13. Ce este codificarea?

În articolul anterior am văzut că o comunicare reușită nu depinde doar de faptul că un mesaj a fost transmis, ci și de cât de apropiat este ceea ce înțelege receptorul de intenția emițătorului.

Dar înainte ca mesajul să fie transmis, se întâmplă ceva despre care până acum doar am amintit.

Avem un gând, o idee, o emoție sau o intenție și vrem să o transmitem altcuiva. Numai că celălalt nu are acces direct la ceea ce se află în mintea noastră. Trebuie să găsim o formă prin care acel gând să poată fi transmis.

Acest proces se numește codificare.

Codificarea este procesul prin care emițătorul transformă ceea ce dorește să comunice într-un mesaj care poate fi transmis receptorului. Alegem cuvinte, formulări, gesturi, imagini, simboluri sau alte semne prin care încercăm să exprimăm ceea ce avem de transmis.

Să luăm o situație simplă. Ești nemulțumit pentru că un coleg a întârziat din nou la o întâlnire. Nemulțumirea există deja, dar colegul nu o poate cunoaște până când nu o exprimi într-un fel. Poți spune: „M-a deranjat că ai întârziat”, poți ridica tonul, poți face o observație ironică sau poți să nu spui nimic și să lași expresia feței să arate că ești supărat.

În toate aceste situații, intenția poate porni din același loc, însă forma pe care o alegem pentru a o transmite poate fi diferită.

Aici începe una dintre dificultățile comunicării. Noi știm foarte bine ce vrem să spunem, pentru că avem acces la propriul gând. Receptorul nu îl cunoaște însă decât prin mesajul pe care îl construim.

De aceea, alegerea cuvintelor, formularea, tonul sau gesturile pot influența ceea ce ajunge la celălalt. Un gând foarte clar în mintea noastră poate deveni un mesaj neclar dacă nu reușim să îi găsim forma potrivită.

Codificarea este influențată și de limba pe care o vorbim, vocabularul pe care îl avem, experiențele noastre, cultura din care provenim și situația în care comunicăm. Nu toți folosim aceleași cuvinte și simboluri în același fel, iar ceea ce pentru o persoană pare evident poate să nu fie la fel de evident pentru alta.

Dar procesul nu se termină aici. După ce emițătorul și-a transformat gândul într-un mesaj și l-a transmis, receptorul trebuie să facă drumul în sens invers: să primească mesajul și să îi atribuie un sens.

Dacă ar fi să reținem o singură idee din acest articol, aceasta ar fi:

Codificarea este procesul prin care emițătorul transformă un gând, o idee, o emoție sau o intenție într-un mesaj care poate fi transmis receptorului.

Odată transmis, mesajul ajunge însă la celălalt capăt al comunicării, unde receptorul trebuie să îi atribuie un sens. Practic, ceea ce emițătorul a transformat în cuvinte, gesturi sau alte semne trebuie acum interpretat de cel care le primește. Acest proces se numește decodificare și despre el vom vorbi în articolul următor.