în același timp, să descoperi că aveți valori foarte diferite. Hai că am dat-o elegant, greu de crezut că…

Screenshot video. Dragoș Ioniță și Nadine

 

Corina: Ai povestit că ai renunțat la teatru atunci când ai realizat că din spectacolele de cabaret câștigai într-o săptămână cât primeai într-o lună. Mai târziu, după mutarea în Marea Britanie, ai lucrat inclusiv în construcții, deși aveai în spate o carieră artistică solidă. Cât de greu a fost să accepți aceste schimbări și ce ai învățat despre bani, orgoliu și statut profesional? Ai avut vreodată sentimentul că experiența și realizările tale din România nu mai valorau la fel de mult într-o țară nouă?

Dragoș Ioniță: Când câștigi într-o săptămână cât câștigai într-o lună, diferența contează. Mai ales când din meseria ta trebuie să și trăiești. Mi-ar fi ușor acum să îmbrac fiecare decizie într-o poveste artistică, dar banii au avut un rol real.

În Marea Britanie, experiența mea a venit cu mine. Recunoașterea ei n-a venit automat. A trebuit să mă fac din nou cunoscut, să găsesc oportunități și să fac inclusiv alte munci.

Nu consider construcțiile o muncă rușinoasă. Greu este să știi ce ai putea face și să nu găsești locul în care să poți folosi asta. Te întrebi la ce au folosit toți anii de experiență.

Am învățat că valoarea profesională și venitul nu cresc întotdeauna împreună. Și că orgoliul devine foarte costisitor când ai o familie de întreținut.

Corina: După ani în care ai creat spectacole, ai coordonat artiști și ai lucrat cu imaginea publică, ai decis să lansezi podcastul teseR!. Cum s-a născut ideea acestui proiect și de ce ai ales un format bazat pe conversații personale, într-o perioadă în care piața podcasturilor este deja foarte aglomerată? Ce crezi că poți aduce diferit față de ceea ce există deja?

Dragoș Ioniță: Este un amestec de personal și social.

Mai întâi, Lara, fiica mea, este principalul jucător în povestea asta. Mi-ar plăcea să mă poată cunoaște ca om, cu felul meu de a gândi și cu greșelile mele. teseR este o mărturie pentru viitor. Când eu nu voi mai fi, ea va putea să cunoască o latură a mea pe care nu are cum să o înțeleagă încă, datorită vârstei.

Miki, soția mea, este celălalt jucător important. Ea e și regizorul tehnic, e acolo, lângă mine, așa cum a fost întotdeauna. teseR sunt eu. Nu am pornit de la ideea că voi face ceva ce nu s-a mai făcut, doar că în fotografie lucrezi cu imaginea omului. Știi vorba aia cu „o fotografie face cât o mie de cuvinte”? Am vrut să duc conversația mai departe și să văd ce face o fotografie dacă îi adaugi o mie de cuvinte! 🤣

Dragoș Ioniță pe scena evenimentului RiseUP

Dar teseR a devenit foarte personal. Am petrecut o mare parte din viață creând și îndeplinind tot felul de roluri. La un moment dat, am simțit nevoia să mă întreb și eu cine sunt în afara lor. De aici și primul episod, „Me vs Me”. Când spun „teseR sunt eu”, asta înseamnă. Îmi pun acolo și propriile întrebări.

Corina: teseR! își propune să descopere omul din spatele imaginii publice, iar tu ai petrecut o bună parte din viață într-o industrie în care aparențele sunt atent construite. Cât de ușor îți este să recunoști când un invitat vorbește sincer și când încearcă să își prezinte o versiune convenabilă a propriei povești? Crezi că, în prezent, autenticitatea a devenit și ea o strategie de promovare?

Dragoș Ioniță: Nu pot să știu sigur când un om spune adevărul. Pot să observ o contradicție, o evitare sau un răspuns foarte bine pregătit. Dar și interpretarea mea poate fi greșită. Faptul că am lucrat mult cu oamenii nu mă face detector de minciuni. Dar cei care văd podcastul vor evalua adevărul despre invitat prin propriul filtru. Aș fi de-a dreptul idiot să cred că filtrul meu e cel mai bun.

Cred că autenticitatea este singura strategie de promovare corectă.

