Sursa imagine: https://ziarulromanesc.net/
Romanian Builders Network UK organizează prima întâlnire dedicată constructorilor români din Marea Britanie
Constructorii români din Marea Britanie sunt invitați la prima întâlnire organizată sub platforma Romanian Builders Network UK, care va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 09:30, la adresa 22 Glenthorne Road, Londra, W6 0PP.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consulatului General al României la Londra și este dedicat profesioniștilor din domeniul construcțiilor, de la meseriași și tehnicieni până la antreprenori și manageri de proiect.
Potrivit datelor din industrie, sectorul construcțiilor din Marea Britanie reunește aproximativ 2,2 milioane de lucrători, dintre care peste 200.000 sunt cetățeni străini. În acest context, românii reprezintă una dintre comunitățile semnificative din domeniu, estimările indicând între 80.000 și 120.000 de români activi în construcții la nivel național.
Întâlnirea este anunțată ca un cadru de conectare profesională, cu accent pe relații directe între participanți și schimb de informații relevante pentru activitatea din sector.
Evenimentul face parte dintr-o inițiativă mai amplă de organizare a comunității profesionale românești din construcții din UK, sub mesajul „Conectăm profesioniștii. Construim relații.”
Printre partenerii implicați se numără companii și platforme media din comunitatea românească, inclusiv CBROS Joinery, Roberts și publicații dedicate diasporei.
Despre autorul articolului.

Corina Hrom este jurnalist și co-fondatoare Kam Kam Media. Realizează interviuri, reportaje și formate video cu antreprenori români și moldoveni din UK și diaspora, cu focus pe claritate, context și impact real. Lucrează la intersecția dintre presă, PR și storytelling strategic, transformând poveștile în conținut care construiește încredere și vizibilitate pe termen lung.

