Poveste din Țara Bârsei, acolo unde munții Postăvaru și Piatra Craiului veghează peste sate vechi, iar diminețile încep cu dangătul clopotelor și mirosul fânului proaspăt cosit. În gospodăriile de la poalele Carpaților, oamenii au învățat că munca grea cere hrană pe măsură, iar masa era întotdeauna locul unde familia își regăsea liniștea.

Prin satele Branului, Fundatei și Șcheii Brașovului, bulzul nu era doar o mâncare. Era răsplata unei zile petrecute pe munte, în stână sau pe câmp, când focul din vatră aduna iarăși oamenii în jurul lui.

Mama Mare din satul Șirnea spunea adesea: „Brânza bună și mămăliga caldă împacă orice om obosit.” Iar Bunelu, coborât de la fâneață, își scutura pălăria și zâmbea: „La munte, omul nu numără bucatele. Numără oamenii cu care le împarte.”

Rețetarul Mamei Mari din Țara Bârsei

(pentru 6 oameni care iubesc gustul munților Brașovului)

Ingrediente

Pentru bulz

• 600 g mălai
• 2,5 litri apă
• sare
• 500 g brânză de burduf
• 300 g telemea maturată
• 300 g cârnați afumați
• 200 g unt
• 300 g smântână grasă

Pentru servit

• jumări
• ceapă roșie
• murături asortate
• pătrunjel verde

Povestea gătitului

Dimineața se revărsa peste culmile Bucegilor, iar ceața cobora încet printre pășuni. Din stâne se auzea talanga oilor, iar aerul curat mirosea a rășină și a iarbă cosită.

În bucătăria încălzită de sobă, Mama Mare pregătea mămăliga în ceaunul de fontă. „Mămăliga trebuie să fie tare cât să țină în ea toată bunătatea muntelui.”

Bunelu aducea din cămară brânza de burduf păstrată în coajă de brad. „Brânza asta a prins gust de munte și de pădure.”

Mămăliga fierbinte era împărțită în bucăți, umplută cu brânză și modelată cu grijă. În tigaia de fontă sfârâiau cârnații afumați, iar untul se topea încet peste ei.

Bulzii erau așezați în cuptor până când coaja devenea rumenă, iar brânza începea să curgă încet din mijloc. Mama Mare turna deasupra smântâna groasă și spunea: „Dacă vezi smântâna topindu-se peste bulz, înseamnă că masa poate începe.”

Afară, clopotele bisericii din sat vesteau amiaza, iar munții păreau că își țin răsuflarea în lumina blândă a soarelui.

Finalul mesei

În mijlocul mesei fumegau bulzii rumeni, alături de cârnați afumați și murături din pivniță. Nimeni nu se grăbea. Se auzea doar trosnetul lemnelor din sobă și râsetele nepoților.

Brânza fierbinte se împletea cu gustul afumat al cârnaților, iar smântâna aducea dulceața laptelui de munte. Mama Mare privea mulțumită, iar Bunelu ridica încet cana cu lapte prins și spunea: „Muntele îi învață pe oameni că cele mai bune lucruri cresc încet.”

Pentru cei plecați departe, bulzul ciobănesc nu este doar o mâncare. Este mirosul brazilor după ploaie, dangătul talăngilor pe pășune și căldura unei case din Țara Bârsei, unde bunicii încă păstrează locul fiecărui om la masă.

Și ori de câte ori se rumenește un bulz într-un cuptor din Brașov, Mama Mare mai pune o mână de dragoste peste brânză, iar Bunelu știe că drumul spre casă trece întotdeauna prin bucătărie.