Când arăți cine ești cu adevărat, când ai curajul să te vulnerabilizezi, nu poți greși. Pentru că cei asemenea ție îți vor veni alături. Tribul tău. Nu te vor aprecia toți cei care privesc și e normal să fie așa, dar cei ca tine vor spune: „Băi, ăsta parcă vorbește din capul meu!” Și doar asta contează, să găsești oamenii care rezonează cu tine, tribul tău, cum îmi place să-l numesc.

Corina: Alegerea invitaților poate influența decisiv succesul unui podcast. Cum îi selectezi pe cei care ajung la teseR!? Ai prefera o persoană necunoscută, dar cu o poveste puternică, sau un nume controversat, care ți-ar putea aduce foarte multe vizualizări? Și cât de departe ai merge cu întrebările incomode dacă în fața ta s-ar afla un prieten sau un posibil partener de afaceri?

Dragoș Ioniță: Fiecare om are o poveste și cred că fiecare poveste este extraordinară. Când fotografiez oameni, încerc să le surprind scânteia aia de dumnezeire pe care o avem cu toții.

Ceva-ul acela pe care întreaga lume ar trebui să îl cunoască despre ei, eu îl pun într-o fotografie. Și pentru că asta nu este destul întotdeauna, am creat un podcast. Nu există necunoscuți, există doar oameni și decizii. Celebritatea este o construcție socială, precedată de cele mai multe ori de compromis. „Necunoscuții” sunt de cele mai multe ori cei care nu au vrut să facă compromisuri. Ronin… 😂

Numele singur nu îmi ține loc de conversație. Sigur că mi-ar prinde bine vizualizările. Muncesc la proiectul acesta și vreau să ajungă la oameni dar discuția primează. Cu un prieten sau un posibil partener de afaceri este mai greu. Aș fi ipocrit să spun că nu mă influențează deloc relația. Tocmai de aceea trebuie să fiu atent la întrebările pe care îmi vine să le evit.

Aș merge până unde întrebarea ajută să înțelegem ceva relevant. Nu văd niciun merit în a folosi o confidență personală doar ca să obțin o reacție spectaculoasă. Există un episod pe care nu îl voi publica, exact din acest motiv. Invitatul meu a fost deranjat de o întrebare perfect legitimă, dar care lui i s-a părut deranjantă. În consecință, în loc să prezint adevărul trunchiat, prefer să nu prezint nimic. Dacă nu ești asumat, nu are sens să vii la teseR.

Corina: În ultimii ani, podcasturile au devenit și instrumente de promovare personală, iar unele interviuri seamănă mai degrabă cu prezentări de imagine decât cu discuții autentice. Unde crezi că se termină un interviu sincer și unde începe PR-ul? Ai fi dispus să publici o conversație în care invitatul tău nu apare într-o lumină favorabilă, chiar dacă acest lucru ar putea afecta relația dintre voi?

Dragoș Ioniță: Oamenii sunt alcătuiți din lumini și umbre. Chestia cu promovarea e simplă. Dacă eu spun despre o anumită afacere sau serviciu că e bun, asta reflectă doar părerea mea personală, deci nu ajută prea mult. Oamenii nu sunt proști și nu au nevoie ca altcineva să le spună ce e bun și ce e rău. Cred că promovarea înseamnă doar sugestia de a testa un produs sau un serviciu, decizia aparține, desigur, fiecăruia dintre noi. La teseR, cea mai bună strategie de promovare pe care o poate avea un invitat este să fie autentic. Când ești tu însuți, oamenii simt. Dar simt și atunci când încerci să îi prostești, pozând în ce nu ești.

Corina: Un podcast presupune investiții în echipamente, producție, promovare și foarte mult timp, iar audiența nu garantează automat și venituri. Cum privești teseR! din perspectivă antreprenorială? Este un proiect pe care vrei să îl transformi într-un business profitabil sau unul în care ești dispus să investești pe termen lung, indiferent de rezultatele financiare? Ce compromisuri nu ai accepta pentru un sponsor sau pentru mai multe vizualizări?

