Sursa imagine: https://en.wikipedia.org/wiki
Avion Dan Air cu 101 persoane, la un pas de prăbușire la Bacău. Investigația indică posibile interferențe GPS din zona Ucrainei
Un avion cu 101 persoane la bord, care zbura pe ruta Londra-Bacău, a fost la câteva secunde de o tragedie, după ce și-a pierdut simultan sistemele de navigație și a coborât periculos spre o zonă deluroasă. Incidentul, petrecut în noaptea de 1 decembrie 2025, este investigat acum de autorități, care iau în calcul interferențe GPS provenite din zona conflictului din Ucraina, potrivit Kanal D.
Potrivit raportului preliminar al Agenției pentru Investigarea Accidentelor Aeronautice (AIAS), aeronava Airbus A319 a companiei Dan Air a pierdut simultan ambele sisteme GPS și sistemele inerțiale IRS, ceea ce a făcut ca poziția afișată în cockpit să fie eronată. Controlorii de trafic au observat că avionul se afla deviat cu aproape 4 mile nautice spre est, îndreptându-se spre relief.
La aproximativ 1.400 de picioare altitudine, sistemul EGPWS a declanșat alerta critică „Terrain, terrain, PULL UP!”, moment în care piloții au executat o urcare de urgență, evitând la limită un impact cu terenul.
Surse din aviație afirmă că echipajul ar fi ignorat inițial instrucțiunile turnului de control, convins că sistemele de bord indică poziția corectă. Abia după declanșarea avertizărilor automate, piloții au realizat gravitatea situației și au revenit la altitudine sigură.
Investigatorii analizează posibilitatea ca pierderea simultană a sistemelor de navigație să fi fost provocată de interferențe sau bruiaj GPS, un fenomen raportat frecvent în ultimii ani în proximitatea graniței cu Ucraina. Specialiștii subliniază că astfel de perturbări pot afecta grav navigația aeronavelor, mai ales în fazele critice de zbor, precum aterizarea.
Niciun pasager nu a fost rănit, iar aeronava a aterizat în siguranță la Bacău. Surse apropiate anchetei afirmă că majoritatea celor aflați la bord nu au realizat că avionul fusese la câteva secunde de un CFIT (Controlled Flight Into Terrain), una dintre cele mai periculoase situații din aviație.
AIAS urmează să publice raportul final în lunile următoare, după analizarea tuturor datelor de zbor și a posibilelor interferențe externe. Compania Dan Air nu a emis încă un punct de vedere oficial.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

