Sursa imagine: Dreamstime
Banca Angliei ia in calcul chipuri noi cu care să redeseneze noile serii de bancnote. Favoriti Sir David Attenborough, Sir Winston Churchill și Paddington Bear
Celebrul naturalist cu voce inconfundabilă, Sir David Attenborough, ar putea primi în curând una dintre cele mai înalte distincții publice din Marea Britanie. Chipul îndrăgitului prezentator naturalist este propus să apară pe o nouă bancnotă a Băncii Angliei, cu doar câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani.
Legendarul naturalist, care împlinește 100 de ani pe 8 mai, este, se pare, unul dintre principalii candidați al căror chip se va redesena pentru următoarele serii de bancnote emise de Banca Angliei, inițiativă ce apare pentru prima dată în ultimii 50 de ani. Se pare că, potrivit Press Association, Sir David Attenborough este o alegere foarte populară în rândul publicului. Într-o consultare recentă a băncii, în care aproximativ 43.000 de subiecți au fost întrebați despre ce ar trebui să conțină viitoarele emisiuni de bancnote, aproximativ 60% dintre participanți au susținut că tema centrală ar putea fi natura – o decizie care l-ar avantaja în mod semnificativ pe veteranul jurnalist.
Naturalistul britanic va fi sărbătorit și de către BBC în cadrul unei săptămâni de programe speciale menite să sublinieze această „etapă extraordinară” din viața lui și care va debuta cu „David Attenborough’s 100 Years on Planet Earth”, un eveniment transmis în direct de la Royal Albert Hall din Londra, la care vor participa Orchestra de Concerte a BBC și o serie de invitați speciali.
Se așteaptă ca Regele Charles al III-lea și Prințul William să fie și ei prezenți, cunoscută fiind relația de lungă durată pe care o au amândoi cu ecologistul.
Despre autorul articolului.

Horațiu Truşcă este jurnalist independent, stabilit in Regatul Unit de mai mult timp. A coordonat redacția muzicală a primului radio de limbă română din Marea Britanie, Radio Punct. În România a lucrat pentru mai multe instituții de presă locale şi naționale şi a făcut parte din echipa de producție a primului film independent, Cartier.

