Sursa imagine: libertatea.ro
Caz șocant cu trafic de persoane și prelevare de organe: soții Cârpaci, prinși după luni de căutări
Ascunși într-o locuință din Caransebeș, Gradu și Ileana Cârpaci au fost capturați de autoritățile române în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile din Germania, într-un dosar care conține acuzații extrem de grave. Cei doi sunt suspectați că au ținut un cetățean român într-o stare similară sclaviei și că l-au constrâns să doneze un rinichi.
Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, în colaborare cu autoritățile judiciare germane, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de Procuratura din München.
Potrivit anchetatorilor germani, victima a fost adusă în Germania și cazată în locuința soților Cârpaci din München. Acolo, susțin procurorii, i-au fost confiscate documentele de identitate, a fost izolată de familie și obligată să muncească în beneficiul celor doi. În plus, ar fi fost constrânsă să semneze diverse documente și contracte.
Cea mai gravă acuzație din dosar vizează transplantul unui rinichi. Potrivit procurorilor germani, victima ar fi fost amenințată că părinții săi din România vor fi uciși dacă refuză să îi doneze un rinichi lui Gradu Cârpaci, care suferea de o afecțiune renală gravă. Intervenția chirurgicală ar fi avut loc în iunie 2022, la Spitalul Universitar din Freiburg. Pentru ca transplantul să poată fi realizat, anchetatorii susțin că bărbatul ar fi fost determinat să declare în mod fals că este rudă cu beneficiarul.
Autoritățile susțin că bărbatului i s-ar fi promis o sumă de bani și un apartament în Timișoara, însă aceste promisiuni nu ar fi fost respectate. După intervenție, victima ar fi rămas în continuare sub controlul celor doi și ar fi fost obligată să lucreze pentru aceștia.
Pe numele soților Cârpaci au fost emise mandate europene de arestare pentru infracțiuni precum trafic grav de ființe umane în scopul prelevării de organe, constrângere, amenințare, înșelăciune și vătămare corporală, potrivit autorităților germane. Cei doi au fost prezentați în fața Curții de Apel Timișoara pentru confirmarea mandatelor și demararea procedurilor de predare către Germania, unde ancheta va continua. Până la o hotărâre definitivă, aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