Dragoș Ioniță: Da, vreau ca teseR să producă venit, e firesc. Creația de amorul artei nu este sustenabilă. Poveștile alea cu oameni care dăruiesc fără să primească sunt doar marketing de cea mai joasă speță. Ca fotograf, m-am întâlnit deseori cu genul ăsta de mentalitate.

Să spunem că fotografiez un eveniment și unul din participanți vine la mine să îi fac câteva poze. Aproape nimeni nu mă întreabă cât costă. Oamenii presupun că, dacă sunt fotograful evenimentului, înseamnă că trebuie să le fac poze personale. Eu am fost plătit să relatez în imagini ce s-a întâmplat la acel eveniment, nu să fac ședințe foto personale neplătite. Dacă te duci la un service auto și plătești pentru schimbul de ulei, apoi îi spui mecanicului să îți schimbe și plăcuțele de frână, crezi că o va face la același preț?

Aș accepta un sponsor cu ofertă clară, atât timp cât înțelege că responsabilitatea calității serviciilor sau produselor sale îi aparține în totalitate. Recomandarea mea sinceră pentru aceste servicii sau produse nu poate veni decât dacă le testez personal.

Este absurd să trădezi încrederea oamenilor pentru o sumă de bani.

Nu este deloc vorba de afișarea ostentativă a virtuții, trebuie să fii total idiot să îți distrugi proiectul. Așa cum am spus de o mie de ori, dacă nu ai încredere, nu ai nimic.

Dragoș Ioniță

Corina: Trăiești de peste un deceniu în Marea Britanie și ai cunoscut comunitatea românească atât prin activitatea de fotograf, cât și prin proiectele tale recente. Cât de mult contează în această comunitate valoarea profesională a unui om și cât de mult contează relațiile, notorietatea și capacitatea de a se promova? Crezi că românii din diaspora sunt suficient de deschiși să susțină proiectele altor români sau există încă o competiție pentru vizibilitate și recunoaștere?

Dragoș Ioniță: Din experiența mea, competența singură nu îți garantează că vei fi ales. Contează cine te cunoaște, cine te recomandă și cât de bine reușești să arăți ce poți face. Uneori asta este frustrant, mai ales când ai muncit mulți ani la meseria ta.

Relațiile au și un rol firesc: oamenii lucrează cu cineva în care au încredere. Problema apare când accesul rămâne închis indiferent cât de bun ești.

Nu pot pune toată diaspora într-o singură categorie. Există sprijin, există colaborări și există competiție pentru atenție și clienți. Am întâlnit valori compatibile cu ale mele și oameni cu care n-am putut construi.

Nu cred că cineva îmi datorează susținere pentru că suntem amândoi români. Dar mi-ar plăcea să existe mai multă disponibilitate de a evalua munca unui om, înainte de a decide cât valorează el, judecându-i cercul de relații.

Corina: În podcastul tău îi încurajezi pe invitați să vorbească despre alegeri, temeri, greșeli și lucruri pe care poate nu le-ar spune în alte interviuri. Dacă ai fi tu invitatul, care ar fi întrebarea la care ți-ar fi cel mai greu să răspunzi sincer? Și există ceva din propriul parcurs pe care încă nu ești pregătit să îl povestești public?

Dragoș Ioniță: Cred că ar fi: „Ai construit viața pe care ți-ai dorit-o? Și, dacă nu, cât din asta îți aparține?”

Aici mi-ar fi greu. Pot să explic împrejurările, schimbările, oamenii pe care i-am întâlnit. Mai greu este să mă uit la alegerile mele, la ce am amânat și la lucrurile în care am continuat să investesc fiindcă mi-a fost greu să renunț.

O altă întrebare ar fi: „Cine ești atunci când nu creezi ceva și nu are nimeni nevoie de tine?” Am fost atât de obișnuit să fac, să rezolv, să construiesc, încât nu am un răspuns simplu.

Da, există lucruri pe care încă nu le-aș povesti public. Unele îi implică și pe alții. Pentru altele poate încă nu găsesc cuvintele.

Mi-ar plăcea ca Lara să mă poată vedea și cu aceste nelămuriri. Vreau să-mi cunoască greșelile, nu să primească de la mine o biografie în care am avut întotdeauna dreptate.

 

Last Updated: 16 noiembrie, 2026

Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

Distribuie acest articol pe:

Arunca un ochi si peste